opinii

Ivona Boitan, regizor: „După acest referendum ne vom putea bucura și noi în liniște de centenar. În sfârșit, valorile adevărate vor face DECLIC”

de Ivona Boitan, Facebook

Mirobolanta platformă Declic își dă arama pe față și cu mucii-n fasole și îndeamnă lumea să boicoteze referendumul. Asta fac toți clănțăii reformiști. Este momentul în care se aleg apele. Și e un moment de glorie. Momentul când nu mai e alb-gri, gri deschis, gri spre negru. Până și Moise, nu Guran, ar fi admirativ de cum s-au separat apele. Întrebarea este cine va trece pe acolo și cine va fi înghițit.

Și-au dat seama că NU AU ABSOLUT NICI O ȘANSĂ DACĂ IESE LUMEA LA VOT ȘI ÎNDEAMNĂ OAMENII SĂ STEA ACASA. PE SCURT, LE E FRICA! Pentru prima data, le e frică cu adevărat. Ceea ce dovedește cât de puternic este de fapt referendumul ăsta. Dar revin, Declic și multe vedete afiliate aceluiași izvor nesecat de inspirație, să zicem așa, susțin că votul este inutil, făcut doar să halească bani și că nu are nici un impact.

Dacă nu are nici un impact, de ce rogi oamenii să stea acasă, cum e cu logica? Dacă tot s-au dat banii pe el în loc să se planteze bonsai, să se salveze delfinii care și ei sunt persoane și alte asemenea cauze una mai bună ca alta, măcar ieși la vot, să te exprimi. Ca să nu spun că măcar așa mai treci și tu pe la școală, mai vezi un profesor, mai citești ceva. Piepteni frumos barba, te sui pe bicicletă, tragi aer în piept fără narghilea și te duci să pui ștampila cu furia „puie msd”, cum îți place.

Dar nu, tu o să faci ce știi să faci, o să stai la coffee și o să fii scărbit… Ce societatea retrogradă, adicătelea nu mai e moral nici prințip… Vom învăța vreodată să acceptăm că cineva are o altă opinie decât a noastră? Că cineva care gândește că o femeie și un bărbat și numai o femeie și un bărbat fac copii fiindcă, dacă trebuia ca doua femei sau doi bărbați să facă copii, mama natură sic! rezolva problema, fără laboratoare și in vitro și genetică…

Însărcinată? Suntem alături de tine. Sună acum la 0800.070.013

Copiii se fac cum se fac copiii și numai cei care-i pot face the old fashioned way au dreptul să-i aibă. În rest pot iubi copiii, pot fi voluntari și ce mai vor ei, dar nu mamă și tată și mai ales nu ne pot impune nouă să fim „părinte unu” și „părinte doi” numai fiindcă așa vrea mușchiul lor, nu spun care.

Se va ieși la vot. România majoritară este România celor care cred că valorile propovăduite de Biserică sunt corecte și merită apărate. După acest referendum ne vom putea bucura și noi în liniște de centenar. Fiindcă se va lăsa o liniște… Mamă, mamă! Mamă, mamă și nu „părinte 1”!

Mamă, mamă! După cum spuneam, e prilej de bucurie, se aleg apele! Și mamă, mamă cine va trece pe acolo. Și atunci în sfârșit, valorile adevărate vor face DECLIC.

Citește mai multe articole de Ivona Boitan



Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button