Fost transgender: „Am fost femeie timp de opt ani. Operația mi-a exacerbat, nu mi-a rezolvat problemele.” O fraudă medicală a cărei ineficiență e dovedită de studii

walt-heyer-e1427931595499

Walt Heyer este scriitor și vorbitor public pasionat să-i ajute pe cei care regretă operația de schimbare de sex. Prin site-ul său SexChangeRegret.com și blogul WaltHeyer.com, Heyer atrage atenția publicului la regretul și consecințele tragice pe care aceștia le suferă. Povestea lui poate fi citită în romanul Dakota and The Secret at Grandma’s House și în autobiografia sa, A Transgender’s Faith. Alte cărți publicate de Heyer sunt: Paper Genders și Gender, Lies and Suicide.

Sursa: The Public Discourse
Traducerea: Cristina Dobrovie

Bruce Jenner și Diane Sawyer ar fi putut beneficia de o lecție de istorie. Știu, pentru că eu personal am suferit o operație de schimbare de sex și am trăit ca femeie timp de opt ani. Operația nu a rezolvat nimic, doar a mascat și exacerbat probleme mai adânci, psihologice.

Începuturile mișcării transgender sunt uitate, în prezent, la presiunea activiștilor pentru drepturile persoanelor transgender, în numele așa-numitei acceptări și toleranțe. Dacă ar fi mai mulți oameni conștienți de istoria întunecată și turbulentă a operației de schimbare de sex, nu ar mai fi atât de deschiși față de acest subiect.

Primele operații de schimbare de sex (cel mai des, din bărbat în femeie) au fost realizate în clinicile universitare, începând cu anii 1950 și continuând de-a lungul anilor 1960 și 1970. Atunci când cercetătorii au observat rezultatele și au văzut că niciunul dintre obiective nu a fost îndeplinit (de fapt, au realizat că operațiile au avut efecte dăunătoare asupra pacienților) au încetat să le mai facă.

De atunci, chirurgii particulari au luat locul clinicilor universitare. Fără să țină socoteala rezultatelor, ”comerțul” lor a înflorit, lăsând în urmă rușine, regrete și ducând pacienții în pragul sinuciderii.

Întemeietorii mișcării transgender

Mișcarea transgender a fost sprijinită la început de trei bărbați care aveau ceva în comun: erau activiști pentru legalizarea pedofiliei. Povestea începe cu infamul Dr. Alfred Kinsey, un biolog și sexolog a cărui moștenire o suportăm și astăzi. Kinsey credea că toate actele sexuale sunt legitime – inclusiv pedofilia, zoofilia, sadomasochismul, incestul, adulterul, prostituția și sexul în grup. El a autorizat experimente pe bebeluși și pe copii de doi-trei ani pentru a aduna informații care să justifice părerea sa, cum că micuții se bucură de sex la orice vârstă. Kinsey a făcut lobby pentru considerarea pedofiliei ca fiind normală și a luptat împotriva legilor care ar putea proteja copiii inocenți de violatori.

Transsexualismul a fost adăugat la repertoriul lui Kinsey atunci când a întâlnit cazul unui băiat efeminat care dorea să devină fată. Kinsey a consultat un endocrinolog, Dr. Harry Benjamin. Pe atunci erau cunoscuți travestiții, bărbați care se îmbracă precum femeile. Kinsey și Benjamin au văzut că există o oportunitate de a-i schimba fizic pe travestiți, dincolo de îmbrăcăminte și de machiaj.  Kinsey și Benjamin au colaborat profesional în primul caz pe care Benjamin îl va numi  “transsexualism.”

Benjamin a rugat mai mulți psihiatrii să-l evalueze pe băiat pentru a începe o serie de proceduri chirurgicale pentru a feminiza modul în care arată. Aceștia nu au putut să ajungă la un consens despre oportunitatea și beneficiile pe care le-ar fi avut aceste procedee. Dar asta nu l-a oprit pe  Benjamin, care a început să-i ofere băiatului terapie hormonală. Băiatul a mers în Germania unde a fost operat parțial și Benjamin a pierdut legătura cu el. Astfel, urmărirea pe termen lung a cazului a fost imposibilă.

Povestea tragică a gemenilor Reimer

Al treilea cofondator al mișcării transgender a fost psihologul dr. John Money, un discipol dedicat al lui Kinsey și membru al echipei de cercetare a transsexualismului condusă de Benjamin. Primul caz de care s-a ocupat Money a fost în 1967. El a fost abordat de un cuplu canadian, familia Reimer, pentru a repara circumzia nereușită a fiului lor de doi ani, David. Fără nicio justificare medicală,  Money s-a lansat într-un experiment cu scopul de a-și face un nume și de a avansa cu teoriile sale despre gen, fără să se gândească la consecințele pe care le-ar putea avea asupra copilului. Le-a spus părinților îndurerați că singurul mod de a asigura fericirea lui David era să-i schimbe chirurgical organul sexual din masculin în feminin și, apoi, să-l crească ca pe o fetiță. Așa cum fac mulți părinți, soții Reimer au urmat sfatul medicului. David a fost înlocuit de Brenda. Money i-a asigurat pe părinți că Brenda se va adapta și se va comporta ca o fată și că nu va ști niciodată adevărul. Le-a spus să păstreze secretul și așa au și făcut, pentru o vreme.

Medicii activiști ca dr. Money par întodeauna minunați la început, mai ales dacă reușesc să controleze informațiile care ajung în presă.  Money a jucat un fel de ”prinde-mă, dacă poți” și a raportat succesul operației de schimbare a sexului. Aceasta a dus la construirea reputației sale de expert în domeniul nou-nouț al schimbărilor de sex. Au trecut zeci de ani până când adevărul a ieșit la iveală. În realitate, ”adaptarea” lui David Reimer la viața de fetiță a fost complet diferită de cea raportată de Money presei. La vârsta de 12 ani, David suferea de o depresie profundă și a refuzat să-l mai vadă pe Money. Disperați, părinții au dezvăluit secretul și i-au spus adevărul despre schimbarea de sex. La 14 ani, David a ales să-și schimbe din nou sexul și să trăiască mai departe ca bărbat.

În 2000, la vârsta de 35 de ani, David și fratele său geamăn Brian au expus abuzul sexual la care au fost supuși de Dr. Money în biroul său. Băieții au povestit că acesta le-a făcut fotografii nud pe când aveau 7 ani. Dar fotografiile nu erau destul pentru Money. Medicul pedofil i-a forțat pe băieți să întrețină relații sexuale incestuoase între ei.

Consecința abuzului a fost tragică pentru ambii băieți. În 2003, fratele geamăn al lui David, Brian, a murit de o supradoză autoprovocată. La scurt timp după aceea, David s-a sinucis și el. Money a fost expus, în sfârșit, ca fiind un escroc, dar aceasta nu i-a ajutat cu nimic pe părinții îndurerați ai gemenilor.

Expunerea cercetărilor frauduloase ale lui Money a venit prea târziu și pentru persoanele care suferă de tulburări de gen. Folosirea chirugiei devenise deja o metodă consacrată și nimănui nu i-a păsat că fondatorul ei a fost discreditat.

Rezultatele cercetării de la Johns Hopkins: chirurgia nu aduce alinare

Dr. Money a devenit cofondatorul uneia dintre primele clinici universitare din SUA unde se putea face operație de schimbare de sex, la Johns Hopkins University. După ce clinica a făcut această operație timp de mai mulți ani, Dr. Paul McHugh, directorul secției de psihiatrie și științe ale comportamentului de la  Hopkins, a căutat să observe care este succesul pe termen lung. A cercetat să vadă dacă viața pacienților s-a îmbunătățit după operație.

McHugh a încredințat sarcina evaluării doctorului Jon Meyer, șeful clinicii specializate în probleme de gen. Meyer a selectat 50 de subiecți dintre cei tratați la clinică. O parte dintre ei suferiseră operații de schimbare a sexului, iar o parte nu se operaseră. Rezultatul acestui studiu infirmă total teoriile lui Money despre efectele pozitive ale operației de schimbare de sex. Raportul obiectiv arată că nu este nicio nevoie de operație.

În 10 august 1979, Dr. Meyer a anunțat rezultatele: “Este incorect să spui că acest tip de operație vindecă tulburarea de ordin psihiatric. Acum avem evidențe obiective că nu există nicio diferență reală în adaptarea transexualului în termeni de job, educație, statut marital și viață socială.” Mai târziu, a declarat pentru The New York Times: “Sentimentul meu personal este că operația chirurgicală nu este un tratament potrivit pentru o tulburare psihică. Mie îmi este clar că acești pacienți au probleme psihologice severe care nu dispar în urma operației.”

La mai puțin de șase luni după aceste declarații, clinica specializată în probleme de gen a spitalului Johns Hopkins s-a închis. Alte clinici specializate în probleme de gen afiliate universităților din SUA i-au urmat exemplul și au încetat să mai facă operații de schimbare de sex. Nu a fost raportat niciun succes la niciuna dintre ele.

Rezultatele studiului de la Benjamin Colleague: Prea multe sinucideri

Nu doar clinica Hopkins a raportat lipsa de rezultate pozitive în urma operațiilor. Aproape în același timp, endocrinologul Charles Ihlenfeld, partenerul doctorului  Harry Benjamin, a ridicat întrebări serioase despre eficiența operațiilor de schimbare de sex.

Ihlenfeld a lucrat cu Benjamin timp de 6 ani și a administrat tratamente hormonale pentru 500 de transexuali. Ihlenfeld l-a șocat pe Benjamin anunțând public că 80 % dintre persoanele care vor o operație de schimbare de sex nu ar trebuie să facă asta. Ihlenfeld a spus: ”Este prea multă nefericire la acești oameni care s-au operat… Prea mulți sfârșesc prin a se sinucide.” Ihlenfeld nu a mai administrat tratamente hormonale pacienților cu disforie de gen și și-a schimbat specializarea din endocrinologie în psihiatrie pentru a putea oferi acestor pacienți ajutorul de care au, cu adevărat, nevoie.

În lumina studiului realizat de spitalul Hopkins, a închiderii clinicii-fanion Hopkins și a avertizărilor făcute de Ihlenfeld, avocații operațiilor de schimbare de sex aveau nevoie de o nouă strategie. Benjamin și Money l-au chemat în ajutor pe prietenul lor, dr. Paul Walker, un activist pentru homosexualitate și transsexualism, care le împărtășea pasiunea pentru tratamente hormonale și chirurgie. S-a format un comitet, care îl avea în frunte pe Paul Walker, pentru a schița standardele pentru îngrijirea persoanelor transsexuale, care să-i abiliteze să-și urmărească obiectivele. Comitetul includea psihiatrii, activiști pentru legalizarea pedofiliei, doi chirurgi plastici și un urolog. Toți aceștia ar fi beneficiat financiar dacă operațiile de schimbare de sex ar fi fost în continuare disponibile pentru oricine și-ar fi dorit. “Harry Benjamin International Standards of Care” (”standardele îngrijirii medicale Harry Benjamin International”) au fost publicate în 1979 și au dat o viață nouă chirurgiei de schimbare de sex.

Experiența mea cu Dr. Walker

Am suferit eu însumi foarte mult. În 1981, l-am căutat pe Dr. Walker, cel care a scris standardele de îngrijire) și i-am cerut ajutorul. Walker a spus că sufeream de disforie de gen. La mai mult de doi ani după ce sudiul Hopkins și declarația publică a lui Ihlenfeld au atras atenția asupra riscului mărit de sinucidere asociat cu schimbarea de sex, Walker, chiar dacă știa de ambele rapoarte, a semnat scrisoarea medicală care îmi aproba tratamentul cu hormoni și operația.

Sub supravegherea lui, am fost operat și am trăit timp de 8 ani ca Laura Jensen, de sex feminin. În cele din urmă, mi-am găsit curajul să admit că operația nu a rezolvat nimic – doar a mascat și exacerbat problemele mai adânci, psihologice. Minciuna și lipsa de transparență pe care am experimentat-o în anii 1980, încă mai înconjoară operațiile de schimbare de sex și în prezent. Pentru a-i ajuta pe ceilalți care sunt chinuiți de disforia de gen, eu nu pot păstra tăcerea.

Este lipsit de onestitate din punct de vedere intelectual să ignori faptul că operația nu a fost niciodată un act medical necesar în tratamentul disforiei de gen și că a lua hormoni care să faciliteze schimbarea de sex poate fi dăunător. Noii activiști pentru transsexualism, descendenții lui Kinsey, Benjamin și John Money, continuă practica operației care nu este necesară, controlând informațiile publicate și ascunzând cercetările și mărturiile personale ale celor care au trecut prin astfel de operații și spun că regretă, sunt nefericiți și au gânduri suicidale. Poveștile negative sunt arătate publicului doar pentru a da vina pe societate pentru ”transfobie”.

Clienții transgender care regretă că au urmat acest drum sunt, adesea, plini de rușine și de remușcări. Aceia care regretă decizia luată au puține locuri unde să primească alinare într-o lume plină de activiști pro-transgender. Mie mi-a luat ani de zile ca să-mi fac curajul să vorbesc în public despre regretul meu.

Mi-aș fi dorit ca Dr. Paul Walker să fi fost obligat să-mi spună despre cele două rapoarte atunci când am fost la prima consultație. Ar fi trebuit să știu despre studiul Hopkins care arată că operația nu atenuează problemele psihologice severe și despre observația lui Ihlenfeld despre faptul că persoanele transexuale sunt nefericite și au o incidență mare de încercări de sinucidere după operație și după tratamentul hormonal. Poate că această informație nu m-ar fi oprit să iau acea decizie dezastruoasă – dar cel puțin aș fi știut pericolul la care mă expun și durerea care va urma.

 

Citeşte şi „Nu poţi sacrifica adevărul doar pentru că unii suferă din cauza lui. Nu aşa se conduce o societate”: Ben Shapiro, public speaker cu minte brici, despre pretenţia persoanelor tansgender de a fi recunoscute ca minoritate cu drepturi speciale

Citeşte şi VIDEO. Educaţia preşcolarilor în Spania: sexul biologic nu contează. Un autobuz cu mesajul că DOAR sexul biologic ne defineşte, interzis la Madrid şi vandalizat la New York şi Universitatea Harvard

Citeşte şi „Prea multa #toleranta!” O româncă din Spania, şocată să afle din întâmplare că la grădiniţă băieţeii erau încurajaţi să încerce rochii şi pantofi cu toc

Citeşte şi Teoria genului. Întrebare: Există mai mult de două genuri? Răspuns: Oricâte!

Citeşte şi Fost transgender: „Am fost femeie timp de opt ani. Operația mi-a exacerbat, nu mi-a rezolvat problemele.” O fraudă medicală a cărei ineficiență e dovedită de studii

Citeşte şi Poziția Colegiului American al Medicilor Pediatri: „Ideologia genului le face rău copiilor”

Citește și un studiu din 2016 care reconfirmă că homosexualitatea înnăscută și schimbarea de sex nu sunt concepte fundamentate pe o bază științifică solidă

Citește și În SUA a început un război civil: Ce este Războiul Toaletelor

Citește și Opinie: Ce este în spatele isteriei transgender? Partea 1: De ce te-ar minți creierul? Amputarea unui organ sexual – noua normalitate?

Citeşte şi Opinie: Ce este în spatele isteriei transgender? Partea a 2-a: A fi transsexual era cândva o tulburare mintală

Citește și Opinie: Ce este în spatele isteriei transgender? Partea a 3-a: Revendicarea realității și sănătății mintale

Citește și Opinie: Ce este în spatele isteriei transgender? Partea a 4-a: Înmugurirea totalitarismului și prigoana creștinilor

Citește și Proaspăt-numitul expert ONU în probleme LGBT are o agendă ultra-radicală, de schimbare a normelor culturale la nivel global

Citește și Puțină istorie. Cine a inventat prima dată școlile și dormitoarele unisex în taberele și internatele pentru elevi

 

, ,

No comments yet.

Lasă un răspuns