FENGSHUIU’ în camera copilului

camera

http://www.freedigitalphotos.net

de Andreea Giurgea

Notă: Andreea Giurgea are 42 de ani, este căsătorită din 1993 şi are 6 copii. A terminat Facultatea de Jurnalism a Universităţii Bucureşti în 1997 şi Facultatea de Psihologie a Universităţii Ovidius în 2006. În prezent lucrează în Constanţa ca psihoterapeut.

Trebuie să vă fac o mărturisire – acum, că am intrat în Postul Paştelui: sunt o persoană invidioasă.

Îmi place să cumpăr reviste de amenajări interioare – din categoria „casa şi grădină”. Ei, şi când văd prin reviste câte o cameră „de copii” frumos aranjată – ştiţi, cu mobilă imaculată, câteva jucării asortate expuse estetic pe rafturi, mochetă sau covoraşe pastel, rochiţe albe de dantelă agăţate artistic de un cuieraş vintage şi câte o păturică brodată sau ursuleţ de pluş aruncate lejer pe patul perfect ordonat simt, incontrolabil, cum urcă în mine un val de indignare şi de ciudă.

De douăzeci de ani mă lupt cu „camere de copii” fără a reuşi nici pe departe să mă apropii de standardele din reviste.

Idei şi bunăvoinţa am, dar cumva în lumea reală nu îmi iese cum ar trebui. Orice tentativă de fengshuire a spaţiilor comune se loveşte de opoziţia generaţiei pitice, care nu îi prea vede rostul. Care are cu totul alte idei despre funcţionalitatea spaţiului de locuit decât avem noi, adulţii.

Ei bine, unde ne întâlnim? Cum facem să ne aranjăm casa astfel încât să fie un spaţiu prietenos şi pentru noi şi pentru ei? Nu am pretenţia că am toate răspunsurile, dar pot încerca să vă povestesc din experienţa noastră.

În primul rând aş zice că ar fi bine să începem prin a nu ne complica inutil. Un bebeluş, spre exemplu, are nevoie de un loc în care să doarmă în siguranţă şi ceva spaţiu de depozitare pentru hăinuţe şi cosmetice. Eventual un loc în care să poată fi schimbat şi îmbrăcat (acesta poate fi însă improvizat cu uşurinţă pe o masă dezafectată sau pe un colţ de pat). Alte piese de mobilier nu sunt neapărat necesare – nu vreau să spun cu asta că nu le putem cumpăra dacă ni le permitem şi ne plac, cu rezervă de a fi atenţi pe unde le punem că, ameţiţi de nesomn, să nu ne împiedicăm de ele. Atenţie, ce ne place nu e neapărat practic şi util. Într-un acces de entuziasm am cumpărat odată nişte adorabile baldachine pentru pătuţuri de la IKEA. Le-am dezafectat destul de repede că ne încurcau. Erau şi încă mai sunt adorabile. Prin pod. În schimb coşul de nuiele în care mă culcau părinţii mei când eram mică a fost un real succes. Cu el puteam lua bebelul lângă mine în pat fără teamă de accidente, şi putea fi mutat extrem de uşor dintr-o cameră în alta la nevoie (chestie deloc neglijabilă când creşti mulţi copii într-un spaţiu prea mic).

(Paranteză: nu lăsaţi spaţiul „prea mic” să vă descurajeze. Nu aveţi nevoie de cine ştie ce loc pentru a creşte copii. Un bebeluş poate bine mersi să doarmă cu părinţii în camera în primele luni, dacă îl obişnuiţi cu zgomotele şi ritmurile casei. Mai târziu, ne adaptăm după posibilităţi. O idee bună pentru a păstra intimitatea părinţilor poate fi mutarea dormitorului lor, cu arme şi bagaje, în camera de zi. Cu puţină imaginaţie poate arăta surprinzător de bine.

Citeşte şi: „De la al treilea copil, nu am mai simţit niciun efort – doar casa devenea din ce în ce mai aglomerată” – Andreea Giurgea, psiholog şi mamă a şase copii

Când copilul mai creşte putem porni de la ideea că „prietenos” înseamnă „sigur”. Odată cu apariţia deplasării independente – pe la 7-8 luni – e nevoie să scanezi toată casa cu ochi de vultur. Prizele, sertarele şi rafturile joase, colţurile mobilelor, măsuţele pe care zac tot felul de obiecte mărunte, aragazul, coşul de gunoi şi chiar maşina de spălat prezintă pericol de accidente. Copiii au o curiozitate nestăpânită dublată de fascinaţia pentru experimentare a noului. Se mai potoleşte puţin când încep să meargă (de fapt se mută pe experimentarea deplasării în viteză). Însă până să ajungă acolo bagă în gura orice obiect pe care pun mâna. Deci, maximă atenţie! Nu mizaţi pe ideea că nu veţi scăpa copilul din ochi, sunt mult mai rapizi decât par. Obiectele periculoase trebuie fie eliminate, fie plasate undeva unde să nu le poată ajunge. Şi, începând de la această vârstă, copilul va petrece un timp considerabil pe podeaua locuinţei, deci ar fi bine să găsim soluţii de a o ţine caldă şi curată. (Dacă optaţi pentru mocheta sau covoare alegeţi culori anti-pete!)

Ah, şi tot acum apare şi nevoia de depozitare a jucăriilor – care, vrând nevrând, se cam adună. Cu vreo 18 ani în urmă am dat peste un articol al reputatei psihanaliste franceze Francoise Dolto despre mobila ideală a unei camere de copil mic. Jucăriile, spunea ea, trebuie să fie mereu la îndemână copilului, orice vârstă ar avea acesta. Inteligenţa la copiii mici se dezvoltă odată cu manualitatea, iar operaţiile mentale abstracte se construiesc prin interiorizarea mânuirii obiectelor concrete. Am aruncat schiţele de rafturi şi am rezolvat problema cumpărând de la Metro nişte navete de plastic colorat de 13 lei bucată. Partea bună e că după ce termină copilul cu ele le poţi recicla prin cămară, balcon, etc; sunt ideale pentru depozitare. De-a lungul anilor, am mai folosit diverse alternative. Cel mai bun raport preţ-calitate l-am obţinut cu un imens coş împletit de nuiele pe care l-am luat cu 8 lei din piaţă. Acuma ţinem în el patinele, în pod.

(O idee bună ar fi totuşi să ascundeţi într-un loc inaccesibil o parte din jucării şi să le oferiţi copilului când se plictiseşte de celelalte. Apoi le ascundeţi pe cele de care s-a plictisit şi după o vreme repetaţi figura).

Citeşte şi: „Familia înseamnă să te laşi pe tine şi plăcerile tale la o parte. Şi asta nu e uşor.” – interviu cu Andreea Giurgea, psiholog şi mamă a şase copii

De pe la 3 ani în sus începe perioada „constructivistă”. Copilul începe să îşi clădească în jur micile lui universuri. Şi nu are nevoie de jucării scumpe, în general se descurcă cu ce are prin jur. „Căsuţe” pentru diferite personaje improvizate din te miri ce, corturi din scaune şi cearşafuri, un adevărat fort adăpostit sub masă.şi, bineînţeles, pentru cine şi le permite, magicele Lego. (Sau varianta chinezească la juma de preţ.) Cuvântul de ordine pentru această etapă ar fi „spaţiu”. Copiii au nevoie de spaţiu – fizic – pe care imaginaţia lor să fie liberă să îl populeze. Aşa că nu vă grăbiţi să umpleţi cu mobilier o cameră mică. O bună idee ar fi să alegeţi piese care creează spaţiu, cum ar fi patul suspendat – sau paturi suprapuse, pentru cine are mai mulţi copii. (Bineînţeles, dacă aveţi o casă spaţioasă cu camere mari puteţi să vă jucaţi cu spaţiul cum vă taie capul). De birou nu e nevoie înainte de a intra la şcoală.

Acum se atinge un maxim al conflictului de interese cu adulţii în chestiunea spaţiului locativ. Noţiuni că „ordine” şi „curăţenie” au pentru cele două generaţii înţelesuri extrem de diferite. Fetiţa voastră nu va înţelege de ce plasarea apartamentului poneilor (improvizat în câteva cutii de pantofi) fix în dreptul sertarului pentru şosete vă provoacă o criză de nervi. Băieţelul vostru se va isteriza fiindcă i-aţi aruncat la gunoi o chestie obscură şi înţepătoare de plastic reprezentând importanta arma a unui luptător ninja. Ce să faceţi? Soluţia optimă în cazul oricărui conflict: negociere. Până unde să mergeţi? Până la jumătate. Nu cedaţi pe toată linia, impuneţi nişte reguli de siguranţă şi igienă. Se poate ajunge la compromisuri ciudate (spre exemplu, în „perioada lego” a fiului meu ajunsesem să aspirăm la el în camera amândoi o dată pe lună, cu mare atenţie la minusculele arme ale luptătorilor ninja). O regulă foarte bună e „nu începeţi să înşiraţi chestii înainte să le strângeţi pe cele din jocul anterior”.

Vestea bună e că atunci când mai cresc şi descoperă jocurile pe computer toată dezordinea se va muta în spaţiul virtual. Vestea rea e că de fapt nu vreţi să se întâmple asta. Cel puţin nu înainte de vreme.

Încă un detaliu important. Oricât de practic şi frumos veţi aranja camera copilului, copilul, atâta timp cât e copil, nu va sta în ea. Va sta pe capul vostru. Prin urmare haosul pe care îl generează în lumea obiectelor va migra după voi. Nu vreau să vă spun cum arată la noi în casa camera de zi, că vă îngroziţi. Periodic soţul meu face câte o criză în care ne ameninţa că „aruncă tot” (ideea e de fapt „v-am făcut camere, ţineţi-vă lucrurile acolo”. Nu şi le ţin). Eu, deşi îmi e greu, sunt mai resemnată. Ştiu că mai avem la dispoziţie doar vreo câţiva ani de hăinuţe, încălţări, cărţi, caiete, plastilina, carioci, elastice de prins părul, borcane cu pensule în apă murdară, rucsăcei etc risipite peste tot. Apoi vor pleca. Şi voi avea în sfârşit casa armonioasă, liniştită, cu fengshuiu ideal, aşa cum o merit.

Ca în reviste.

 

, , , ,

One Response to FENGSHUIU’ în camera copilului

  1. Eliza 10.03.2015 at 12:06 #

    Multumesc ca ai impartasit cu noi experientele si gandurile tale. Am zambit in timp ce citeam, pentru ca m-am regasit in multe din trairile si preocuparile tale:) Sfaturile imi sunt de folos, mai ales ca ne vom muta in curand la casa noastra si imi bateam capul cu idei pentru amenajarea camerei copiilor. In urma citirii articolului tau, o sa incerc sa raman la un aspect simplu si practic, ca si pana acum.

Lasă un răspuns