viaţa de familie

Femeia Însărcinată – Handle With Care (Mic ghid pentru bărbații interesați)

Andreea Giurgea are 42 de ani și este căsătorită cu Eugen Giurgea din 1993. Au împreună 6 copii. Andreea a terminat Facultatea de Jurnalism a Universității București în 1997 și Facultatea de Psihologie a Universității Ovidius în 2006. În prezent lucrează în Constanța ca psihoterapeut.


   „M-a contactat un cititor pe net”- îi spun eu fiică-mii, mândră nevoie mare. „Și m-a rugat să scriu despre cum să se poarte cu soția, care e însărcinată”.

   „Păi de ce nu o întreabă direct pe ea?” – zice copilul, plin de bun-simț.

   Chiar așa, de ce? Pot presupune că omul a încercat. În felul lui, din greu.

    De ce e așa de greu?

   Când vine vorba de aducerea pe lume a unui copil, bărbatul și femeia – chiar dacă își doresc sincer să facă echipă – se comportă de parcă ar vorbi limbi diferite. Într-un fel, chiar asta fac.

   Din clipa în care află că vor deveni mame, majoritatea femeilor intră pe bulevardul larg, bine delimitat și imposibil de ratat al instinctului matern. Bărbații, în schimb, sunt lăsați de capul lor să își croiască singuri drum prin hățiș, folosindu-se de propria inteligență. (Cu alte cuvinte, ca să-l citez pe soțul meu, maternitatea e cam înnăscută. Paternitatea se construiește).

   Să explic puțin termenii pe care i-am folosit. Instinctele sunt comportamente fixate în natura noastră de, uneori, milioane de ani de evoluție. Sunt comune întregii specii. Sunt, dacă vreți, niște programe puse în corpul nostru fiindcă au fost verificate și răsverificate și s-au dovedit eficiente pentru supraviețuire. Nu pot fi modificate de voința posesorului. Pur și simplu te porți într-un anume fel, fără a putea să explici de ce. Ceva din tine îți spune că e singurul mod de a proceda, și cu asta basta. Mai mult, o faci fără să gândești. Dacă ai sta să te gândești, poate că ai face altfel. (Doar că natura a vrut să se asigure că nu vei face altfel, deci nu te prea lasă să gândești. Și, în rezervă, te-a dotat și cu niște senzații foarte neplăcute în cazul în care, din diverse motive, nu reușești să acționezi cum îți spune ea).

Citește și „De la al treilea copil, nu am mai simțit niciun efort – doar casa devenea din ce în ce mai aglomerată” – Andreea Giurgea, psiholog și mamă a șase copii

   Inteligenta, pe de altă parte, e abilitatea individului de a găsi singur soluții la problemele de care se lovește. Comportamentele inteligente le alegi tu și le poți explica. Au o logică foarte clară, cel puțin pentru tine.

   Acuma, să nu mă înțelegeți greșit, femeile însărcinate posedă inteligență. Bărbații care vor deveni tați au și ei tot felul de comportamente instinctive. Dar, pe ansamblu, comportamentul fiecărui sex e în această situație dictat de, să-i zicem, reguli diferite.

   Și mai e ceva. Legătura dintre o mamă și pruncul ei – născut sau pe cale de a se naște – e cea mai intimă, caldă și intensă relație care poate există între două ființe omenești. Priviți din afară cei doi par uneori izolați în această relație, ca într-un spațiu numai al lor, departe de restul lumii. Sunt totul unul pentru celălalt. E firesc, prin urmare, ca tatăl să se simtă puțin lăsat pe dinafară.

   Ei bine, așa stau lucrurile. Și atunci, ce să facem?

   Pot să vă spun cu siguranță, domnilor tătici, ce să NU faceți. NU vă îndepărtați! NU luați distanță!  Căci acum este MARE nevoie de voi.

   Vedeți, există o problemă destul de mare cu instinctele. Ele au fost formate cu foarte mult timp în urmă. Cam pe vremea când trăiam prin peșteri. În ziua de azi se poate întâmpla ca ele, parțial, să nu mai corespundă. (Viața oamenilor s-a schimbat enorm în ultima mie de ani. Instinctele nu). Să zicem spre exemplu că în trecutul îndepărtat era bine ca femeia, înainte să nască, să își aranjeze culcușul adunând niscaiva iarba uscată și provizii în sus-menționată peșteră. Dar, în ziua de azi, pornirea inexplicabilă de a aspira frenetic toată casa și a muta mobile când mai ai câteva zile până la termen e, logic vorbind, destul de inutilă. Plânsul bebelușului nu are, în 99% din cazuri, în mediul în care trăim acum, semnificația unei primejdii de moarte. Însă gheara irațională pe care o simt eu, ca mamă, în stomac când îl aud, veche de un milion de ani, nu știe asta. Și, oricât aș încerca, nu o pot face să dispară. De fapt, nici prin gând nu-mi trece să încerc. Rațiunea mea, atâta câtă o am, nu poate, oricât mi-aș dori, să treacă peste programul instinctului.

   Prin urmare, eu cred că, pe scurt, răspunsul la întrebarea cititorului meu despre cum ar trebui să se poarte cu soția sa însărcinată ar fi „stai lângă ea și fii rațiunea ei”.

   Pot încerca să dau câteva sugestii despre ce înseamnă asta de fapt – fiecare e liber să completeze lista (cum spuneam, folosindu-se de propria inteligență).

   1) Informați-vă despre ce vă așteaptă, dacă sunteți la primul copil. NU de pe internet. Veți găsi extrem de multe surse, toate bine intenționate, majoritatea contradictorii, și o să sfârșiți prin a vă zăpăci. Cumpărați o carte scrisă de un pediatru. Mie personal mi-a plăcut cea a dr. Benjamin Spock fiindcă e practică, optimistă și la obiect – și are un binevenit capitol despre primul ajutor în caz de accidente ce se pot întâmpla copilului (precizez că eu am o ediție mai veche).

   2) Urmăriți atent activitățile soției și interveniți atunci când se obosește prea tare sau își asumă sarcini peste puterile ei. (Ea, de una singură, nu se va opri). Ajutați -o fizic – cât puteți. Dacă nu puteți, convingeți-o să le amâne pentru când va fi mai odihnită sau când o puteți ajuta. Extrem de puține treburi casnice nu suportă amânare. Negociați împreună un plan al activităților casnice care să vă mulțumească pe amândoi.

   3) Nu vă angajați în discuții în contradictoriu (de obicei sfârșesc în lacrimi, reproșuri și nervi). Fiți blând, dar ferm, și pur și simplu faceți ceea ce considerați că trebuie făcut. Scoateți-i aspiratorul din priză. Trimiteți-o să se odihnească. Scoateți copilul mai mare în parc și dați-i sandvișuri dacă nu există mâncare gătită etc etc

   4) Nu vă îndepărtați fizic de soție -cu tot ce înseamnă asta. Fiți atenți și la gesturile mici, la dovezile de tandrețe care cimentează legăturile de cuplu. Gesturile se adresează direct corpului nostru și transmit mesaje emoționale puternice și durabile. Contactele fizice dintre oameni există și ele de milioane de ani, și vorbesc o limbă străveche, mai profundă decât a cuvintelor. Profitați de asta.

   ( o ilustrare concretă pentru punctele 2-4: dacă, venind acasă, vă găsiți soția cocoțată în echilibru instabil pe un taburet încercând să agațe mai știu eu ce perdeluțe prin camera copilului, nu începeți să răcniți la ea din ușa despre cât de inconștiență este. Mergeți calm lângă ea, luați-o tandru de mână – sau, pentru curajoși, în brațe – și coborâți-o în siguranță la sol. Apoi ademeniți-o cumva repede departe de perdeluțe) .

   5) Spuneți-i că e frumoasă, des. Dacă nu credeți asta, mințiți cu talent. E foarte greu să cari zilnic, timp de câteva luni, după tine nu știu câte kilograme în plus, să te doară mereu câte ceva, să ai senzația că ești un butoiaș pe picioare și să nu poți nici măcar să te legi singură la șireturi. Multe femei reușesc să se simtă chiar și în această imposibilă situație frumoase. Toate merită să audă că sunt.

   6) Însoțiți soția la controalele medicale periodice și discutați personal cu medicul, asigurându-vă că știți ce trebuie și ce nu trebuie soția să facă. Cereți informații despre naștere și spitalizare și aflați dacă și cu ce puteți fi de folos. Cereți medicului numărul de telefon la care îl puteți chema în caz de urgență.

   7) DUPĂ naștere, faceți tot ce puteți ca soția să se odihnească. (Asta înseamnă, de obicei, să stați între două supturi cu copilul în brațe și să aveți grijă să nu plângă pentru că soția să poată dormi). Odihna mamei e esențială pentru ea și pentru copil. Când adoarme copilul, obligați-vă soția să se culce și ea. Este o prioritate absolută în primele săptămâni, de asta depinde și alăptarea, și refacerea mamei. O să mai scriu despre asta când voi vorbi despre alăptare.

   8) Atenție: după naștere, datorită și modificărilor hormonale care se petrec în organismul ei, nici o femeie nu mai judecă normal. Vă veți confrunta cu izbucniri emoționale, idei iraționale și așa mai departe. Executați cu răbdare punctul 3. Nu vă neliniștiți, în timp îi va trece.

   9) Dacă aveți și alți copii, acordați-le timp și atenție în plus. Vor fi și ei afectați de „monopolizarea” mamei de către noul venit, și nefiind adulți le va fi mai greu să accepte situația. Ajutați-i!

   10) După naștere, preluați responsabilitatea treburilor casnice, dând timp soției să își revină. Mențineți gospodăria funcțională, măcar în linii mari. Dacă puteți, chemați sau angajați un ajutor.

   11) Implicați-vă în îngrijirea bebelușului. Sunt anumite operațiuni pe care mama le va face cu greu în primele zile, mai ales dacă a născut prin cezariană. Dacă nu ați sărit punctul 1, vă veți descurca. Oricum copiii mici sunt mai puțin fragili decât par.

   S-ar mai putea spune multe, dar cred că e nimerit să închei cu un sfat al soțului meu – așa cum l-a dat cu niște ani în urma vărului nostru când acesta era pe cale să devină tată. „Când te enervezi și simți că nu poți să mai suporți – și o să simți asta – nu spune nimic. Ieși din casă. Fă o tură-două în jurul blocului. Și vino înapoi”.

   Simplu, nu?

   Nu va fi ușor. E nevoie de multă răbdare, de multă osteneală și de multe ori de nervi de fier atunci când vrei să fii alături de o femeie însărcinată. Femeia pe care o iubești se schimbă, și îți pare că niciodată nu va mai fi la fel. Uneori te exasperează. În acele momente, gândește-te că pe undeva tot efortul pe care îl face îl face și de dragul tău. Cu tine și prin tine a ales să devină mama. Când îți vei privi pentru întâia oară copilul nou-născut, când vei recunoaște pe chipul lui micuț propriile tale trăsături – dar mai frumoase, mai curate și mai limpezi, neatinse încă de grijile vieții, când vei simți cum în el trăiește o fărâmă din tine, amintește-ți că ea a făcut asta cu putință.

   Și iubește-o pentru asta.

   Și, oricâte ture ai face în jurul blocului, vino înapoi.

(Cu mulțumiri lui Eugen, care a avut răbdare să-mi povestească. Și a venit mereu înapoi).

Citește și:

„Familia înseamnă să te lași pe tine și plăcerile tale la o parte. Și asta nu e ușor.” – interviu cu Andreea Giurgea, psiholog și mamă a șase copii

FENGSHUIU’ în camera copilului

Legături vii

 


Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Articole relaționate

One Comment

  1. Pentru cei care, intr-adevar, cauta un raspuns la aceasta intrebare, iata un rezumat pentru tot ce e scris mai sus: poti fi un sot bun intr-un astfel de moment purtandu-te in asa fel incat sa ii lasi ei loc sa fie o mama buna, calma si rabdatoare. Daca vei avea in orice clipa in fata acest deziderat – ce sa fac acum ca sa ramana ea o mama buna, relaxata si iubitoare? – vei sti ce sa faci in fiecare clipa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *