libertate de conștiință

Farmacistă concediată pentru „infracțiunea” de a fi refuzat să vândă pilula de a doua zi

limb1 decembrie 2013, Franța

Sunt Jacqueline F., farmacistă. Mi-am obținut diploma acum doi ani și de atunci lucrez ca farmacist. Studiile universitare constituie o etapă importantă în viața profesioanală, dar de-a lungul lor ești învățat că atunci când începi să profesezi trebuie să renunți la ceea ce ești, la convingerile tale, la conștiința ta, pentru ca mai apoi, când ieși pe ușă, să reîmbraci cămașa propriei conștiințe. 

Dar, cu cât conștiința mea se forma luminând în mintea mea toate întrebările referitoare la viață, cu atât mai numeroase deveneau conflictele mele interioare atunci când era vorba despre vânzarea de contraceptive, avortive (contracepție de urgență, sterilete, etc…), ca și despre vânzarea de medicamente pentru PMA (concepție in vitro). 

Cu ocazia evenimentului numit Universitatea vieții, organizat de  Alliance Vita în ianuarie 2013, oala sub presiune care clocotea în mine a explodat. Atunci am luat decizia de a discuta cu angajatorul meu despre această nemulțumire a mea față de toate medicamentele contra vieții. Și, surpriză, am descoperit că el remarcase drama mea interioară pe care o exteriorizam fără să-mi dau seama. Desigur, el a dorit îndată să înțeleagă de ce se întâmplă asta cu mine. Am discutat liber cu el și i-am spus fără ocolișuri că în fiecare seară mă întorc acasă spunându-mi că am mai lucrat o zi contra conștiinței mele și că, în loc să servesc viața prin meseria aleasă, eu o distrug! În acel moment, mi-a propus ca atunci când în farmacie apar astfel de cereri și prescripții medicale să fac schimb de post cu el sau cu celălalt coleg și, drept urmare, l-a chemat imediat pe colegul meu pentru a-l informa. Nu pot să vă descriu bucuria și ușurarea pe care am simțit-o. Puteam acum să merg să lucrez în pace și cu zâmbetul pe buze. 

Asta a durat fără incidente până în luna iulie 2013. Desigur, au existat unele neînțelegeri din partea unor colegi, dar nici o rezistență concretă. Totul funcționa «simplu» : când eram pusă în fața unor  astfel de cereri, răspundeam «vă las să discutați cu colegul  meu despre asta». 

În iulie s-a pus problema ca eu să părăsesc farmacia aceea pentru o alta (aceasta aparține, împreună cu alte farmacii, unui grup). După această schimbare lucrurile au început să se complice pentru mine pentru că noul meu șef nu înțelegea refuzul meu și nu voia să îmi substituie niciun alt farmacist în situațiile acestea. 

Am lucrat acolo două zile în cursul cărora n-am avut nicio cerere de acel fel, apoi am plecat în vacanță. Vacanță mi-a dat ocazia de a reflecta  mult asupra poziției mele. Reîntoarsă la serviciu, mi-am reformulat cererea și am accentuat neputința mea de a livra produse contra vieții. Și atunci el a acceptat! Bucurie și sărbătoare iar! Doar că a fost scurtă de data asta. Curând mi-a adus o scrisoare de avertisment, spunându-mi că o pacientă s-a plâns că, în calitate de farmacistă, n-am vrut să-i ofer pilula de a doua zi. La data respectivă faptul ăsta nici nu era posibil, deoarece îi tranferasem chiar  lui personal  cererile de sterilet, în afară de cele pentru pilula de a doua zi : așa că el nu avea cum să aibă o posibilă plângere din partea unei paciente pe acest subiect. Mi-a mai spus și că această scrisoare de avertisment îi va permite să se apere contra Ordinului Farmaciștilor. În cazul în care va primi de la Ordin vreo scrisoare,  le va răspunde că e la curent cu incidentul. Ceea ce era total fals și constituia în realitate o primă etapă din procedura de concediere. Douăsprezece zile mai târziu sunt din nou convocată, de data aceasta pentru a fi anunțată ca în două săptămâni trebuie să părăsesc locul de muncă, pentru că o clientă le-a trimis un mesaj de amenințare și o plângere în același timp către Ordin pentru că am cerut unei colege să răspundă cererii de pilulă de a doua zi, în loc să o servesc eu însămi. 

Și de atunci sunt în această procedură, mereu așteptând decizia lor finală, știind că ei și-au exprimat clar dorința de a pune punct colaborării cu mine. De altfel au și procedat la angajarea unei alte persoane în locul meu,  chiar în ziua în care m-au dat afară pe mine. 

Nu-mi rămâne decât să caut farmacii în care patronii, fără să împărtășească neapărat poziția mea (deși ideal ar fi ca asta să le trezească conștiința în legătură cu gravitatea luptei contra vieții), să mă lase să lucrez potrivit conștiinței mele. Lucru  care nu-i deloc simplu! 

Notă:

Acum două zile, Jacqueline F. a primit scrisoarea de concediere pentru grava eroare de a rămâne fidelă conștiinței sale.

 

Traducere: Alina Daringa




Ai un comentariu despre acest articol? Adaugă-l mai jos în caseta „Lasă un răspuns”.


Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.

Taguri

Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button