De ce nu mai fac avorturi? Doctorul Anthony Levantino / Convertiri pro-viaţă

Doctorul Anthony Levatino a practicat Obstetrica şi Ginecologia din anii ’70. El a început să efectueze avorturi din timpul rezidenţiatului, la un spital din New-York, continuând să facă avorturi în următorii cinci ani, ca doctor ginecolog.

În 1985 doctorul Levatino şi-a anunţat colegii că nu va mai efectua niciodată avorturi. El a ajuns la covingerea că avortul este „cel mai mare abuz împotriva drepturilor omului din timpurile noastre.” Invitat la prima Conferință a Furnizorilor de Avort, în toamna anului 1988, a vorbit public pentru prima dată despre motivul pentru care a încetat să mai facă avorturi, făcându-şi cunoscută povestea sa:

Nu am fost niciodată implicat într-un mecanism pe scară largă, o afacere care să fi fost creată special, cu unicul scop de a efectua avorturi. Experiențele mele sunt, probabil, generale. Ca medici de Obstetrică-Ginecologie am fost învățați să facem avorturi în timpul rezidenţiatului și apoi am continuat să facem acest lucru, ca parte a practicii noastre private, dar nu ca parte majoritară.

În regiunea Albany, eu şi partenerul meu aveam un statut cumva important, pentru un fapt infam, pe care astăzi îl regret. Eram singurii care efectuau avorturi la termene târzii, prin procedura D&E (Dilatare și Evacuare). Aveam cliente din întreaga regiune a statului nostru, ba chiar şi din statele învecinate, de la 70-80 de mile depărtare.

Nu am numărat niciodată câte avorturi am efectuat, dar mă bucur că nu pot spune că sunt responsabil de 50.000 de avorturi. Totuşi, am făcut sute de astfel de proceduri în care implicarea mea a fost directă: cu forcepsul în mână, introducandu-l în uterul cuiva şi scoţând de acolo un copil.

De ce fac medicii avorturi?

Există mai multe motive. Este profitabil. Se câştigă o mulțime de bani din aşa ceva! Dar există lucruri legate de filozofia gândirii tale care sunt importante. Dacă eşti pro-alegere şi se întâmplă să fii şi ginecolog, atunci ţine de tine să iei instrumentele şi să efectuezi avortul. Aceasta este cea mai naturală asociere din lume.

Pe parcurs afli că poţi face o mulțime de bani din avorturi. În practica mea am primit în medie între 250 și 500 de dolari pentru un avort. Bani în mână.

Există și alte motive iar ele sunt, probabil, nu mai puțin importante. Le-am auzit de multe ori de la alţi obstetricieni: „Bine, eu nu sunt cu adevărat pro-avort, eu sunt pro-femeie”. De câte ori ați auzit asta? Grupările feministe din această țară, chiar dacă nu singure, au făcut o treabă foarte bună când au servit această poveste populației. A distruge viaţa este cumva pro-femeie? Însă o mulțime de obstetricieni au folosit această justificare ca să se scuze pe ei înșiși, și vă spun că mulți dintre ei chiar așa cred. Am crezut şi eu. Nu e greu să fii convins de asta.

Macabra procedură de avort D&C  (Dilatare și Chiuretaj)

În timpul rezidenţiatului, cel puțin o dată, uneori de două ori pe săptămână, îmi venea rândul să efectuez patru, cinci sau chiar șase avorturi D&C într-o singură dimineață.

Când avorționistul termină procedura, trebuie să deschidă săculeţul de aspiraţie şi literalmente să reasambleze copilul. Se face acest lucru pentru a te asigura că nu ai lăsat nimic în urmă. Am avut complicații, la fel ca toți ceilalți. Am avut femei cu uterul perforat. Am avut tot felul de probleme – sângerare, infecție – Dumnezeu știe cât de multe dintre aceste femei sunt acum sterile din cauza avorturilor.

Îmi amintesc că odată am fost chemat în biroul şefului meu pentru că avortul pe care i-l făcusem unei tinere nu fusese complet. Nu mi-am făcut treaba bine, iar ea a eliminat apoi un braţ sau un picior al copilului și s-a speriat pentru că nu şi-a dat seama ce se întâmplă.

Înspăimântătoarea procedură de avort prin otrăvire cu soluţie salină

Disconfortul meu a venit din acel moment deoarece un enorm conflict avea loc în interiorul meu. Făceam avorturile prin aspiraţie de 5-6 ori pe săptămână și în plus efectuam şi avorturi saline noaptea, de câte ori eram de gardă.

Rezidentul de gardă are sarcina de a efectua aceste avorturi şi de obicei făceai două sau trei. Era ceva oribil deoarece de această dată scoteai un copil întreg, intact, care uneori era chiar în viaţă. A fost foarte, foarte înspăimântător.

În perioada în care făceam aceste avorturi, eu şi soţia mea încercam să avem un copil. Eram căsătoriţi de doi ani dar nu reuşise să rămână însărcinată. Dintr-o dată, am realizat că este vorba de o problemă de infertilitate.

Am continuat să fac avorturi; nu m-am oprit. Dar era greu. Începusem să căutăm cu disperare un copil pe care să-l adoptăm, dar în acelaşi timp aruncam la gunoi nouă sau zece copii în fiecare săptămână. Mi-aş fi dorit ca unul din acei oameni să îmi lase mie copilul lor. Dar lucrurile nu funcţionează în acest fel. Era clar că e o problemă.

Conflictul dintre obstetrică și avort

În practica noastră, în cea mai mare parte a timpului ofeream îngrijiri de obstetrică-ginecologie pentru cei care îşi doreau copiii. Este un lucru obişnuit pentru un obstetrician să folosească ecograful în fiecare zi.

Ca doctor știi că aceeia sunt copii, știi că sunt ființe umane, cu brațe, picioare și capete, care se mişcaă şi sunt foarte activi. Dar ţi se reaminteşte asta și de fiecare dată când foloseşti scanerul. Ți se reaminteşte de fiecare dată, pentru că vezi copii acolo – inimi care bat, braţe care se mişcă.

Este o adevărată nebunie. Sunt femei care vin deoarece au hemoragii și se tem că ar putea avea un avort spontan – în acest caz este vorba de cineva care îşi doreşte acel copilul. Nu este lucru mai plăcut pentru mine decât să folosesc scanerul în cazul unei sarcini de şapte-opt săptămâni şi să le arăt o inimă care bate, spunându-le: „Copilul este bine”. Ca obstretician faci asta tot timpul. Și apoi, o oră mai târziu, îţi schimbi halatul şi intri în sala de operații pentru a face un avort. Dacă ai cât de puţină inimă, toate acestea te afectează.

Părinte și avortionist

Procesul de adopţie a fost extenuant. Am trecut prin toate agenţiile de adopţie. Ştiam că motivul pentru care nu găseam un copil pe care să-l adoptăm era acela că persoane ca mine efectuau avorturi. Însă am avut noroc până la urmă. Mi-a venit o idee minunată. Cunoşteam 45 de obstreticieni în oraş. Unul dintre ei trebuia să fi ştiut de vreun copil ce putea fi adoptat în mod privat. Deci, am trecut la fapte. Am vorbit cu fiecare obstetrician din oraș. A durat patru luni, dar, într-o zi, am primit un telefon. Era vorba despre o fată de 15 ani care născuse şi care era de acord să îşi dea copilul spre adopţie. Nu voi uita niciodată acea zi. Trei zile mai târziu, am adoptat o fetiţă sănătoasă. Eram foarte mulţumiţi. Am numit-o Heather.

Creşterea familiei, dezvoltarea practicii avortului

După absolvire m-am alăturat unui ginecolog în zona Albany. Partenerul meu efectua avorturi D&E. De fapt, el era centrul de referință pentru avorturile D&E din zonă. Așa că am învățat să fac astfel de avorturi.

Din nou, nu-mi plăcea în mod special să fac avorturi, dar partenerul meu efectua avorturi și nu am avut obiecții la acest lucru, din punct de vedere moral, așa că am lucrat împreună. În acea perioadă eram retribuit ca nou partener, astfel că nu se cunoştea nicio diferenţă în venitul meu, fie că efectuam sau nu acele avorturi. Pur şi simplu am făcut-o de dragul colaborării. Este un motiv prost privind retrospectiv, dar acesta a fost motivul meu şi aceasta a fost afacerea noastră pentru anii care au urmat.

Acum însă aveam propria mea familie și nu mai există nicio presiune pentru adoptarea unui copil. Însă, așa cum se întâmplă de multe ori, după ce am adoptat copilul, după ani de încercări, soţia mea a rămas însărcinată. Acum aveam un băiat și o fată și eram foarte fericit pentru acest lucru.

O nouă apreciere a vieţii se iveşte la orizont

Totul a fost bine până în data de 23 iunie 1984. În acea zi am fost de gardă, dar am ajuns acasă devreme. Aveam la noi nişte prieteni, iar copiii noștri se jucau în spatele curții.

La 07:25 în acea seară, am auzit scârțâit de frâne în fața casei. Am fugit afară și am găsit-o pe Heather întinsă pe şosea. Am făcut tot ce am putut, dar a murit în braţele noastre.

Când pierzi un copil, copilul tău, totul se schimbă. Dintr-o dată, viaţa unei persoane devine foarte reală, nu doar un concept. Nu mai este vorba doar de un curs de embriologie. Nu mai sunt doar câteva sute de dolari. Este un lucru atât de real. Este copilul tău cel pe care îl îngropi.

După un concediu scurt m-am reîntors la clinică. Nu știu după cât timp de la revenirea mea a fost programat primul meu avort, dar știu că  am mers și l-am făcut. Nu a fost vreun caz special, am făcut procedurile de rutină. Mi-a fost rău, dar am terminat totuşi avortul.

Criza de conştiinţă creşte

Soția mea mi-a spus că ar vrea să fi avut înregistrări video cu mine din acea perioadă. Eram, şi aşa, sub o mare presiune datorită pierderii fiicei mele, dar când ştiam că a doua zi urma să am programat la cabinet un avort deveneam foarte ursuz. Era greu să mă ai în preajmă.

Mă purtam foarte dur cu personalul din cabinetul nostru. De fiecare dată când eram solicitat să programez un avort deveneam foarte nervos. Mă simţeam ca şi cum oamenii mi-ar fi făcut ceva; era ridicol – eu singur îmi făceam ceva.

După câteva luni am început să realizez că este vorba despre copilul cuiva atunci când făceam un avort. Îmi pierdusem copilul, cineva care a fost foarte prețios pentru noi, iar eu nu făceam decât să iau copilul cuiva, scoţându-l chiar din pântecele lor. Ucideam copilul cuiva. Pentru prima dată după toți acești ani nu am mai văzut minunatul „drept al femeii de a alege”, nu m-am mai văzut ca pe un mare medic ce o ajută în rezolvarea problemei. Tot ce am putut vedea a fost că era vorba despre fiul sau fiica cuiva.

Renunţarea la avorturi

Asta este ceea ce m-a determinat să mă schimb. Părearea mea despre mine era la pământ. Am început să mă simt ca un asasin plătit. Însă asta este exact ceea ce am fost. Acesta a fost punctul de la care am considerat că pur și simplu nu mai merită. Preţul pe care trebuia să îl plătesc era mult prea mare. Nu ar fi meritat să continui nici pentru toţi banii din lume.

Aşa că am renunţat. Am dormit mult mai bine în acea noapte.”

Prelucrare după: ProLifeAction şi TheRecord

Notă: Câteva explicaţii în legătură cu metodele de avort descrise în acest articol:

Avorturi chirurgicale în primul trimestru de sarcină

1) Absorbţia/Aspiraţia

Este o metodă mai modernă care a început să fie practicată şi la noi în ţară. Prin colul uterin dilatat, medicul introduce în cavitatea uterină un tub flexibil din plastic. Sub presiune, copilul este rupt în bucăţi şi aspirat cu o forţă de 30 de ori mai mare decât cea al unui aspirator. La început sunt rupte picioarele şi mâinile, iar apoi coloana vertebrală, capul rămânând pe loc. Acesta fiind prea mare pentru a fi aspirat, medicul îl va sfărâma cu ajutorul unui instrument, după care va fi aspirat” (www.avort.info/).

2) Dilatare și Chiuretaj (D&C)

Metoda avortului prin chiuretaj: este metoda cea mai des utilizată la noi în ţară. La început se dilată colul uterin pentru ca medicul să poată pătrunde cu instrumentele necesare în cavitatea uterină. Cu ajutorul unei chiurete (un fel de cuţit ascuţit), se extrage copilul care astfel ciopârţit în bucăţi. După ce se extrag toate fragmentele copilului, se scoate placenta. Sângerarea este de obicei abundentă. Se verifică dacă copilul a fost scos în totalitate prin „reconstituirea” lui cu ajutorul fragmentelor extrase. Cu toate acestea, se ajunge frecvent la infecţii, perforări uterine, soldate uneori cu extragerea uterului (histerectomie) sau chiar cu moartea femeii” (www.avort.info/).

Avorturi chirurgicale în al doilea trimestru de sarcină

1) Dilatare şi evacuare (D&E)

Această procedură de avort este „cea mai folosită după 13 săptămâni de sarcină” (www.prolife.com/ABORMETH.html), înlocuind avorturile prin soluţie salină şi pe cele chimice în urmă cărora de multe ori fătul supravieţuieşte. Cervixul este dilatat, mai apoi fiind necesar un intrument asemănător unui cleşte, pentru că oasele, la fel ca şi craniul copilului, sunt deja calcifiate. Copilului nu i se aplică nici un anestezic. Medicul care face avortul introduce instrumentul în interiorul uterului, prinde un picior sau orice altă parte a corpului, şi printr-o mişcare de răsucire îl smulge din corpul copilului. Această acţiune se repetă de mai multe ori. Este nevoie de forţă pentru a rupe în bucăţi copilul. Coloană vertebrală trebuie ruptă, iar craniul trebuie zdrobit pentru a fi scoase afară. La finalul procedurii, este necesară asamblarea părţilor trupului pentru a se verifică dacă s-a extras tot. În mod frecvent, părţi ale trupului copilului rămân în uterul mamei. Acest lucru poate provoca complicaţii serioase şi câteodată moartea mamei (www.abortiontv.com/Methods/themanyways.htm). Este posibil ca uterul să fie perforat ori organele din apropiere – ca intestinul gros – şi să apară peritonita care poate fi fatală.

Pe scurt, aceasta metodă înseamnă dezmembrarea pe viu a copilului și scoaterea sa afară bucată cu bucată.

2) Amniocenteza salină sau otrăvirea cu sare toxică (Instilaţie)

Acest tip de avort era cel mai des întâlnit în anii ’70 şi ’80, însă nu se mai foloseşte în prezent din cauza pericolului asupra mamei, în unele cazuri aceasta murind. Metoda era folosită în al doilea trimestru de sarcină, dar „mai ales după a 16-a săptămână” (www.prolife.com/ABORMETH.html). Prin peretele abdominal se introduce cu un ac mare (de amniocenteza) o soluţie concentrată de sare în lichidul amniotic, după ce, în prealabil, a fost extrasă o cantitate substanţială de lichid amniotic (aproximativ 170 gr). Copilul o respiră şi o înghite, se intoxică, se zbate şi uneori intră în convulsii, astfel murind după aproximativ o oră din cauza intoxicării acute cu sare urmată de o vasodilataţie generală, edem, congestie, hemoragie, şoc şi, în final, moartea. După ce a fost administrat un medicament care să-i provoace travaliul, mama intră în travaliu şi, după o zi sau două, naşte un copil mort şi ars. Soluţia salină are un efect coroziv, arzând învelişul exterior al pielii copilului, astfel fiind vizibilă carnea roşie, crudă. Există cazuri în care copiii supravieţuiesc, majoritatea având diagnosticul de paralizie cerebrală, şi alte probleme (orbirea etc). „Această tehnică s-a dezvoltat pntru prima dată în lagărele de concentrare naziste”.

Sursă: abortiontv.com

 

Articolul a fost vizualizat de 785 ori

, , , , , , , , , ,

No comments yet.

Lasă un răspuns