De ce nu mai fac avorturi? Doctorul Anthony Levantino / Convertiri pro-viață

Doctorul Anthony Levatino a practicat Obstetrica și Ginecologia din anii ’70. El a început să efectueze avorturi din timpul rezidențiatului, la un spital din New-York, continuând să facă avorturi în următorii cinci ani, ca doctor ginecolog.

În 1985 doctorul Levatino și-a anunțat colegii că nu va mai efectua niciodată avorturi. El a ajuns la covingerea că avortul este „cel mai mare abuz împotriva drepturilor omului din timpurile noastre.” Invitat la prima Conferință a Furnizorilor de Avort, în toamna anului 1988, a vorbit public pentru prima dată despre motivul pentru care a încetat să mai facă avorturi, făcându-și cunoscută povestea sa:

„Nu am fost niciodată implicat într-un mecanism pe scară largă, o afacere care să fi fost creată special, cu unicul scop de a efectua avorturi. Experiențele mele sunt, probabil, generale. Ca medici de Obstetrică-Ginecologie am fost învățați să facem avorturi în timpul rezidențiatului și apoi am continuat să facem acest lucru, ca parte a practicii noastre private, dar nu ca parte majoritară.

În regiunea Albany, eu și partenerul meu aveam un statut cumva important, pentru un fapt infam, pe care astăzi îl regret. Eram singurii care efectuau avorturi la termene târzii, prin procedura D&E (Dilatare și Evacuare). Aveam cliente din întreaga regiune a statului nostru, ba chiar și din statele învecinate, de la 70-80 de mile depărtare.

Nu am numărat niciodată câte avorturi am efectuat, dar mă bucur că nu pot spune că sunt responsabil de 50.000 de avorturi. Totuși, am făcut sute de astfel de proceduri în care implicarea mea a fost directă: cu forcepsul în mână, introducandu-l în uterul cuiva și scoțând de acolo un copil.

De ce fac medicii avorturi?

Există mai multe motive. Este profitabil. Se câștigă o mulțime de bani din așa ceva! Dar există lucruri legate de filozofia gândirii tale care sunt importante. Dacă ești pro-alegere și se întâmplă să fii și ginecolog, atunci ține de tine să iei instrumentele și să efectuezi avortul. Aceasta este cea mai naturală asociere din lume.

Pe parcurs afli că poți face o mulțime de bani din avorturi. În practica mea am primit în medie între 250 și 500 de dolari pentru un avort. Bani în mână.

Există și alte motive iar ele sunt, probabil, nu mai puțin importante. Le-am auzit de multe ori de la alți obstetricieni: „Bine, eu nu sunt cu adevărat pro-avort, eu sunt pro-femeie”. De câte ori ați auzit asta? Grupările feministe din această țară, chiar dacă nu singure, au făcut o treabă foarte bună când au servit această poveste populației. A distruge viața este cumva pro-femeie? Însă o mulțime de obstetricieni au folosit această justificare ca să se scuze pe ei înșiși, și vă spun că mulți dintre ei chiar așa cred. Am crezut și eu. Nu e greu să fii convins de asta.

Macabra procedură de avort D&C  (Dilatare și Chiuretaj)

În timpul rezidențiatului, cel puțin o dată, uneori de două ori pe săptămână, îmi venea rândul să efectuez patru, cinci sau chiar șase avorturi D&C într-o singură dimineață.

Când avorționistul termină procedura, trebuie să deschidă săculețul de aspirație și literalmente să reasambleze copilul. Se face acest lucru pentru a te asigura că nu ai lăsat nimic în urmă. Am avut complicații, la fel ca toți ceilalți. Am avut femei cu uterul perforat. Am avut tot felul de probleme – sângerare, infecție – Dumnezeu știe cât de multe dintre aceste femei sunt acum sterile din cauza avorturilor.

Îmi amintesc că odată am fost chemat în biroul șefului meu pentru că avortul pe care i-l făcusem unei tinere nu fusese complet. Nu mi-am făcut treaba bine, iar ea a eliminat apoi un braț sau un picior al copilului și s-a speriat pentru că nu și-a dat seama ce se întâmplă.

Înspăimântătoarea procedură de avort prin otrăvire cu soluție salină

Disconfortul meu a venit din acel moment deoarece un enorm conflict avea loc în interiorul meu. Făceam avorturile prin aspirație de 5-6 ori pe săptămână și în plus efectuam și avorturi saline noaptea, de câte ori eram de gardă.

Rezidentul de gardă are sarcina de a efectua aceste avorturi și de obicei făceai două sau trei. Era ceva oribil deoarece de această dată scoteai un copil întreg, intact, care uneori era chiar în viață. A fost foarte, foarte înspăimântător.

În perioada în care făceam aceste avorturi, eu și soția mea încercam să avem un copil. Eram căsătoriți de doi ani dar nu reușise să rămână însărcinată. Dintr-o dată, am realizat că este vorba de o problemă de infertilitate.

Am continuat să fac avorturi; nu m-am oprit. Dar era greu. Începusem să căutăm cu disperare un copil pe care să-l adoptăm, dar în același timp aruncam la gunoi nouă sau zece copii în fiecare săptămână. Mi-aș fi dorit ca unul din acei oameni să îmi lase mie copilul lor. Dar lucrurile nu funcționează în acest fel. Era clar că e o problemă.

Conflictul dintre obstetrică și avort

În practica noastră, în cea mai mare parte a timpului ofeream îngrijiri de obstetrică-ginecologie pentru cei care își doreau copiii. Este un lucru obișnuit pentru un obstetrician să folosească ecograful în fiecare zi.

Ca doctor știi că aceeia sunt copii, știi că sunt ființe umane, cu brațe, picioare și capete, care se mișcaă și sunt foarte activi. Dar ți se reamintește asta și de fiecare dată când folosești scanerul. Ți se reamintește de fiecare dată, pentru că vezi copii acolo – inimi care bat, brațe care se mișcă.

Este o adevărată nebunie. Sunt femei care vin deoarece au hemoragii și se tem că ar putea avea un avort spontan – în acest caz este vorba de cineva care își dorește acel copilul. Nu este lucru mai plăcut pentru mine decât să folosesc scanerul în cazul unei sarcini de șapte-opt săptămâni și să le arăt o inimă care bate, spunându-le: „Copilul este bine”. Ca obstretician faci asta tot timpul. Și apoi, o oră mai târziu, îți schimbi halatul și intri în sala de operații pentru a face un avort. Dacă ai cât de puțină inimă, toate acestea te afectează.

Părinte și avortionist

Procesul de adopție a fost extenuant. Am trecut prin toate agențiile de adopție. Știam că motivul pentru care nu găseam un copil pe care să-l adoptăm era acela că persoane ca mine efectuau avorturi. Însă am avut noroc până la urmă. Mi-a venit o idee minunată. Cunoșteam 45 de obstreticieni în oraș. Unul dintre ei trebuia să fi știut de vreun copil ce putea fi adoptat în mod privat. Deci, am trecut la fapte. Am vorbit cu fiecare obstetrician din oraș. A durat patru luni, dar, într-o zi, am primit un telefon. Era vorba despre o fată de 15 ani care născuse și care era de acord să își dea copilul spre adopție. Nu voi uita niciodată acea zi. Trei zile mai târziu, am adoptat o fetiță sănătoasă. Eram foarte mulțumiți. Am numit-o Heather.

Creșterea familiei, dezvoltarea practicii avortului

După absolvire m-am alăturat unui ginecolog în zona Albany. Partenerul meu efectua avorturi D&E. De fapt, el era centrul de referință pentru avorturile D&E din zonă. Așa că am învățat să fac astfel de avorturi.

Din nou, nu-mi plăcea în mod special să fac avorturi, dar partenerul meu efectua avorturi și nu am avut obiecții la acest lucru, din punct de vedere moral, așa că am lucrat împreună. În acea perioadă eram retribuit ca nou partener, astfel că nu se cunoștea nicio diferență în venitul meu, fie că efectuam sau nu acele avorturi. Pur și simplu am făcut-o de dragul colaborării. Este un motiv prost privind retrospectiv, dar acesta a fost motivul meu și aceasta a fost afacerea noastră pentru anii care au urmat.

Acum însă aveam propria mea familie și nu mai există nicio presiune pentru adoptarea unui copil. Însă, așa cum se întâmplă de multe ori, după ce am adoptat copilul, după ani de încercări, soția mea a rămas însărcinată. Acum aveam un băiat și o fată și eram foarte fericit pentru acest lucru.

O nouă apreciere a vieții se ivește la orizont

Totul a fost bine până în data de 23 iunie 1984. În acea zi am fost de gardă, dar am ajuns acasă devreme. Aveam la noi niște prieteni, iar copiii noștri se jucau în spatele curții.

La 07:25 în acea seară, am auzit scârțâit de frâne în fața casei. Am fugit afară și am găsit-o pe Heather întinsă pe șosea. Am făcut tot ce am putut, dar a murit în brațele noastre.

Când pierzi un copil, copilul tău, totul se schimbă. Dintr-o dată, viața unei persoane devine foarte reală, nu doar un concept. Nu mai este vorba doar de un curs de embriologie. Nu mai sunt doar câteva sute de dolari. Este un lucru atât de real. Este copilul tău cel pe care îl îngropi.

După un concediu scurt m-am reîntors la clinică. Nu știu după cât timp de la revenirea mea a fost programat primul meu avort, dar știu că  am mers și l-am făcut. Nu a fost vreun caz special, am făcut procedurile de rutină. Mi-a fost rău, dar am terminat totuși avortul.

Criza de conștiință crește

Soția mea mi-a spus că ar vrea să fi avut înregistrări video cu mine din acea perioadă. Eram, și așa, sub o mare presiune datorită pierderii fiicei mele, dar când știam că a doua zi urma să am programat la cabinet un avort deveneam foarte ursuz. Era greu să mă ai în preajmă.

Mă purtam foarte dur cu personalul din cabinetul nostru. De fiecare dată când eram solicitat să programez un avort deveneam foarte nervos. Mă simțeam ca și cum oamenii mi-ar fi făcut ceva; era ridicol – eu singur îmi făceam ceva.

După câteva luni am început să realizez că este vorba despre copilul cuiva atunci când făceam un avort. Îmi pierdusem copilul, cineva care a fost foarte prețios pentru noi, iar eu nu făceam decât să iau copilul cuiva, scoțându-l chiar din pântecele lor. Ucideam copilul cuiva. Pentru prima dată după toți acești ani nu am mai văzut minunatul „drept al femeii de a alege”, nu m-am mai văzut ca pe un mare medic ce o ajută în rezolvarea problemei. Tot ce am putut vedea a fost că era vorba despre fiul sau fiica cuiva.

Renunțarea la avorturi

Asta este ceea ce m-a determinat să mă schimb. Părearea mea despre mine era la pământ. Am început să mă simt ca un asasin plătit. Însă asta este exact ceea ce am fost. Acesta a fost punctul de la care am considerat că pur și simplu nu mai merită. Prețul pe care trebuia să îl plătesc era mult prea mare. Nu ar fi meritat să continui nici pentru toți banii din lume.

Așa că am renunțat. Am dormit mult mai bine în acea noapte.”

Prelucrare după: ProLifeAction și TheRecord

Notă: Câteva explicații în legătură cu metodele de avort descrise în acest articol:

Avorturi chirurgicale în primul trimestru de sarcină

1) Absorbția/Aspirația

„Este o metodă mai modernă care a început să fie practicată și la noi în țară. Prin colul uterin dilatat, medicul introduce în cavitatea uterină un tub flexibil din plastic. Sub presiune, copilul este rupt în bucăți și aspirat cu o forță de 30 de ori mai mare decât cea al unui aspirator. La început sunt rupte picioarele și mâinile, iar apoi coloana vertebrală, capul rămânând pe loc. Acesta fiind prea mare pentru a fi aspirat, medicul îl va sfărâma cu ajutorul unui instrument, după care va fi aspirat” (www.avort.info/).

2) Dilatare și Chiuretaj (D&C)

Metoda avortului prin chiuretaj: este metoda cea mai des utilizată la noi în țară. La început se dilată colul uterin pentru ca medicul să poată pătrunde cu instrumentele necesare în cavitatea uterină. Cu ajutorul unei chiurete (un fel de cuțit ascuțit), se extrage copilul care astfel ciopârțit în bucăți. După ce se extrag toate fragmentele copilului, se scoate placenta. Sângerarea este de obicei abundentă. Se verifică dacă copilul a fost scos în totalitate prin „reconstituirea” lui cu ajutorul fragmentelor extrase. Cu toate acestea, se ajunge frecvent la infecții, perforări uterine, soldate uneori cu extragerea uterului (histerectomie) sau chiar cu moartea femeii” (www.avort.info/).

Avorturi chirurgicale în al doilea trimestru de sarcină

1) Dilatare și evacuare (D&E)

Această procedură de avort este „cea mai folosită după 13 săptămâni de sarcină” (www.prolife.com/ABORMETH.html), înlocuind avorturile prin soluție salină și pe cele chimice în urmă cărora de multe ori fătul supraviețuiește. Cervixul este dilatat, mai apoi fiind necesar un intrument asemănător unui clește, pentru că oasele, la fel ca și craniul copilului, sunt deja calcifiate. Copilului nu i se aplică nici un anestezic. Medicul care face avortul introduce instrumentul în interiorul uterului, prinde un picior sau orice altă parte a corpului, și printr-o mișcare de răsucire îl smulge din corpul copilului. Această acțiune se repetă de mai multe ori. Este nevoie de forță pentru a rupe în bucăți copilul. Coloană vertebrală trebuie ruptă, iar craniul trebuie zdrobit pentru a fi scoase afară. La finalul procedurii, este necesară asamblarea părților trupului pentru a se verifică dacă s-a extras tot. În mod frecvent, părți ale trupului copilului rămân în uterul mamei. Acest lucru poate provoca complicații serioase și câteodată moartea mamei (www.abortiontv.com/Methods/themanyways.htm). Este posibil ca uterul să fie perforat ori organele din apropiere – ca intestinul gros – și să apară peritonita care poate fi fatală.

Pe scurt, aceasta metodă înseamnă dezmembrarea pe viu a copilului și scoaterea sa afară bucată cu bucată.

2) Amniocenteza salină sau otrăvirea cu sare toxică (Instilație)

Acest tip de avort era cel mai des întâlnit în anii ’70 și ’80, însă nu se mai folosește în prezent din cauza pericolului asupra mamei, în unele cazuri aceasta murind. Metoda era folosită în al doilea trimestru de sarcină, dar „mai ales după a 16-a săptămână” (www.prolife.com/ABORMETH.html). Prin peretele abdominal se introduce cu un ac mare (de amniocenteza) o soluție concentrată de sare în lichidul amniotic, după ce, în prealabil, a fost extrasă o cantitate substanțială de lichid amniotic (aproximativ 170 gr). Copilul o respiră și o înghite, se intoxică, se zbate și uneori intră în convulsii, astfel murind după aproximativ o oră din cauza intoxicării acute cu sare urmată de o vasodilatație generală, edem, congestie, hemoragie, șoc și, în final, moartea. După ce a fost administrat un medicament care să-i provoace travaliul, mama intră în travaliu și, după o zi sau două, naște un copil mort și ars. Soluția salină are un efect coroziv, arzând învelișul exterior al pielii copilului, astfel fiind vizibilă carnea roșie, crudă. Există cazuri în care copiii supraviețuiesc, majoritatea având diagnosticul de paralizie cerebrală, și alte probleme (orbirea etc). „Această tehnică s-a dezvoltat pntru prima dată în lagărele de concentrare naziste”.

Sursă: abortiontv.com