Cum poţi să nu pierzi contactul cu copilul (I)

familie

Interviu cu părintele Pavel Humerov realizat de Farida Savelyeva

– Părinte Pavel, cât de mult, după părerea dumneavoastră, este importantă dezbaterea și interpretarea problemelor legate de păstrarea contactului cu copilul – atât în viața obișnuită, cât și în cea duhovnicească?

– Simțirea legăturii, a comuniunii cu copiii noștri – este cea mai importantă în relațiile cu ei. De aceea, neliniștea oricărui părinte normal de a nu pierde contactul cu copilul este de la sine înțeleasă. La acest lucru trebuie să ne gândim tot timpul, în fiecare zi, și nu numai la cum să-l hrănim, să-i dăm să bea, să-i oferim educație; toate acestea pentru ca pruncul nostru să nu fie mai prejos decât alți copii.

De fapt, dacă fiul sau fiica noastră vor fi mai prost tratați în plan material decât alți copii, acest lucru nu este cel mai rău: o oarecare constrângere îi este de folos omului. Și eu, ca preot care trebuie să răspund la întrebările oamenilor și ca tată și cap de familie, mă străduiesc să cuget la importanța păstrării legăturilor părinților cu copiii lor în mod permanent.

– De ce se pierde legătura cu copilul – el fiind trup din trupul nostru, drag, literalmente legat ombilical de noi?

– Ivan Alexandrovich Iljin, cunoscut filosof rus, a spus că „cea mai delicată, cea mai nobilă și cea mai responsabilă artă pe pământ – este arta educării copiilor”. Și așa și este. Să educi copilul – nu este un lucru simplu: nașterea lui nu înseamnă deloc că totul merge de la sine, automat în educarea lui. De exemplu, în țara noastră, generația a cărei copilărie și adolescență s-au desfășurat la începutul anilor 1990 a crescut, de fapt, ca iarba – am în vedere pe cei care au acum 20-25 de ani, pentru care este timpul să-și întemeieze familie și să nască copii. Dar, din păcate, mulți dintre ei sunt infantili, nu au de gând să-și întemeieze familie – nu înțeleg de ce este necesar acest lucru: părinții lor nu au fost capabili să le arate în ce constă importanța familiei.

De ce s-a întâmplat acest lucru? Pentru că părinții aproape că nu i-au educat: părinții nu au avut timpul și posibilitatea fizică să se ocupe de copii. Au muncit cât mai mult, având chiar mai multe slujbe, iar multe mame au fost singure. Exact în această perioadă, conform statisticilor, a fost cel mai mare număr de divorțuri și sinucideri. În acea mare tragedie de pierdere a statului, care cât de cât apăra omul, dădea un țel în viață și asigura stabilitatea, mulți și-au părăsit copiii, uneori în direct la televizor în programe de divertisment, – și au alergat să câștige bani: trebuiau să supraviețuiască. Pe acești părinți, desigur, poți să-i înțelegi, să le dai dreptate, dar fără comunicare cu copiii lor au pierdut contactul cu aceștia, iar, în consecință, acești copii nu au primit ce este mai bun, ce este mai important – și a rezultat ceea ce a rezultat. Acum problema părinților și copiilor a devenit foarte acută – această generație trăiește de sine stătătoare.

– Cum să faci să nu pierzi contactul?

– Când într-un grup determinat de oameni – la întreprindere, la firmă, în echipă sau în oricare altă societate – s-au stabilit relații calde, de prietenie, toți suferă pentru același lucru, comunică neformal, se susțin unul pe altul, spunem, de regulă: trăiesc ca într-o familie. Dar în familia din ziua de astăzi, din păcate, rar întâlnim asemenea relații. Mai degrabă, dimpotrivă: rudele trăiesc vieți separate. Ce vedem în familii, uneori chiar în cele cu mulți copii? Fiecare este închis în cercul propriilor interese: soția – prietene, cunoștințe, mama; bărbatul – de cele mai multe ori computerul și televizorul; copiii – același faimos computer, internetul, amicii, prietenii. Chiar și vremea prețioasă a concediilor și sfârșiturilor de săptămână, care ar putea fi petrecută împreună, în familia actuală fiecare se străduiește s-o petreacă separat: părinții vor să se odihnească separat unul de altul și de copii – cum le e mai confortabil.

În consecință se pierde contactul și așa destul de slab cu copiii – întrucât unitatea de interese se naște în contactul personal. Dacă nu comunici mult timp cu cineva se pierd legăturile atât sufletești cât și spirituale.

Trebuie să avem în vedere că copiii noștri nu vor fi totdeauna alături de noi. Nu trebuie, în niciun caz, să economisim timpul petrecut pentru comunicarea cu copiii noștri! Nu trebuie să lăsăm să ne treacă momentul: numai până la începerea școlii ei sunt alături de noi toată ziua, după care stăm cu ei numai câteva ore pe zi iar, mai târziu, devin adulți, cu viețile lor, fără noi, și alții sunt oamenii care au influență puternică, nu totdeauna binefăcătoare, asupra lor. Dacă noi nu suntem interesați de viața copilului când el are 10 ani și nu știm cu cine este prieten, ce preocupări are, atunci când va face 15 ani nu vom avea despre ce discuta cu el, iar la 20 de ani nu va comunica de fel cu noi, poate doar la sărbători!

Trebuie să ne grăbim: să ne grăbim să-i facem bine, să ne grăbim să investim în ei, să ne grăbim să comunicăm cu copilul! Așa cum a spus Antoine de Saint-Exupery: „Luxul cel mai mare pe lume – este luxul comunicării umane”.

Pentru a nu pierde legăturile familiale trebuie să-ți amintești mereu: din momentul în care am intrat în viața familială, noi nu putem să ne mai percepem separat de familia noastră, de oamenii apropiați nouă. Fericirea și problemele lor, interesele lor – sunt comune cu ale noastre.

Cu copiii trebuie să comunicăm de la vârstă fragedă. Fără comunicare, fără o grijă permanentă de a ne găsi timp liber să facem acțiuni comune cu ei, noi nu vom fi interesanți pentru proprii copii. Ei vor „fugi” de la noi la prieteni, vor pleca din casă pentru că pe ei nu-i interesează propria familie, în care fiecare este pentru el, vor trăi numai cu propriile interese, vor fi ocupați cu treburile lor… În ziua de astăzi, pe membrii familiei chiar computerul îi interesează diferit – nici măcar aici interesele lor nu se intersectează: pe soție – site-urile pentru femei; soțul se cufundă în „Colegii”; copilul este interesat de jocurile on line.

Aș vrea să vă povestesc o parabolă, nu prea mare, destul de actuală. De fapt această istorioară s-ar fi putut întâmpla în orice familie. Odată tatăl, capul familiei, vine acasă de la slujbă – obosit, flămând, hărțuit. În ușă îl întâmpină fiul lui cel mic și-l întreabă: „Tată, spune-mi și mie cu cât ești plătit pe oră?” Tatăl, auzind aceasta, mirat și indignat, dar ținându-și firea, răspunde: „Trei sute de ruble”. „Poți să-mi dai două sute de ruble?” – a întrebat fiul. În acest moment tatăl nu se mai abține și țipă: „Marș în camera ta! Am obosit, vreau să mă odihnesc, iar ție, bineînțeles, îți trebuie bani pentru jucăriile tale prostești!” După un timp, tatăl, calmându-se puțin, se uită în camera copilului: „Fiule, iartă-mă, m-am enervat, ține două sute de ruble”. Imediat, copilul scoate de sub pernă încă o sută și-i spune tatălui mirat: „O, tată, mulțumesc mult! Iată acum am exact trei sute de ruble. Pot să cumpăr și eu o oră din timpul tău? Te rog, vino mâine cu o oră mai devreme și petrece-o cu mine”.

Despre ce este vorba în această parabolă? Despre aceea a cât de importantă este, în special pentru băiat – care va deveni bărbatul de mâine, comunicarea cu tatăl lui. Despre cât de importantă este pentru copii comunicarea cu părinții.

Majoritatea taților din ziua de astăzi (dar chiar și a mamelor), din păcate, consideră că grija lor de bază – este să câștigi bani; ei uită că prima grijă a lor este nu cea a îndestulării materiale a copiilor, ci cea a comunicării cu ei!

La preoți se vine adesea cu problemele adolescenților: copilul este obraznic, nu ascultă, stă tot timpul la calculator, pleacă la prieteni. Este clar că acest lucru este doar vârful aisbergului, este ceea ce s-a întâmplat cu el mult mai devreme: încă din copilărie au fost pierdute momentele importante de formare a relațiilor cu copilul. Mulți cred că atât timp cât copilul este mic nu înțelege nimic: deci lasă-l să crească și atunci o să încep să comunic cu el. Dar recuperarea acestei perioade este foarte dificilă. Atunci când copilul este mic, mama și tata – ambii părinți – trebuie să se ocupe cu sârguință de copil. Problemele adolescenților, de regulă, sunt legate de faptul că în copilărie au fost pierdute momente importante privind educația lor.

 

Sursă: Pravoslavie.ru

Traducere: Nicoleta Macovei

, , , , , , , , , , ,

Lasă un răspuns