viaţa de familie

Cum poți să nu pierzi contactul cu copilul (II)

family

Interviu cu părintele Pavel Humerov realizat de Farida Svelyeva

(Puteți citi aici prima parte a interviului)

Părinții au în față o sarcină dublă. Pe de o parte ei sunt pedagogi – iar acest cuvânt, în traducere din greacă, înseamnă „conducători de copii” – și trebuie să antreneze copii după sine, să le creeze tipurile corecte de comportament, să le educe gustul, muzical și artistic, să le dea cărțile potrivite pentru a le citi, să-i învețe deprinderile necesare, să se străduiască să-i facă să-și însușească lucrurile cele mai necesare, pentru ca ei să poată intra normal în viața adultă.

Cea de-a doua sarcină – să fii cel mai bun prieten cu copilul tău, care să-i insufle încredere, pe care poate să se bazeze, care să-l cunoască bine, care să nu-i minimalizeze sau să-i respingă interesele. În acest context, bineînțeles, trebuie să fie respectată subordonarea – să fii tovarășul lui mai mare și cu autoritate, să nu fii îngăduitor în toate, pentru că altfel copilul ți se urcă în cap.

Trebuie să ne intereseze ce-l frământă pe copil, ce fel de prieteni are – și trebuie să-i invităm acasă. Interzicerile neexplicate copilului, nu sunt numai nefolositoare, dar sunt și dăunătoare pentru bunele noastre relații.

Apropo de interziceri. Este foarte important nu numai să explici de ce interzici, dar să propui și altceva în schimb. Voi da un exemplu. Flagelul vremurilor de astăzi – pasiunea adolescenților pentru calculator. O mamă, văzând că fiul ei stă cu zilele la calculator, s-a îngrijorat foarte tare. În consecință, i-a îngrădit drastic copilului timpul la calculator – nu mai mult de o oră pe zi și numai după ce și-a terminat lecțiile. I-a cumpărat chitară și l-a trimis să învețe să cânte la ea, și chiar l-a rugat pe un prieten proiectant să-l învețe, odată pe săptămână, grafică tridimensională pe calculator, adică să-l învețe să lucreze cu calculatorul, nu numai să se joace. Ca rezultat, fiul ei a ocupat locul doi la concursul muzical orășenesc și a început să câștige bani din proiectare.

Destul de des copilul intră în lumea virtuală datorită absenței ocupațiilor reale, normale. Iar noi trebuie să îndreptăm copilul pe făgașul corect, necesar. Cercurile profesionale, secțiile sportive, pescuitul, turismul, plimbările prin oraș – toate acestea pot atrage copiii de la activități inutile.

Desigur, cel mai bine este atunci când copiii fac toate acestea împreună cu noi. De exemplu, împreună putem construi ceva necesar la casa de vacanță, ne putem plimba cu bicicletele, putem merge în pădure Copiilor le place, de asemenea, să gătească. Mama m-a învățat în copilărie să cos, tata – să fac ceva manual, unchiul – să conduc mașina. Pe copii trebuie nu numai să-i înveți să citească, dar să și scrie, să socotească ș.a.m.d. – dar să se și odihnească, să-și petreacă cu folos timpul liber. Copiii din ziua de azi nu știu deloc să se odihnească! Iar noi, părinții, am prins vremurile când nu era internet, nu erau jocuri electronice și telefoane mobile. Noi știm, într-adevăr, cum să ne petrecem timpul liber în mod atrăgător, real și nu virtual.

Mie îmi place și acum să comunic cu părinții mei în special pentru faptul că ei, încă din copilărie , au comunicat intens cu mine. Noi am citit aceleași cărți, am ascultat aceeași muzică, am vizionat filme împreună. Părinții, întotdeauna, au mers în fața noastră și, fără să ne sâcâie, ne-a arătat ce să citim, ce să ascultăm, ce să vizionăm, cum să ne distrăm. Acum mă străduiesc să transmit toate acestea copiilor mei. Educarea copiilor este un stimul pentru sporirea noastră duhovnicească, morală și intelectuală. Vă aduceți aminte filmul „Ironia soartei sau Să vă fie de bine după baie!” în care eroina principală, de profesie învățătoare, ne spune că ea îi învață pe copii și aceștia o învață pe ea. Educându-ne odraslele, noi înșine învățăm mereu câte ceva, pentru a fi la doi pași înaintea lor. Poți să înveți și să educi numai prin exemplul propriu.

– Relațiile corecte de prietenie – fără familiarisme și fără presiune – sunt greu de stabilit. Ce trebuie să facem în acest caz?

– Hai să lăsăm la o parte legăturile „părinți – copii” și să ne gândim la cine este pentru noi cel mai bun prieten. Acela care permanent ne pisează (ne agasează), ne educă, ne face morală, care nu ne respectă, care ne consideră inferiori sau acela care ne respectă, pentru care suntem interesanți, ale cărui interese coincid cu ale noastre? Este de la sine înțeles că comunicarea se bazează obligatoriu pe puncte comune, iar dacă noi criticăm mereu, respingem tot ce-l interesează pe copil, comunicarea între noi nu se formează. Chiar și atunci când dorind să stabilim un contact cu un om pe care nu-l cunoaștem, trebuie să ne interesăm de lumea lui, să ne implicăm în problemele și interesele lui, să-l atragem și să găsim cel puțin teme comune de discuție. Numai atunci putem să comunicăm constructiv cu el, putem să-l influențăm chiar și duhovnicește. La fel și cu copilul. Și dacă toate acestea nu se întâmplă și vorbim limbi diferite – el este interesat de ceva, iar tu îi povestești altceva, – nu iese nimic bun.

Dacă dorim ca procesul de educare și formare să fie eficient, pe copil trebuie să-l cointeresezi – aceasta este de fapt axioma: el face cu plăcere acel lucru care îl interesează. De aceea sarcina oricărui pedagog – și a dascălului și a părinților, este să nu-l învețe mecanic și cu răceală, ci să stârnească interesul copilului! Și pentru a cointeresa copilul cu problemele duhovnicești, trebuie să te străduiești în mod deosebit: să organizezi, de exemplu, o excursie interesantă, un pelerinaj – ținând cont de puterile lui și de posibilități. Slavă Domnului, la noi în Rusia sunt multe locuri în care te poți odihni, te poți bucura de natură și poți face și pelerinaje. Iată, de exemplu, Pereslavl-Zalessky – unde sunt 11 biserici, 5 mănăstiri, un lac deosebit de frumos, în care poți să înoți, muzee minunate – în afară de muzeele de artă mai sunt și muzeele locomotivelor, ceainicelor, fiarelor de călcat.

Este neapărat nevoie să găsești căile de abordare a copilului, să creezi condițiile pentru trezirea curiozității, intereselor lui duhovnicești. La drept vorbind, educarea este o artă!

Este necesar ca atunci când comunici să păstrezi o anumită distanță, să eviți familiaritatea și cochetăria, întrucât noi trebuie să stabilim nu numai legături strânse cu copiii, dar să le și insuflăm respectul pentru cei mai în vârstă, foarte necesar în viață nu numai în comunicarea cu părinții, dar și cu profesorii, cu autoritățile, cu oamenii în vârstă.

– Cu orice nouă generație, problemele relațiilor dintre părinți și copii se ascut din ce în ce mai mult?

– Cred că străbunicilor noștri le era mult mai ușor să-și educe copiii, să păstreze contactul cu ei: ei au comunicat mai mult cu ei. Societatea a fost mai mult de tip feudal: țărănime, nobilime, cler, negustorime. Cea mai mare parte a populației era alcătuită din țărani. Și ce înseamnă familia țărănească? Era o singură comandă (echipă), care împreună obținea pâinea cea de toate zilele, – pe toți îi unea, în mod firesc, o grijă comună. Chiar și clerul, negustorii, militarii – toți își antrenau copiii în treburile dinastice. Iată, de exemplu, negustorii – își învățau copiii, încă din primii ani, să lucreze în prăvălie: copiii erau la început persoane de alergătură, apoi lucrau ca vânzători, după care lor li se încredințau activități mult mai complicate, ca în final să li se transmită afacerea. Copiii preoților mergeau, aproape întotdeauna, pe urmele părinților, învățând de la aceștia ce trebuie să facă. În general strămoșii noștri au fost mai fericiți decât noi în ceea ce privește comunicarea dintre generații. Pe noi tot mai mult ne desparte civilizația. În secolul al XIX-lea nu era nici radio, nici TV, revistele erau citite de puțini oameni, mulți fiind analfabeți, industria distracțiilor era slab dezvoltată. Ce le mai rămânea? Comunicarea. Mergeau în vizită, discutau, cântau. Toate noutățile se transmitea, de regulă, din gură în gură. În secolul al XX-lea, în vremea sovietică, nu era internet, calculatoarele personale – erau o raritate, posibilitățile televiziunii erau destul de îngrădite. Oamenii comunicau mai mult, erau prieteni, dansau, mergeau în excursii, făceau activități comune… Cum stă treaba acum cu comunicarea, cred că nu trebuie să mai vorbim – toți o știm.

Așa că părinții trebuie să gândească serios, să se străduiască să creeze în familie atmosfera comuniunii. Și nu trebuie să uităm: pentru a stârni la odraslele noastre interesul față de această problemă comună, trebuie ca noi înșine să avem un interes sincer față de acțiunile cu care vrem să atragem copilul. Este puțin să-i pui în mână o carte bună – trebuie s-o discutați împreună, să împărțiți impresiile despre aceasta…

– Se întâmplă ca în familiile de credincioși, părinții, care au deja o oarecare experiență duhovnicească, să nu poată să înțeleagă interesele uzuale ale copilului – ei „au depășit” deja aceste interese.

– Trebuie să înțelegem că toți oamenii, inclusiv copiii, sunt foarte diferiți și fiecare are propria experiență duhovnicească. Chiar și la copiii din aceeași familie această experiență este diferită. Pe un copil îl interesează serios problemele bisericești, pe altul – nu. Chiar și eu, de exemplu, am avut, la timpul meu, cele mai obișnuite interese adolescentine: tehnica, aeromodelele, motocicletele, muzica rock – adică foarte departe de cele duhovnicești și, mai târziu, Domnul m-a adus spre viața duhovnicească; am intrat la seminar, iar acum nici nu pot să-mi imaginez viața fără slujire; cu asta trăiesc. Vă spun toate acestea ca să înțelegeți că fiecare are drumul său în viață. Toți copiii sunt diferiți și nu este posibil ca în comunicarea cu ei să pornim numai de la experiența noastră, de la interesele noastre. Să zicem că eu nu vreau să citesc nimic în afară de Ava Dorotei și Ioan Lestvichnik, iar asta nu înseamnă că și alții trebuie să fie interesați de același lucru. Nici vorbă! Pe copil s-ar putea să-l depășească acest lucru, să i se pară neinteresant, plictisitor. Să povestești despre credință, despre lucruri duhovnicești, trebuie s-o faci astfel, încât să fie interesant. Să mergi în locurile sfinte, la muzee, să găsești literatură interesantă, filme. Să arăți, să povestești, să explici… În copilărie copilul trebuie să se încarce, cât de mult este posibil, cu impresii luminoase, pline de bucurie. Din această perioadă trebuie să rămână cele mai pozitive, cele mai bune, mai luminoase amintiri, întrucât omul nu trăiește numai cu prezentul, ci și cu trecutul și amintirile, impresiile din copilărie determină, de cele mai multe ori, ți viața lui adultă viitoare.

– Pentru a lua în considerare toate aceste particularități, este necesară o minte ieșită din comun, o experiență și…

– Iubirea adevărată și interesul sincer față de copil, – este lucrul cu care să începem! Copilul trebuie să simtă în familie iubire sinceră. Și nu este vorba numai de manifestarea firească a simțirilor părintești, nu despre cum să-l înduioșezi pe micuț, care este continuarea părinților – tatălui sau mamei, – însuși cuvântul vos-pitanie (educare) spre deosebire de cuvântul pitanie (hrănire) are un conținut superior. Pe copil nu-l păcălești: el, de regulă, la nivel duhovnicesc, simte nesinceritatea și falsitatea.

Iubirea, însă, – nu este un sentiment orb, ci rațional în cel mai înalt grad. Este totdeauna necesar să gândești ca pe copil să nu-l sufoci cu atenția, să nu-l răsfeți; să nu-l povățuiești sau să-l instruiești peste măsură.

Se spune în Sfânta Scriptură: „Și voi, părinților, nu întărâtați la mânie pe copiii voștri, …” (Ef. 6,4). Foarte des copiii fug de la părinți tocmai datorită grijii sufocante a acestora. Dacă suntem prieteni cu cineva, presupunem că avem libertate interioară și că celălalt este o personalitate pe care trebuie s-o respectăm, întrucât el este chipul lui Dumnezeu. Și copilul nostru, oricât de mic ar fi, – este o personalitate: el are un suflet liber și o voință liberă, suflet creat de Dumnezeu și noi trebuie să-l respectăm. Copilul poartă această relație toată viața sa, indiferent ce neplăceri și greutăți ar avea și chiar câte căderi nu i s-ar întâmpla în viață. Dar firește, cu tot respectul, nu trebuie să uităm responsabilitatea deosebită pe care trebuie s-o avem pentru copiii noștri: „Copiii – nu sunt o achiziție întâmplătoare, noi suntem responsabili de salvarea lor”, ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur. (va urma)

Sursă: Pravoslavie.ru

Traducere: Nicoleta Macovei




Ai un comentariu despre acest articol? Adaugă-l mai jos în caseta „Lasă un răspuns”.


Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.

Taguri

Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button