castitate

Castitatea: o problemă de securitate națională?

castitate

de Tatiana Șișova și Irina Medvedeva

Talentatul jurnalist Serghei Ignatov a realizat o emisiune în care a discutat imaginea despre femeie pe care și-o formează copiii în urma vizionării desenelor animate occidentale. Realizatorul a făcut o afirmație care le-a deschis ochii părinților asupra lucrurilor ce sunt sădite în mințile și sufletele copiilor lor: „Veți râde, dar în comportamentul eroinelor din desene nu există pudoare”.

Discuția ne-a stârnit nedumerirea cu privire la un amănunt, despre care l-am întrebat pe Serghei:

– Dar  unde este ridicolul? De ce ați vorbit așa? Oare pudoarea e ceva ridicol?

– Pentru unii, cu certitudine e ridicolă!, ne-a răspuns el. Și vă asigur că astfel de persoane nu sunt puține. Acum nici nu se mai pomenește acest cuvânt. De aceea a trebuit să mă delimitez oarecum.

Un cunoscut de-al nostru ne rugase cu ani în urmă:

– Să scrieți neapărat ceva despre feciorie!

Pe el nu îl stânjenea deloc cuvântul, ci dimpotrivă, îl stânjenea că nimeni (sau aproape nimeni) în ziua de astăzi nu-l mai pomenește.

În fond, și cunoscutul nostru, și jurnalistul Serghei Ignatov vorbeau despre același lucru. Numai că unul se rușina de neliniștea sa, iar celălalt nu. Amândoi erau îngrijorați că în societatea contemporană valoarea pudorii se reduce la zero (în cel mai fericit caz) sau chiar e percepută ca valoare negativă.

Poate sunt persoane cărora afirmația aceasta le va părea exagerat de dură?

Atunci vom încerca să aducem și argumente, deoarece nu este vorba de o deviere culturală obișnuită, ca cele de care am avut parte din belșug în ultimele decenii, ci de o problemă vitală. Și, dacă nu tăiem nodul gordian, ne așteaptă vremuri triste, chiar tragice, căci efectele se vor resimți și în sfere care par să nu aibă nicio legătură cu subiectul în cauză.

În pas cu moda

Legat de subiectul respectiv, se pare că, încă de pe la mijlocul anilor 2000, a avut loc ceea ce Hegel ar fi numit „trecerea de la cantitate la calitate”. Conviețuirea desfrânată, care în mediul tineretului este în mod viclean denumită „căsătorie de probă” sau chiar „căsătorie civilă” (creându-se intenționat o confuzie, căci căsătoria civilă este un acord matrimonial înregistrat la oficiul de stare civilă), a devenit un fenomen atât de răspândit, încât e percepută ca noua normă. Și vârstnicii au încetat să mai judece acest obicei, cu toate că odinioară nu se prea grăbeau să gândească la fel ca tinerii.

Cum se spune mai nou, au o „atitudine înțelegătoare”: „Să îi lăsăm să trăiască așa, să se cunoască mai bine, să își verifice sentimentele. Căsnicia nu e glumă. Uite câte divorțuri sunt azi! Și de ce? Păi de-aia că s-au grăbit la oficiul stării civile!

Ba chiar apar și atitudini mai radicale. De exemplu, la întrebarea ce mai face fiul-student, răspunsul tipic sună acum așa:

– Bine, slavă Domnului! I-au venit mințile la cap, trăiește cu o fată. Are o influență bună asupra lui: are grijă ca el să învețe, să nu bea, să nu se amestece cu cine știe cine. Ne bucurăm mult!

Dacă riscați să numiți acest tip de conviețuire „dezmăț”, vă veți confrunta cu nenînțelegere generală. Veți fi privit ca un mamut din Epoca Glaciară readus la viață:

– Ce legătură are dezmățul? Dezmăț e când schimbi zilnic partenerii. Sau când faci perversiuni… Iar aici, dimpotrivă, tinerii s-au potolit, încearcă să trăiască o viață de familie. Nu numai că nu e vorba de dezmăț, ci e chiar un comportament moral, o atitudine responsabilă și serioasă față de căsnicie!

Cu durere suntem nevoiți să constatăm că asemenea vederi nu mai sunt deloc o raritate, chiar și printre ortodocși.

Nu au fost degeaba apelurile insistente „de a iubi copiii, de a evita presiunea asupra lor și moralizarea excesivă, luând în considerare realitățile lumii, care s-a schimbat ireversibil”. Și mai ales îndemnurile de a păstra bunele relații cu copiii, orice s-ar întâmpla, pentru că tocmai acesta ar fi semnul dragostei adevărate.

Actuala stare de fapt este urmarea legitimă a fricii nevrotice că nu vom fi înțeleși de ceilalți. De câte ori nu am auzit în anii trecuți:

– Nu este voie să pledăm pe față pentru interdicția avortului! Oamenii nu ne vor înțelege! Nu trebuie să le mai interzicem fetelor să poarte fuste mini cu talie joasă, care lasă buricul la vedere! Vom fi ridiculizați. Și este în general absurd să vorbești împotriva filmelor cu scene erotice. Toate filmele sunt acum așa. Ce, acum să nu ne mai uităm la filme? Să ne uităm doar la filme vechi? Să nu lăsăm cumva impresia că suntem niște obscurantiști și marginalizați! Trebuie să fim în pas cu lumea modernă!

Și, cum lumea modernă a ultimelor decenii se sexualizează tot mai mult, tendința de a merge în pas cu ea atrage, firește, renunțarea la alte și alte principii. Așa ajungem să auzim tot mai des de femei ortodoxe care se bucură că fiul, chiar dacă nu s-a însurat, măcar „trăiește cu o fată”. Ce-i drept, de obicei astfel de afirmații sunt încă însoțite de un oftat: adică nu e neapărat bine, dar nu avem ce face.

Nu foarte des, dar uneori, mamele care vin la ședințele cu părinții se plâng de atmosfera imorală din rândurile elevilor care frecventează școlile ortodoxe. De exemplu, o fetiță a fost retrasă de la școală, deoarece colegele ei de clasa a cincea se lăudau cu aventurile lor amoroase, care cică nu constau doar din priviri aruncate pe furiș și alte asemenea „fleacuri romantice”. Fetele se lăudau că aveau deja câte un prieten, iar Sveta (să o numim așa) nu avea. Fata își făcea griji și era frustrată din cauza asta. Cu siguranță erau mai degrabă fantezii copilărești, dar fantezii depravate. Nu dăm amănunte, însă vă asigurăm că, fără acces la site-uri pornografice și alte surse informative „de iluminare sexuală”, un copil normal educat într-o familie ortodoxă nu va avea astfel de fantezii. Asta înseamnă că cel puțin o parte dintre fetițele respective fuseseră expuse la astfel de surse de informare. Ceea ce ne duce la concluzia că părinții lor, aparent orientați spre valorile creștin-ortodoxe (altfel de ce și-ar mai fi dat copiii la o școală ortodoxă cu plată?), nu considerau cultivarea pudorii ca pe o problemă importantă.

Așadar, ne confruntăm cu fetițe de 12-13 ani dintr-un mediu ortodox, care deja au „prieten”. Și cu mame care, cu un calm olimpian, își lasă fetele să se adune într-o gașcă veselă la o vilă unde nu vor fi prezenți adulți. Sau mama care își lasă copiii singuri acasă? La întrebarea mirată: „Nu vă e frică să-i acordați copilului libertate nelimitată într-o astfel de situație?”, ele răspund ca tipicele eroine din filmele occidentale: „Este destul de mare. Sper că e cu capul pe umeri”.

Totuși, în mediul bisericesc, aceste exemple sunt deocamdată „excepții”.

Să ne amintim de povestea din copilărie…

– Și ce dacă?, vine de obicei replica. Ce e rău în asta? Să zicem că au apărut obiceiuri noi. Suntem liberi. Cine vrea poate face căsătorie de probă, cine nu, se poate săruta prima oară la cununie. Nimeni nu ne impune să trăim ca pe vremuri.

Această obiecție este pe cât de frecventă, pe atât de superficială. Păcatul, viciul și orice rău nu pot coexista pașnic pe picior de egalitate cu binele. Ori trimiți răul la locul lui, în vizuina sa de șobolan, ori îl lași să iasă de acolo, permițându-i să avanseze repede și agresiv până te domină. Răul crește și ajunge să îi atragă pe orbita lui pe cei care nu au o puternică temelie morală, riscând să-i strivească pe cei care i se opun după ce el deja a crescut.

De exemplu, pornești de la premisa că întrebuințarea de droguri este alegerea liberă a fiecăruia și nimeni nu este forțat să o facă. Dar, în final, ceea ce a început în deplină libertate se termină în cătușele viciului: sunt aruncate în infernul narcotic întregi state, ale căror cetățeni nu mai au apoi altă posibilitate de a-și câștiga existența decât cultivând mac pentru opiu, cânepă sau plante de coca.

Povestea populară rusească despre vulpe și iepure ilustrează foarte bine dinamica expansiunii răului. La început, vulpea este atât de slabă, de nenorocită, de înghețată bocnă în căsuța ei rece, că nu-ți poți imagina ce rău se poate întâmpla dacă iepurele o lăsă în tinda lui. Dimpotrivă, este foarte mărinimos să faci o faptă de milostenie cu amărâta înghețată, trecând cu vederea că e, de fapt, un animal de pradă! Numai că vulpea nu rămâne prea mult timp în tindă, ci începe să o facă pe stăpâna în casă și, în scurt timp, îl dă afară pe iepurele cel mărinimos. Cum s-ar zice astăzi, îi uzurpă drepturile.

Cu fecioria e aceeași poveste. Nu poți coexista pașnic cu dezmățul. Cu ceva timp în urmă, părinții și profesorii începeau să observe cu mirare că multe fete de liceu și chiar și mai multe studente ascundeau cu rușine faptul că… erau virgine. Ce era rușinos? Ba dimpotrivă! Castitatea este o virtute indiscutabilă. Și, cum astăzi este o raritate, ar trebui, în mod logic, să fie cu atât mai mult prețuită. În schimb, ea stârnește doar ironii. De acestea se feresc fetele și băieții care își păstrează curăția. Vă dați seama? Băieții feciorelnici se tem de batjocură, de parcă fecioria ar fi un handicap! Cu toate astea, lumea modernă dezaprobă ironizarea handicapului. În astfel de cazuri, conform legii, se poate apela chiar și la instanța de judecată. Așadar, curăția trupească este mai rea decât un handicap. Cu atât mai paradoxal, cu cât handicapul nu depinde de om, dar păstrarea curăției este o chestiune de alegere personală. Pe care acum o percepem ca pe o vină. Ca și cum comportamentul nostru este deviant și antisocial. Din casa conștiinței noastre sociale a fost dată afară noțiunea de feciorie ca virtute. În ea stăpânește acum vulpea-viciu.

Nu lăsa viciul să-ți calce pragul!

În Occident, viciul își manifestă superioritatea și mai hotărâtor – mai bine zis și mai furios. Am primit de la o profesoară din Suedia manuscrisul cărții sale de eseuri, Școala suedeză prin ochii unei mame rusoaice. În carte se relatează multe episoade șocante, dar cel mai oribil, despre propria ei fiică, nu este cuprins în carte. Profesoara ni l-a relatat ea însăși. Într-o zi, pe când avea 14 ani, fetița ei a rămas după ore să mai stea de vorbă cu colegele. Acestea au servit-o cu o țigară. După ce le-a refuzat, o fată mai mare a întrebat-o batjocoritor:

– Te pomenești că ești și virgină?

Fata profesoarei, fiind educată de o mamă ortodoxă, a răspuns sincer:

– Da.

Atunci, celelalte fete au început să o bată. Au lovit-o cu picioarele, inclusiv în cap. Timp de o jumătate de an, schilodită, s-a zbătut între viață și moarte. Totuși a supraviețuit. E lesne de înțeles că nu s-a mai întors la școala respectivă. Mama a încercat să deschidă proces, dar sistemul suedez de protecția copiilor, care păzește drepturile minorilor „aflați în conflict cu legea”, a apărat bine drepturile tinerelor care o atacaseră pe fată. Experta în psihologie la care s-au adresat, ascultând povestirea fetiței, s-a alarmat: Ar fi putut și ea să mintă! Dacă nu ar fi făcut pe inocenta, nu ar fi avut probleme.

Cazul este strigător la cer, dar deloc singular. La începutul anilor 2000, una dintre prietenele noastre din Kiev, angajată la Rada Supremă, parlamentul ucrainean, a reușit să-și trimită fiica de 15 ani într-o tabără britanică pentru tineret, crezând că astfel fetița va cunoaște Anglia și își va exersa engleza. În realitate, nu s-a întâmplat nici una, nici alta. Aproape imediat după sosirea în tabără, fata a dat telefon și a cerut să fie luată acasă. La întoarcere, s-a aflat care a fost problema. Colegii ei „civilizați” făcuseră sex în grup și încercaseră destul de energic să o forțeze la acest act. De frică să nu fie violată, a fugit din tabără și, timp de câteva zile, până când s-au rezolvat detaliile de călătorie, a locuit la niște cunoștințe londoneze ale părinților (bine că a avut coordonatele lor!).

Să nu uităm că întâmplările de mai sus nu sunt dintr-o închisoare sau din bârlogul vreunei bande, ci dintr-o prestigioasă școală suedeză și, respectiv, dintr-o nu mai puțin prestigioasă tabără de tineri din Anglia care beneficia de cele mai bune recomandări pentru un copil ca cel al unei funcționare la parlamentul ucrainean.

Cei care iubesc atât  de mult Occidentul se pot „mângâia” cu faptul că și la noi, în Rusia, dezmățul prinde avânt în mod agresiv. De curând, mama unuia din pacienții noștri ne-a povestit ce a pățit cu băiețelul ei de 11 ani. Fiindcă a vrut să-l ferească de influențe vătămătoare, nu s-a uitat la bani și l-a mutat la o școală particulară foarte scumpă, unde se menținea o disciplină foarte severă, nu erau narcomani, se încuraja atitudinea serioasă față de învățare și – ceea ce pentru băiat era important – se juca hochei, sub conducerea unui antrenor. Kolia adora hocheiul, așa că abia a așteptat să înceapă noul an școlar.

Într-o zi de iarnă, el a apărut acasă cu dintele din față spart. Mama a crezut că a alunecat pe gheață și a căzut sau că a avut un accident la hochei. Kolia nu a comentat, dar nici nu a intrat în detalii. Spre seară, deoarece tatăl avea de gând să lămurească situația cu antrenorul, băiatul a fost nevoit să dezvăluie cele întâmplate. Roșind și bâlbâindu-se stânjenit, le-a povestit că dintele i l-a spart colega de clasă, înfuriată că nu a vrut să o sărute de ziua ei (împlinea 11 ani), cum făcuseră toți ceilalți băieți. Ba chiar băiatul i-a zis că e rușine să faci așa ceva!

Să ne amintim din nou povestea despre vulpea care l-a scos pe iepure din propria casă. Cu mențiunea că viciul, spre deosebire de vulpe, nu se potolește nici după ce câștigă teren. El vrea să șteargă virtutea de pe fața pământului, să o distrugă, să nu mai rămână nimic din ea, nici măcar amintirea. De aceea, viciul nu trebuie să-ți calce pragul. Nu trebuie lăsat să-ți intre-n tindă. El trebuie respins și înghesuit departe, în casa rece a disprețului social.

Descoperirile lui Pitirim Sorokin

Numele lui Pitirim Sorokin este prea puțin cunoscut cititorilor ruși. În perioada sovietică, lucrările sale nu s-au bucurat de prea multă promovare, deoarece a făcut parte din primul val de emigranți ruși în SUA. Iar azi e trecut sub tăcere, întrucât părerile sale vin în contradicție flagrantă cu ideologia contemporană liberală. Cu toate acestea, Pitirim Sorokin nu a fost un simplu sociolog, ci un adevărat geniu. În mod caracteristic geniilor, a depășit cu mult vremurile în care trăia. Cartea sa, Revoluția sexuală americană, a fost publicată în 1956, când în America nici nu se folosea termenul de „revoluție sexuală”. Chiar și în Europa, care era mai avansată, sintagma a apărut abia în 1968. Savantul rus, care poseda un talent unic pentru previziuni științifice, a reușit să vadă în viitor. A analizat cu scrupulozitate și a prelucrat (fără calculator și Internet!) un enorm volum de date din domeniul istoriei, culturii, literaturii, psihiatriei.

Iată cum își prezenta el această muncă titanică: „Studiind aproximativ 200.000 de tablouri și sculpturi, nu am găsit, practic, reprezentări erotice ale corpului realizate între secolele al X-lea și al XIII-lea. Dar, de atunci și până în zilele noastre, ponderea lor a crescut mereu: 0,4% în secolele XIV-XV, 10,8% în secolul al XVI-lea, 21,3% în secolul al XVII-lea, 36,4% în secolul al XVIII-lea, 25,1% în secolul al XIX-lea și 38,1% în primii douăzeci de ani ai secolului XX”.

Arătând că sexualizarea conștiinței umane duce la distrugerea familiei prin creșterea numărului de divorțuri, incapacitatea de a trăi în familie, refuzul de a naște copii și creșterea abandonului de copii, Pitirim Sorokin face apoi o amplă sinteză. El analizează influența revoluției sexuale (cu 15 ani înainte de începerea acesteia!) asupra economiei, culturii și politicii. Pe scurt, asupra situației statului și a societății.

„Deoarece viața sexuală dezordonată zdruncină sănătatea fizică, psihică, morală și capacitățile de creație ale adepților săi, ea are aceeași influență și asupra unei societăți majoritar formate din oameni depravați. Cu cât este mai mare numărul acestora, cu cât comportamentul lor devine mai pervers, cu atât mai grele sunt consecințele pentru societate. Iar dacă societatea este în cea mai mare parte formată din anarhiști sexuali, până la urmă aceștia o vor distruge”.

Savantul american de origine rusă mai scria: „Când viața sexuală dezordonată se răsfrânge asupra majorității membrilor societății, crește numărul de boli psihice, de furtuni emoționale și de crize sau paralizii ale voinței…. Paralizia voinței indivizilor duce la incapacitatea societății de a mai controla impulsurile biologice și emoționale, ispitele trupești, dorința de îmbogățire materială, setea de putere. Și scade apetitul societății pentru sacrificii și pentru îndeplinirea îndatoririlor dificile, dorința societății de a-și determina un parcurs istoric și de a-l urma. Dintr-o comunitate care se autodetermină și se autocontrolează, societatea degenerează în ceva ce plutește pasiv până la marginea Niagarei istorice”.

Paralizia voinței, adică incapacitatea societății de a se împotrivi ispitelor, duce la nerespectarea legilor și, în consecință, la slăbirea acestora. Iar „când o grupare conducătoare și societatea în ansamblu slăbesc severitatea legilor, scrie Pitirim Sorokin, după numai trei generații are loc decăderea culturii. La fel s-a întâmplat în ultima etapă a civilizațiilor babiloniană, persană, macedoneană, mongolă, greacă și… la finele dinastiei Ptolemeilor în Egipt”.

Cultura nu există separat de societate, ea influențează direct decăderea și degradarea acesteia: „O societate pașnică nu poate fi puternică din punct de vedere moral când mulți dintre membrii ei sunt niște nihiliști egoiști absorbiți de plăceri. În mod inevitabil, aceștia vor intra în conflict unii cu alții, ceea ce va duce la o permanentă încălcare a normelor morale și juridice și la o continuă lezare a intereselor vitale ale celorlalte persoane. Rezultatul va fi zdruncinarea treptată a ordinii legislative și morale existente și războiul continuu între membrii comunității, care aleargă fiecare să strângă cât mai multe bunuri materiale și plăceri. În această luptă, legea va fi mereu încălcată, la fel și normele de comportament, care treptat vor fi complet eliminate. Astfel, societatea se va apropia de starea de anarhie morală, când fiecare se va considera pe sine însuși drept unic legiuitor și judecător, deținător al dreptului de a perverti normele morale și juridice după cum crede de cuviință. O societate ai cărei piloni sunt atât de slăbiți moral își pierde solidaritatea internă și virtuțile civile, absolut necesare pentru propria bunăstare. O astfel de societate va fi tot mai des tulburată de dezordini sociale și revolte, iar siguranța oamenilor va fi mereu sub amenințarea brutală a infracționalității”.

Temelia securității unui stat

Politicienii, activiștii publici și savanții noștri vorbesc și scriu mult despre renașterea țării. Se propun noi modele economice, schimbarea cursului politic, reforme în învățământ și sănătate, modernizarea agriculturii, lupta anti-corupție și noi inițiative legislative. Și acestea sunt importante. Dar Pitirim Sorokin socotea prioritar altceva. El făcea o legătură pe care gânditorii noștri contemporani o ignoră complet. Ba chiar zic că lucrurile stau exact pe dos! Dacă unui general care se neliniștește pentru Patrie și pentru slăbirea forțelor armate îi spui azi că e nevoie nu doar de bani, ci și de păstrarea castității în rândul ofițerilor și soldaților, se va mira sincer (deși știe și el prea bine că desfrâul zdruncină sănătatea, iar hedonismului afectează spiritul combatanților).

Dacă i-ai spune același lucru unui economist, acesta nu va înțelege ce legătură are „obsesia sexuală” (conform expresiei lui Pitirim Sorokin) cu niște probleme care nu au deloc caracter amoros. Desigur, el nu va nega influența moralității asupra economiei. Însă, în noțiunea de „moralitate” el va include cu totul altceva: cinstea, decența în afaceri. În legătură cu aceasta, P. Sorokin are următoarele reflecții: „Deoarece o activitate economică inteligentă, durabilă și de succes este posibilă doar în contextul unei ordini sociale stabile, care garantează securitatea și pacea interioară a populației pașnice, dezordinea sexuală este deosebit de nefavorabilă pentru o bună dezvoltare economică. În cele din urmă, în astfel de perioade de anarhie morală, scade nivelul de trai, iar activitatea economică încetinește. Când dezordinea cronică începe să se răspândească în toată societatea, apar nenorocirile, sărăcia și foamea. Acestea se termină doar când societatea se trezește din amorțeală și își corectează modul de viață, de comportament și de gândire”.

Dacă nu mizează și pe castitate, conducătorii noștri mizează în mod cu totul nerealist pe patriotism. Doar nu credem că niște egoiști depravați conduși de propriile patimi și vicii, pentru care sunt în stare să-și părăsească și să-și trădeze familia, care se luptă „pentru cât mai multe bunuri materiale și plăceri”, sunt în stare să-și pună viața în joc pentru compatrioții lor – niște oameni pe care nici măcar nu-i văd la față! Dimpotrivă, unii ca aceștia se vor strădui să profite de situație, nu se vor rușina de trădare, vor trece de partea inamicului, vor face orice, doar să își păstreze viața și plăcerile.

Ce planuri pot exista pentru o renaștere a țării, dacă în contextul dat e greu să mizezi chiar și pe o stabilitate relativă?

Demonii gemeni

„Anarhia sexuală este soră geamănă cu cea politico-socială. Deși una poate să apară înaintea alteia, ele sunt strâns legate și interdependente”, afirma P. Sorokin. El aduce o mulțime de exemple din vastele sale cercetări: „După secolul al VI-lea, cele mai tulburi secole din istoria Europei au fost: secolele XIII-XVI, prima jumătate a secolului al XIX-lea și secolul XX.  În istoria greco-romană și europeană, din anul 600 î.Hr. și până în prezent, au avut loc 1.623 de revolte interne (cf. cărții mele, Social and Cultural Dynamics, V.III. Cap. 12-14). Studierea sistematică a acestor tulburări sociale arată că, în fiecare din aceste perioade, se înregistrează o creștere a desfrâului. Uneori libertatea sexuală precede o explozie de perturbări sociopolitice, alteori cele două procese au loc simultan. Dar aproape întotdeauna aceste două forme de anarhie au mers mână în mână”.

A fi sau a nu fi?

Cu câțiva ani în urmă, am înființat proiectul „Mediul curat”. Poate că mulți veți crede că e vorba de unul din acele curente ecologice la modă azi. Într-o oarecare măsură, așa și este. Numai că, în proiectul nostru era vorba despre purificarea mediului moral, o ecologie morală. Sigur, noi nu atentam la societate în ansamblu, ci aveam țeluri mai modeste, la nivelul familiei și al școlii. Ba și mai modeste: ne doream ca măcar câțiva directori de școală (sau unii profesori) să le ceară părinților să supravegheze nu doar cum își fac temele copiii, să se ocupe nu numai de achiziționarea de rechizite, ci să-și protejeze vlăstarele de decăderea morală, deoarece aceasta încetinește dezvoltarea intelectuală și împiedică obținerea de bune rezultate școlare. După părerea noastră, părinților nu li s-ar cere mult: să nu le dea voie copiilor să se joace pe calculator sau să aibă acces la reviste și site-uri indecente, să îi dezvețe de înjurături, să nu îi lase să-și facă piercing și să se îmbrace provocator etc. Și, desigur, să supravegheze cu strictețe timpul lor liber, împiedicându-i să aibă relații sexuale timpurii. Desfrâul adolescentin poate deveni o situație extraordinară, nu mai puțin periculoasă decât întrebuințarea narcoticelor. Cu durere, suntem nevoiți să recunoaștem că în școlile de stat ideea noastră nu a fost promovată. Școlile ortodoxe se străduiesc, împreună cu părinții, să creeze un mediu curat din punct de vedere moral. Dar aceasta este o picătură în mare, în condițiile înverșunatului dezmăț de la nivelul întregii societăți. În școlile de stat, proiectul s-a dovedit nerealizabil, pentru că acolo sunt obligați să primească copiii după criteriul domiciliului, fără să le pună părinților alte condiții.

Poate că acum, când statul a început să vorbească, în sfârșit, despre educația duhovnicească și morală a elevilor, va apărea și nădejdea de a realiza proiectul „Mediul curat”. (Ne este indiferent dacă se va numi altfel și alții vor fi autorii.) Dar vedem că școlile care au luat hotărârea să facă acest „experiment curajos” sunt absolut insuficiente pentru a ne salva țara. Toată Rusia trebuie să devină un „mediu curat”. În orice caz, cea mai mare parte a ei.

Dacă vrem ca țara noastră să aibă un viitor. Și nu doar de dezvoltare, ci chiar de continuare a vieții! Este foarte important ca oamenii să înțeleagă: apărarea castității este nu doar o problemă legată de propria mântuire, ci și de securitatea națională. Este o chestiune la fel de importantă ca și apărarea granițelor țării. Literalmente, este o alegere între viață și moarte. Într-atât încât, de fapt, nu există alternativă. Dacă societatea este în toate mințile, ea nu poate să aleagă moartea.

Sursă: Pravoslavie.ru

 

Traducere: Diana Guțu

 



Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.

Taguri

Articole relaționate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *