Jucătorul creștin, star al echipei New York Giants, cunoscut drept „Black Tim Tebow”, relatează unei reviste despre mândria de a fi virgin la vârsta de 24 de ani.
New York, 23 septembrie 2013 (LifeSiteNews.com) – Este posibil ca iubitorii creștini ai fotbalului american care îl admirau pe Tim Tebow pentru comportamentul său exemplar și deschiderea cu privire la credință să fi fost dezamăgiți de plecarea sa din sport, însă aceștia se poate să fi găsit un înlocuitor în persoana Prințului Amukamara.
Amukamara, al cărui nume este, de fapt, un titlu – tatăl său fiind șeful unui sat Nigerian, iar el următorul în ierarhie – are rolul de jucător în defensivă (cornerback) în echipa New York Giants. El și-a ajutat echipa să câștige, ca și jucător începător, campionatul Super Bowl din anul 2012.
Creștinul în vârstă de 24 de ani dezvăluie în mod public revistei Muscle and Fitness, ediția din Octombrie, că nu numai că nu a gustat vreodată alcoolul, dar este încă virgin și plănuiește să rămână astfel până ce se căsătorește cu logodnica sa, Pilar Davis, la începutul anului viitor. El atribuie atât abstinența față de alcool, cât și cea față de sex, educației sale în stil catolic și credinței sale creștine, iar glumele făcute la adresa vieții sale personale nepătate, împreună cu tendința de a îngenunchia și a se ruga pe terenul de fotbal, i- a făcut că unii să îl numească „Tim Tebow de culoare”.
„Tim Tebow a dezvăluit în mod public că era virgin”, a afirmat reporterul Matt Tuthill. „Tu ești? Ești dispus să vorbești despre asta?”
„Da, sunt virgin,” a răspuns Amukamara. „Nu îmi este rușine să spun asta.”
„Am fost crescut în credința catolică,” a afirmat Amukamara, „și totul a pornit de la asta. Mă gândeam: «Dacă fac asta, poate ajung în Rai», așa că am spus nu băuturii, sexului și tuturor lucrurilor majore. Pe măsură ce am crescut, am realizat că nu despre asta era vorba. Este vorba de a avea o legătură cu Iisus. Nu este vorba despre «Nu fă asta. Nu fă aialaltă.» Totuși, este vorba de unul din acele lucruri pe care nu le-am făcut, pentru că nu văd niciun beneficiu în a-l face.”
Amukamara i-a explicat lui Tuthill că el crede că este mai ușor să eviți tentația decât să suporți eventualele consecințe. „Mereu citim despre oameni care sunt surprinși la volan în stare de ebrietate”, a spus el. „Multe lucruri rele se întâmplă din cauza alcoolului și apar în ziar, deci dacă nu beau, îmi fac mie, echipei mele, și familiei mele un mare bine.”
„Dacă nu bei și nu faci sex”, l-a întrebat Tuthill, „cum reușești să te descarci cât de cât?”
„De exemplu, îmi place să ies în oraș,” a răspuns Amukamara. „Îmi place să dansez, și mă «îmbăt» cu bună dispoziție a celorlalți. Dacă cineva se simte bine, asta mă face să mă distrez mai mult, deși nu este nevoie ca toți cei din jur să se bucure pentru mine, pentru ca eu să fiu fericit, dacă înțelegeți ce vreau să spun.”
Amukamara și-a întâlnit actuala logodnică într-un club, după victoria împotriva echipei Green Bay Packers în etapele playoff din 2012.
„Pur și simplu m-am simțit atras de ea”, acesta i-a spus lui Tuthill. „Stătea lângă bar. Am întrebat-o: «Aștepți pe cineva?» Iar ea a răspuns: «Da». Așa că nu am știut ce altceva să mai spun după aceea, și am început să mă îndepărtez.”
Totul se putea termina acolo, dacă nu interveneau coechipierii săi, care „m-au făcut să mă întorc”, a adăugat Amukamara. „Ei ziceau ceva de genul: «Du-te spune-i ceva!» Și mă aclamau. Ea a crezut că noi eram scandalagii și beți și nu ne-a băgat în seamă. Apoi, mai târziu, îl așteptăm pe Ahmad, iar ea a venit lângă mine și am început să conversăm. I-am cerut adresa de e-mail, pentru că, atunci când cineva îți cere numărul de telefon, ar fi ceva prea personal și poate că nu ai dori să îl dai. Dar dacă ceri adresa de e-mail, o vei primi. Am avut dreptate.”
Amukamara a afirmat că i-a spus lui Davis că s-ar putea să guste prima oară alcool la petrecerea burlacilor ce urmează să fie organizată, dar nu este întru totul decis.
Deci, ce părere au coechipierii lui Amukamara despre comportamentul său anti-alcool și cast?
„Când am auzit prima oară, am zis «Wow»”, declară Jayron Hosley, jucător în defensivă, pentru New York Post. „Însă fiecare provine de altundeva. Nu suntem la fel… El are motivele lui pentru care o face, este ceva în care crede, ceva ce el crede că i se potrivește. Eu respect acest lucru.”
Hosley a adăugat: „Există mai mulți tipi de genul acesta decât credeți. Publicitatea negativă ocupa prima pagină a ziarelor, dar există o mulțime de băieți buni care fac multe lucruri mărețe”.
Jucătorul defensiv, Ryan Mundy declară ziarului Post: „Este o reflecție a ce fel de persoană este el și a ceea ce crede și a felului în care acest lucru l-a ajutat să ajungă departe.”
Jucătorul în defensivă Aaron Ross adăugă: „El a fost crescut puțin mai diferit de restul jucătorilor în defensivă, însă asta este ceea ce îl face special. Este ca și fratele nostru mai mic.”
Însă se pare că angajamentul lui Amukamara de a rămâne pur din punct de vedre sexual l-a transformat în ținta femeilor promiscue aflate în căutarea unei provocări. Mai multe femei tinere din zona Times Square, New York City au descris ziarului New York Post ce ar fi dispuse să facă pentru a-i răpi fecioria lui Amukamara.
Dar orice fată ce spera să-l abată pe Amukamara de la calea cea dreaptă vă avea multă bătaie de cap. Amukamara afirmă că, în ceea ce îl privește, a fi un creștin adevărat reprezintă chiar o aventură mai mare decât aceea de a câștiga Super Bowl-ul.
„[Super Bowl, ediția XLVI] a fost una din cele mai incredibile experiențe din viața mea”, a declarat Amukamara pentru Beliefnet anul trecut. „A fost uimitor să particip la aceasta. Însă sentimentul de a fi câștigat Super Bowl-ul s-a evaporat destul de repede. Nu mă gândesc așa de mult la asta, decât dacă oamenii îmi amintesc. Însă sunt conștient de faptul că sunt creștin în fiecare zi din viața mea.”
Amukamara a adăugat: „A fii parte din Trupul lui Hristos este ceva etern. Asta-i pentru totdeauna. Și să câștigi Super Bowl-ul este ceva măreț. Nimeni nu îmi poate nega această reușită. Dar să fii creștin este ceva zilnic și este lucrul la care mă gândesc cel mai mult.”