Zeci de mii de persoane la Marșul pentru viață 2023 la San Francisco
de Redacția Stiripentruviata.ro
A 19-a ediție a Marșului pentru viață 2023 de la San Francisco (Walk for Life West Coast) a fost și prima de după schimbarea legii avortului în SUA.
Marșul s-a desfășurat sâmbătă, 21 ianuarie, cu zeci de mii de participanți care, în deplasarea lor, au format o coadă de peste 1,6 kilometri lungime.
Evenimentul a început cu discursurile de pe scena instalată în Civic Center Plaza și a continuat de-a lungul Market Street, principala arteră de circulație a orașului.
Au participat tineri din statele Oklahoma, Arizona, dar și din California și din restul Coastei de Vest.
„Copiii noștri sunt cei care au vrut să vină aici. Noi doar am ascultat de Duhul Sfânt”, a spus diaconul Kevin Stephenson de la o parohie din Oklahoma, care a sugerat astfel că Dumnezeu a vorbit prin acești adolescenți și l-a îndemnat să participe împreună cu soția sa
Ca urmare a hotărârii Curții Supreme a SUA din 24 iunie 2022, care a returnat statelor decizia de a legaliza sau restricționa avortul, alegătorii din California au aprobat în noiembrie, cu aproape 67%, legalizarea avortului din orice motiv și în orice stadiu al sarcinii, fără restricții, până înainte de naștere.
Aceasta a reaprins mișcarea pro-viață în California, iar prezența numeroasă de astăzi demonstrează acest lucru”, a declarat Eva Muntean, copreședinta Walk for Life (Marșul pentru viață de la San Francisco).
„Decizia Curții Supreme în cazul Dobbs vs. Jackson Women’s Health Organization înseamnă că guvernul federal nu mai are nicio treabă”, a declarat Shawn Carney, președinte și director executiv al organizației 40 Days for Life.
Ea a menționat că, în SUA, centrele de sprijin pentru femei însărcinate sunt de cinci ori mai numeroase decât clinicile de avort.
Susținătorii avortului „nu știu ce să facă, pentru că au realizat, pentru prima dată în 49 de ani, că trebuie să apere această operație barbară, care este construită pe violență și nu o poți apăra”, a adăugat Shawn Carney.
Pe scena marșului a mai urcat Rebecca Kiessling, avocat și vorbitor internațional pro-viață, concepută în urma unui viol. „Nu aș fi meritat pedeapsa cu moartea din cauza infracțiunii făcute de tatăl meu biologic”, a spus femeia.
La marș a mai vorbit Angela Minter, co-fondatoarea Sisters For Life, care și-a dedicat viața mobilizării în special a bisericii istorice de culoare pentru a pune capăt avortului. Ea a făcut două avorturi la sfârșitul adolescenței și regretă că nu a avut pe nimeni care să o încurajeze și să-i spună că va putea deveni mamă.
În acest an, Marșul pentru viață de la San Francisco i-a acordat Premiul „Sfânta Gianna Molla” pastorului Clenard Childress Jr., pe care Eva Muntean l-a numit „un erou pro-viață” și „unul dintre cei mai mari oratori ai Americii”. Pastorul a vorbit aproape la fiecare ediție a Marșului pentru viață de la San Francisco.
Marșul a fost precedat de o slujbă pro-viață la Catedrala Sfânta Maria, compusă la cererea Arhiepiscopului Romano-Catolic de San Francisco Salvatore J. Cordileone.
Video de la marș: click aici.
Ortodocșii pro-viață au participat cu icoane și imnuri, iar un părinte a binecuântat străzile din San Francisco cu apă sfințită.