De ce mergem la Marșul pentru viață: „Toți cei pro-viață au avut momentul lor de declic. Care a fost al tău?”
de Jonathon van Maren, LifeSiteNews. Traducerea: AlexandraNadane.ro
Pentru cine priveste din exterior, marșul de astăzi pentru Viață de la Washington pare să fie un eveniment ciudat și fără legătură cu el. Sute de mii de oameni de toate vârstele, mulți dintre ei tineri, din multe colțuri ale țării, vor apărea în capitala națiunii în una dintre cele mai reci luni ale anului pentru a cere protecție pentru viața umană din pântece, fiind determinați de o motivație pe care mulți americani cu o gândire diferită o găsesc aproape imposibil de înțeles.
Ben Domenech, editorul publicației The Federalist, a pus o întrebare pe Twitter care revelează motivația oamenilor:
„Toți cei care sunt puternic pro-viață au avut un moment de declic. Care este al tău? ”
Au urmat prompt mii de răspunsuri la această întrebare. Răspunsul lui Domenech a fost unul profund:
„Știam că sunt pro-viață de la o vârstă fragedă. Dar când aveam 12 ani, am citit cartea lui Whittaker Chamber, WITNESS , Martor. Dacă nu ați citit-o, capitolul COPILUL este punctul central al întregii lucrări:
„Ca unul dintre noi să aibă un copil”, spusese fratele meu „ar fi o crimă împotriva naturii”. Îmi doream copii, dar am fost de acord cu fratele meu. Au fost destule mizerii pe vremea noastră. Ce drept egoist am avea pentru a-l perpetua? Și ce drept a avut orice bărbat și femeie pentru a aduce copiii în lumea secolului XX?
În calitate de comunist, am considerat că nașterea copiilor nu intră în discuție. Avortul, care acum mă umple de o groază viscerală, îl consideram atunci, ca toți comuniștii, drept o simplă manevră fizică.
Într-o zi, la începutul anului 1933, soția mea mi-a spus că ea
crede că este însărcinată. Niciun bărbat nu poate auzi de la soția sa,
mai ales pentru prima dată, că ea îi poartă copilul, fără să radieze de
bucurie. Am simțit asta, dar atât de scufundați am fost în acea viață,
încât a fost doar o bucurie trecătoare urmată de o tristețe de moment că
nu vom păstra copilul. Am discutat despre asta, iar soția mea a spus că
trebuie să meargă la medic pentru o consultație și să programeze
avortul.
Când soția mea s-a întors … era liniștită și nepăsătoare.
Doctorul îi spusese că are în pântec un copil. Nevastă-mea a început să
pregătească cina. „Ce-a mai spus?” am întrebat.
„Doctorul a spus că am o formă fizică bună pentru a avea un copil.”
Soția mea a continuat să lucreze în tăcere.
Ușor, ușor mi-am dat seama de adevăr.
– Vrei să spui, am întrebat eu, că vrei să păstrezi copilul?
Soția mea a venit la mine, mi-a luat mâinile și a izbucnit în lacrimi.
„Dragul meu”, a spus ea, „nu îi putem face acel lucru îngrozitor unui copil mic, nu îi putem face asta copilului nostru!”
Am fost cuprins de o mare bucurie. Toate motivele: agonia familiei mele, Partidul Comunist și teoriile sale, războaiele și revoluțiile din secolul XX, s-au prăbușit la contactul cu copilul.”
Nașterea unui copil este speranță în sine, poate cu atât mai mult când lumea din jur pare să se întunece. Nu am înțeles cu adevărat acest lucru până la nașterea fiicei mele, dar este adevărat. Nașterea unui copil îți oferă un motiv pentru a lupta din greu pentru lucrurile pe care le iubești, pentru a-i oferi acestuia un mediu în care să se simtă în siguranță, să se bucure de copilărie. Trebuie să te asiguri că pentru câțiva ani prețioși el poate trăi fără griji. Da, lumea este adesea un loc urât. Dar această realitate înseamnă că un copil mic creează un contrast atât de viu încât chiar și cei cărora nu le plac copiii nu se pot abține să zâmbească când aud chicotirea unui bebeluș sau văd un zâmbet imens, neîngrădit, de bucurie pe chipul acestuia.
În miile de răspunsuri la întrebarea lui Domenech erau multe povești sfâșietoare despre femei care au aflat prea târziu ce este avortul cu adevărat și care plângeau după copiii lor. De multe ori, oamenii au spus că și-au schimbat părerea despre avort după ce au văzut ce înseamnă acesta. A vedea realitatea membrelor tăiate și tot ce înseamnă un copilul avortat este suficient pentru a schimba viața cuiva. Cu siguranță a schimbat-o pe a mea.
Nu intenționam să mă alătur mișcării pro-viață când am plecat la universitate pentru a studia istoria. Nimeni nu intenționează cu adevărat să se alăture mișcării pro-viață – așa cum spunea odată Scott Klusendorf, mai degrabă ești chemat în ea. Unul dintre profesorii mei a vorbit despre avort în timpul unei ore de istorie a religiilor și mi s-a părut că habar nu aveam cum să susțin viața. M-am dus la bibliotecă, m-am gândit la un argument și am urmărit un videoclip cu un bebeluș avortat de un doctor avortionist care folosea instrumente chirurgicale de metal. M-am simțit în acel moment de parcă cineva ar fi înfipt un pumnal în mine, care apoi s-a răsucit. Nu voi uita niciodată!
De aceea, sute de mii de oameni vor merge astăzi la Marșul pentru viață: pentru acei 3.000 de copii mici care vor fi uciși cu brutalitate astăzi și în fiecare zi, până când vom pune capăt uciderii și vom restabili protecția pentru fiecare ființă umană, indiferent de vârstă.
De aceea, foarte mulți oameni vor continua să susțină femeile aflate în criză de sarcină, vor sprijini consilierea în preajma clinicilor de avort, vor face publicitate pe stradă și vor răspândi mesaje pro-viață. Am văzut ce este avortul și ce a făcut pentru ființele umane. Le-am văzut chipurile și nu le putem uita.”
Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com
