Un dar de Ziua Recunoștinței: o mamă cu cancer agresiv dă naștere unui copil perfect sănătos în ciuda tratamentului

Într-o dimineață, în timpul ce își palpa sânul, Erika Vandiver a devenit din ce în ce mai atentă când și-a dat seama că a găsit un nodul la sânul stâng. Cu doar două luni înainte, în februarie 2009, împreună cu soțul ei Andrew au fost nespus de fericiți să descopere că ea este însărcinată. De această dată, tânăra mămica se străduia să păstreze noua viață.

Înainte de această sarcină, Erika, în vârstă de 28 de ani, suferise patru avorturi spontane, ultimul necesitând o spitalizare de câteva zile din cauză că pierduse sânge. „Îmi era frică nu cumva un alt avort spontan să-mi distrugă sănătatea sau să-mi sfâșie sufletul”, a declarat Erika într-un interviu pentru LifeSiteNews.

Cuplul de tineri căsătoriți urmărise cu grijă veștile despre sarcină, sperând să îi dea fiului lor de un an și jumătate, Simon, un frățior sau o surioară.

Obstetricianul Erikai a crezut inițial că porțiunea întărită se datora unei colmatări a laptelui sau era o simplă umflătură datorată faptul că era însărcinată, și i-a spus tinerei mămici să verifice în continuare evoluția. Dar din aprilie până în iunie umflatura a devenit mult mai mare și mult mai dureroasă. În acel moment, doctorul Erikăi a decis să se facă o ecografie și o biopsie.

Rezultatele care au venit în iulie nu au fost bune. Gravidă acum în săptămâna a 20-a, Erika a fost diagnosticată cu o formă agresiva de cancer de sân.

„Când am auzit diagnosticului de cancer m-am speriat foarte tare, mai ales că eram gravidă. În acel moment, noi nu spusesem încă nimănui că sunt însărcinată.”

Totuși, nu toate veștile erau rele. Ecografia a arătat și o fetiță perfect sănătoasă, care trebuia să se nască pe 26 noiembrie – ziua când americanii sărbătoresc Ziua Recunoștinței. Andrew și Erika au decis să îi pună fetiței nenăscute numele Rachel.

Acum, în timp ce corpul ei era afectat de cancer și în același timp o nouă viață se dezvoltă, Erika se simțea pe „marginea unei prăpăstii”.

Medicii i-au propus Erikăi să avorteze fetița pentru a începe un tratament puternic invaziv împotriva cancerului, care i-ar fi salvat viața. Căutând pe internet, Erika a aflat aceleași lucruri pe care i le spuseseră doctorii: păstrează copilul și întârzie tratamentul, ceea ce se presupunea că scad șansele de supraviețuire a mamei, sau avortează copilul și începe tratamentul imediat, ceea se presupunea că ar crește șansele de supraviețuire a mamei.

Dar dinăuntrul Erikăi a ieșit la iveală spiritul mamei care luptă să își apere copilul. După suferința foarte dureroasă a pierderii a patru copii prin avort spontan, ea știa că nu ar putea niciodată să facă rău în mod intenționat copilului ei.

Erika a decis să lupte cu cancerul și să își păstreze bebelușul. „Am exclus total ideea de a-mi avorta copilul”, a spus ea ferm.

La rândul lui, soțul său, Andrew, nu s-a gândit nicio secundă să aleagă „una sau cealalata”. Era hotărât să îi ofere soției sale „tot suportul moral și toată dragostea” și „să păstreze o atitudine optimistă față de starea ei de sănătate”.

Tumoarea din sânul Erikăi s-a dovedit a fi triplu negativă, nerăspunzând la niciunul dintre tratamentele hormonale, cum ar fi cel cu Tamoxifin, pe care doctorii i le-au aplicat.

Următorul pas era chimioterapia. Tânăra mamă a devenit foarte îngrijorată. Va afecta oare chimioterapia capacitatea corpului ei de a asigura sănătatea fiicei pe care o purta în pântece? Oare efectele secundare are tratamentului puteau pune în pericol relația ei cu soțul sau cu băiatul lor Simon? Va putea păstra apropierea firească dintre soț și ea, odată ce ea va fi cheală și extrem de bolnavă? De asemenea, deoarece ea era principalul susținător financiar al familiei (era un biolog medico-legal important pentru statul Kentuky) vor mai putea să acopere în continuare nevoile materiale ale familiei?

Dar doctorii i-au mai liniștit îngrijorarea, spunându-i că tratamentul cu Adrimaycina va avea un efect redus sau chiar zero asupra fiicei sale ce îi creștea în burtica.

Împovărată de griji, tânăra soție și mamă a simțit că „nu este destul de puternică pentru a continua”. Dar în mijlocul acestor greutăți, ca o rază de soare, ceva neașteptat s-a întâmplat: ochii Erikăi au fost deschiși să vadă calea cea bună prin compasiunea și ajutorul celor din jur.

Ea spune că este meritul bunilor samariteni care au ajutat-o, la momentul potrivit, pe ea și pe familia ei. Uneori bunul samaritean a fost un doctor, un coleg anonim, o rudă, un prieten sau chiar cineva complet străin.

„În timpul sarcinii am văzut oameni care s-au trecut pe ei cu vederea și au fost buni, iubitori, plini de compasiune și susținere față de mine. Oameni pe care nu îi cunoșteam ne-au oferit bani, s-au rugat și m-au susținut în această perioadă fără să se gândească la ei înșiși.”

În mijlocul durerosului tratament pentru cancer și în nesiguranță pentru cum va plăti facturile și dacă va avea ceva de pus pe masă, Erika spune că și-a găsit alinare în credința. „Credința m-a ajutat pe drumul acesta”, și, de asemenea, i-a dat „nădejde în natura răscumpărătoare a suferinței”.

Lupta Erikăi cu cancerul și lupta ei pentru a naște fetița i-au arătat că este cu adevărat binecuvântată. „Este trist că până să se întâmple ceva rău, majoritatea oamenilor (incluzându-mă din păcate aici și pe mine) nu văd cu adevărat ceea ce oamenii cu adevărat buni din lume reușesc să realizeze”.

Ea a învățat de asemenea că acceptarea unui ajutor te poate face mai puternic. Înainte de boala să era destul de independență și stăpâna pe viața ei, dar acum a înțeles ca refuzarea unui ajutor nu o face mai puternică.

Erika crede că un diagnostic drastic care apare în timpul sarcinii nu trebuie să o facă pe mamă să se întoarcă împotriva copilului ei. „Rachel este cel mai evident aspect pozitiv al acestui drum parcurs. Ea este fericită, sănătoasă, foarte activă și este cu adevărat o binecuvântare.”

Brigit Jones, mama Erikăi, crede că întâmplarea fiicei sale poate fi o mărturie importantă care trebuie spusă femeilor gravide care sunt puse de către doctori să aleagă între sănătatea lor și copilul lor nenăscut.

„Marea majoritate a femeilor (se pare că și doctori) pur și simplu nu sunt conștienți că există o alternativă de a trata cancerul în timpul unei sarcini, metodă ce se aplică cu succes de peste 20 de ani”, a spus Brigit într-un interviu pentru LSN.

Ca o mamă ce a învins cancerul și și-a păstrat copilașul, Erika încurajează orice mamă care are de făcut față unei decizii dificile în timpul sarcinii: „oprește-te, gândește-te, roagă-te, și fă o tonă de cercetări înainte să oprești o sarcină”, adăugând că „nu este niciun motiv să te grăbești să faci un lucru înainte să ai toate informațiile”.

Călătoria Erikăi spre însănătoșire rămâne neterminată. „Doar pentru că sunt o supraviețuitoare, asta nu înseamnă că bătălia mea este terminată”, spune ea. De când a născut, acum 2 ani, ea a trecut printr-o mastectomie bilaterală dublă pentru a se asigura că toate celulele canceroase au ieșit din corpul ei, eliminarea unui ovar (cu complicații grave), o histerectomie de urgență și refacerea sânilor.

În ultima lună situația financiară a tinerei familii a devenit atâta de șubredă încât Andrew și Erika au fost forțați să aibă în vedere falimentul.

În ciuda acestor nenorociri, familia se bucura că sunt toți vii și că sunt împreună.

„Vreau ca toată lumea să știe că ESTE posibil să iți menții credința în timp ce treci prin aceste încercări. Vreau ca toată lumea să știe că ESTE posibil să îți duci la bun sfârșit sarcina și să urmezi un tratament pentru cancer. Vreau ca toată lumea să vadă lucrurile pozitive din situația mea, iar nu pe cele negative”, a scris Erika în blogul său recent.

Puteți să o ajutați pe Erika și familia sa în această etapă a vieții și pe blogul ei: Erika’s Miracle Journey.

http://erikasmiraclejourney.blogspot.com/

Este de asemenea binevenită și o rugăciune.