Ștefania: „Poate sunt mică și lumea se gândește că nu sunt pregătită să fiu mamă. Dar de ce să plătească copilul greșeala mea?” / Mărturii despre criza de sarcină #35
Poate că multă lume o să mă judece când spun că am 16 ani și că sunt însărcinată. Mă numesc Ștefania și aproape toți îmi spun Ștefi. Sunt însărcinată în șapte luni jumătate. Pe Ștefan l-am cunoscut prin altă fată. Ei îi plăcea de un băiat, Marius, și mi-a zis să merg cu ea să se întâlnească.
Marius avea 18 ani atunci și fratele lui, Ștefan, avea 16. Eu nu aveam mai mult de 15. Marius i-a cerut numărul meu de telefon fetei cu care am mers la el și i-a zis că eu nu vreau să vorbesc cu el, că e prea mare. Pe urmă a încercat și fratele lui mai mic și cu el am vrut să vorbesc, că îmi și plăcea de el.
A venit la mine, ne-am tot întâlnit vreo 4-5 luni și, după aceea, a vorbit cu Mami la telefon că vrea să mă ia acasă. Și Mami a zis: „Dacă vrea ea, bine. Dacă nu, nu!” Și m-am dus. După vreo jumătate de an, am rămas însărcinată. Mama lui îmi tot zicea că nu sunt gravidă și să nu-i mai mint pe toți.
Apoi, a zis că mai bine ne mutăm la mine acasă. Am zis că da. Ne-am pornit cu trenul de 6:30 și la 7:00 am și ajuns la mine în sat. Eu am coborât acasă, el s-a dus mai departe la București, că își găsise de lucru. A zis că se întoarce și nu s-a mai întors. A mai sunat după aceea, dar nu au mai vrut ai mei să îl lase pe lângă mine. Au văzut și ei cât am suferit că m-a lăsat. I-au zis că m-a avut în mână și că m-a pierdut.
Poate sunt mică și lumea se gândește că nu sunt pregătită să fiu mamă. Poate așa e. Dar, mă ajută și Mami, că ea muncește toată ziua. Nu m-am gândit niciodată la avort, cu toate că îmi mai ziceau unii. Am zis că de ce să plătească copilul greșeala mea? Nici nu mă interesează sexul copilului. Sănătos să fie!
Noi am fost nouă copii la mama. În urmă cu opt ani, mama a rămas văduvă. Au murit trei frați de-ai mei. Doi sunt bolnavi. Mama a avut multe de îndurat, dar nu s-a plâns. A muncit și a făcut ce a putut pentru noi. E oarecum exemplul meu.
Am zis că nu vreau să omor copilul pentru greșelile mele. E copil nevinovat. E și el un suflet! Trebuie să te gândești prima dată la el, nu la tine. Nu de mult timp, l-am văzut la ecograf. Îmi bătea inima foarte tare. E multă lume care ne vrea răul, dar nu mă las!
O să încerc să am grijă de el! Așa cum se poate, chiar dacă n-avem toate condițiile. Și mă gândesc că nici nu vreau un alt tată pentru copilul meu. Poate am să-l iert pe Ștefan de dragul copilului…
Ștefania, jud. Ilfov, 16 ani
Sursa: FemeiFericite.com
Vă rugăm să ne sprijiniți trimițând mărturii sau îndemnând persoanele cunoscute care au trecut prin criza de sarcină să trimită mărturii la 101marturii@gmail.com Mărturiile se vor publica la FemeiFericite.com sau AvorturiRegretate.ro Numele și datele personale nu vor fi făcute publice decât la cerere.
Citește mai multe mărturii despre criza de sarcină
DONEAZĂ !
Asociația ProValori Media
RO18RZBR0000060016473191- RON
RO85RZBR0000060016473246 – EUR
Dragă cititorule,
Foarte multă lume se bate pentru atenția ta, dar noi nu putem face asta.
Așadar, îți lăsăm deplina libertate de a alege să ne urmărești sau nu.
Ne străduim să adunăm la un loc, fără conformism, teamă sau prejudecăți,
informațiile relevante pentru tine, familia ta și alegerile tale.
Pentru a ți le proteja și păstra, trebuie să fii în primul rând informat.
Dacă ți se pare că informările și analizele pe care le selectăm sunt utile pentru viața ta
și se pot dovedi necesare în dezbaterea publică din România,
te invităm să faci cunoscut site-ul nostru și altora
și să susții financiar, după posibilități,
continuarea și profesionalizarea demersului nostru.
Cu recunoștință,
Redacția Stiripentruviata.ro
Știri pentru viață, pentru femeie, pentru familie