Să ne recâștigăm curajul nebun de a alege viața

de Stiripentruviata.ro

Puțini își dau seama ce act de curaj reprezintă fiecare nouă zi de viață. Pentru că nimeni nu știe cu certitudine dacă nu cumva aceasta nu va fi chiar ultima din viața sa. Și totuși trăim zi de zi inconștienți și fără să facem faptele bune pentru care mâine s-ar putea să fie prea târziu.

Mai degrabă preferăm să ne gândim la noua zi în stilul pozitiv preluat din filmele americane: „It’s the first day of the rest of your life (E prima zi din viața care ți-a mai rămas de trăit)”. Parcă și vezi că zilele care ți-au rămas ar fi nenumărate și totul ți se desfășoară frumos în față.

De ce, oare, nu se pune problema la fel și când o femeie descoperă că a rămas însărcinată? În loc să fie totul primit cu seninătate și optimism, cel mai adesea, în astfel de cazuri apare o criză, de parcă viața femeii s-ar fi terminat, de parcă a naște și a crește un copil este sfârșitul lumii. Se intră imediat în logica „viața mea” în opoziție cu ceea ce nu se numește niciodată astfel în mod explicit, dar este clar „viața copilului”. De parcă între cele două nu ar putea exista decât o relație de excluziune totală, de „care pe care”.

Aceasta se datorează mai ales indiferenței partenerului de „faptă”. Atitudinea lui pasivă sau chiar ostilă cu privire la sarcina ei contribuie la descinderea proaspetei mame (căci mamă este din clipa concepției) pe panta infernală a fricii de ziua de mâine.

Se spune că unii se sinucid fiindcă le e prea teamă să trăiască. În cazul crizei de sarcină, femeia este îndemnată să ucidă din teamă de ce îi poate rezerva ziua de mâine. Iar aceasta se face sub paravanul cinic al „dreptului de a alege” și sub protecția deplină a legii.

O societate dreaptă, liberă și prosperă nu se poate baza pe astfel de „soluții-fulger” care neagă dreptul fundamental la viață al unei întregi categorii sociale: copiii nenăscuți.

Secolul XXI deplânge și chiar pedepsește crudul tratament aplicat animalelor, dar oferă avortul ca soluție sigură la probleme care s-ar putea rezolva prin solidaritate socială. Tot secolul nostru este autorul retoricii demnității umane ca argument pentru a alege moartea – în cazul eutanasiei.  Dar niciodată argumentul demnității umane nu a părut suficient pentru a combate practica avortului. Și, în timp ce se investește excesiv și ipocrit în retorica „drepturilor omului”, asistăm zilnic neputincioși la un adevărat holocaust mut: jertfirea copiilor nenăscuți pe altarul zeului Mamona, care cere sângele lor în schimbul promisiunii unei bunăstări viitoare.

Multe mame, în absența bărbaților, care nu își asumă nimic, sau chiar presate de ei, se lasă amăgite de un astfel de târg satanic și trec prin acest sacrificiu ritual care le rănește profund sufletul. Bărbații indiferenți la sângele vărsat pierd și ei șansa de a înțelege mai bine în ce constă bărbația și își refuză o etapă nebănuit de importantă din dezvoltarea lor ca persoane – aceasta, în mod paradoxal, într-o vreme în care se pune mult accentul pe sintagma „dezvoltare personală”.

Cum putem convinge pe cineva să aleagă viața pentru copilul său nenăscut? În primul rând, prin solidaritate, prin sprijin efectiv și implicare personală: „Lasă, vecină, că ți-l cresc eu!”; „O să facem chetă lunar la birou pentru scutece si ce mai e nevoie”; „Căutăm o familie care vrea să adopte”. Dar mai există oameni dispuși să își asume responsabilitatea de a le păsa și de viața celor de lângă ei? Eu am cunoscut câțiva.

Iar ceea ce m-a impresionat cel mai mult a fost că mamele cele mai dispuse să facă acest salt de credință și să păstreze copilul sunt mai degrabă cele din medii modeste, în care traiul de zi de zi necesită un efort ce pare uneori suprauman. Ce le dă curajul nebun de a alege viața? E o taină aici.

Cei care au înțeles că alegerea liberă a omului este o taină se pun de veghe la Cluj – pentru a doua oară anul acesta – și se vor ruga în plină stradă pentru încetarea practicii barbare de a „termina” vieți pe criteriul arbitrar că încă nu au glas să strige și putere să se apere.

Voluntari români de toate confesiunile care au aderat la mișcarea internațională „40 de zile pentu viață” vor priveghea în rugăciune în apropierea unei clinici private de avort din Cluj în perioada 23 septembrie – 1 noiembrie. Participanții încearcă astfel să ajungă la inimile oamenilor – mai ales ale femeilor care se simt împinse să apeleze la astfel de „servicii medicale”. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Andrei, Mitropolit al Clujului, Maramureșului și Sălajului, creștinii ortodocși vor priveghea în zilele de vineri, între orele 07:00 și 21:00, citind Psaltirea neîntrerupt.

Scopul și speranța tuturor participanților este să ajute inima oamenilor – fie ei credincioși sau nu – să se deschidă spre un adevăr evident: acela că fiecare viață înseamnă o mare chemare, un destin întotdeauna măreț, căci implică participarea tainică a unui om, încă din prima clipă a existenței sale, la bucuria de a trăi, la iubirea universală, la ceea ce credincioșii înțeleg a fi relația omului cu Dumnezeu, o relație în care viața pe acest pământ reprezintă o etapă sine qua non de… „dezvoltare personală”: „Înainte de a te fi zămislit în pântece te-am cunoscut, și înainte de a ieși din pântece te-am sfințit…” (Ieremia, 1, 5).