Luni, 8 decembrie 2014, ProValori Media a lansat a lansat cartea Avortul, ultima exploatare a femeii, de Brian E. Fisher, fondatorul organizației americane Online For Life, care, de la înființarea ei, în 2007, a salvat de la avort peste 2.000 de copii.
Acest volum, dintr-o perspectivă originală și provocatoare, pune în discuție tocmai drepturile femeii și ale copilului nenăscut, explorând rolul bărbaților în impunerea și răspândirea practicii avortului în cea mai puternică națiune din lume și apoi în alte țări.
Pe parcursul mai multor săptămâni ne propunem să vă prezentăm fragmente din acest volum.
Cartea este disponibilă gratuit, în format digital, la adresa de web www.avortulexploateazafemeile.
Prefață la ediția românească
de Andreea Ogăraru
Am citit pe nerăsuflate cartea, care mi-a picat în brațe într-un moment în care eram cu adevărat implicată în studierea acestui fenomen pe meleagurile noastre românești. Este uimitor să poți avea acces la atât de multe informații și explicații precise despre ceea ce înseamnă avortul și totuși să poți influența atât de puțin desfășurarea lui. Nu puține sunt vocile care susțin că nici Hitler, nici alți mari dictatori ai lumii, nici războaiele ori fenomenele naturale distructive nu au reușit să facă atâtea victime cum a făcut-o practicarea avortului, uciderea pruncului în ceea ce trebuia să fie cel mai sigur loc de pe pământ, pântecele mamei.
Brian E. Fisher ne expune un istoric al legalizării avortului în America cu atât de multe date precise, nume importante despre care știm sigur că nu o dată și-au scos colții pentru a arăta direcția lucrurilor chiar și către nații și rase față de care nu aveau niciun drept moral or legal de control, încât nu mai putem nega faptul că se duce o luptă incredibilă împotriva familiei, împotriva purității și inocenței. Când a început nebunia în America? În zorii revoluției sexuale, când acești mari promotori ai dezumanizării, pornind de la descendenții lui Charles Darwin și până la mari profesori ai unor universități de prestigiu, mari magnați ai imperiilor financiare ce dăinuie până astăzi, precum și importante personalități din media cu aria de influență extrem de largă, au hotărât să împovăreze femeia cu cea mai mare „responsabilitate” posibilă: dreptul de a lua viața la a cărei tainică creare în propriul pântece ea însăși a contribuit. Spun responsabilitate între ghilimele, pentru că de multe ori ni se impun drepturi ce sunt peste puterea noastră de decizie, ce ne determină să ne negăm propria existență, să ne anulăm posibilitatea de a merge mai departe prin ereditate către infinit.
Ce a vrut revoluția sexuală? A vrut sex fără prejudecăți, libertinaj, lipsă de responsabilitate, „egalitate“ între femei și bărbați, pornografie acceptată și larg folosită, plăcere nelimitată și egoism.
De curând am citit în blogosfera românească un articol care prezenta revoluția din 1989 și ca o revoluție sexuală, ce a adus, desigur, liberalizarea avortului ca una din primele măsuri legislative, ca fiind o prioritate în schimbarea României.
Există persoane comune celor două lupte pentru promovarea avorturilor atât în America, cât și în România?! Desigur, nelipsitul George Soros…
***
Autorul cărții vede foarte bine că bărbații sunt „foarte“ responsabili pentru flagelul la care s-a ajuns, căci ei au luptat și militat prin mijloace de comunicare eficiente, atent gândite, sub paravanul unor feministe mai mult sau mai puțin naive, care au crezut poate cu adevărat că le fac un bine femeilor sarace, bolnave ori neinstruite dându-le dreptul și indicația de a avorta. Americanii doreau să curețe rasa prin eugenie înainte ca Hitler să pună așa ceva în aplicare în Europa. Fapt ce i-a făcut pe marii magnați ai industriei avortului să caute o altă cale, mai subtilă, căci opinia publică începea să reacționeze. Și au găsit-o sub paravanul unor instituții ce ne conduc astăzi în numele dreptății și egalității, luând măsuri clare împotriva tuturor celor ce se opun alinierii la noile concepte moderne, după cum veți regăsi explicit în paginile cărții. Da, cartea este o mărturie vie a istoriei Americii după legalizarea avortului, merită citită chiar și numai pentru a ști exact care sunt acele persoane care ne zâmbesc din spatele ecranelor de televiziune, împingându-ne către moartea propriului suflet. Căci unele ne sunt poate simpatice.
Dacă o vreme le-a mers, acum cu siguranță se cunosc prea multe date care în mod normal trebuie să reducă drastic numărul avorturilor. Fără a lua în considerare implicațiile de natură religioasă, trebuie să vedem exact efectele medicale și psihologice ale avorturilor, extrem de grave și cu consecințe pe termen lung asupra femeii ce a avortat, asupra familiei în ansamblul ei ca mediu de viață și echilibru, dar mai ales asupra copiilor viitori ce se vor naște din pântecele mamei care a avortat. Știința a demonstrat deja că prin avort nu se elimină totul din uterul mamei, există molecule și energii care rămân acolo și se impregnează în noul făt, precum și în sângele mamei care se chinuie otrăvită din interior, fapt ce duce la depresii, tentative de sinucidere, coșmaruri, regrete, furii necontrolate. Se chinuie și mama, și noii copii. Cartea este plină de statistici exacte care pot lămuri toate aceste aspecte ale efectelor secundare.
***
În România nu avem așa de multe date și statistici, dar există surse pe care ne putem baza. Între 1958 și 2008 s-au înregistrat 22 milioane de avorturi. Aici nu cred că intră fetele minore care făceau întreruperi la cerere în niște cabinete ginecologice aflate la parterul câte unui bloc din cartier. Asta înseamnă că fiecare femeie a făcut în medie cam trei avorturi declarate.
La noi, numărătoarea cazurilor a început din 1958, pentru că în 1957 se dăduse legea de legalizare a avorturilor în urma propagandei începute în anii ’50 (pentru avort) desfășurată în România după planul sovietic al lui Lenin, ce hotărâse astfel emanciparea femeii. Foarte ciudat ca în nucleul comunismului să se exercite aceleași practici și viziuni ca în nucleul liberalismului occidental.
1965 a fost recordul absolut al întreruperilor de sarcină, potrivit datelor oficiale. În anii ’80 au avut loc mai multe avorturi decât nașteri, deși devenise interzisă practica din 1966. Numai că femeilor nu li s-a spus nimic care să le lumineze mințile, totul era o strategie demografică, pe când părinții aveau nevoie să învețe valoarea vieții, să fie educați pentru a respecta și prețui originalitatea, unicitatea și irepetabilitatea ființei umane. În 1990, când s-a liberalizat din nou avortul, clinicile de stat ori private nu mai făceau față cererilor, fetele se chiuretau în serie, dornice să se arate moderne, emancipate și disponibile pentru partenerii lor. Niciuna dintre aceste fete nu a știut că pruncul este viu din momentul concepției, că are statutul de ființă umană. Nici mamele nu s-au îngrijit să le spună asta, nici medicii ori profesorii… A fost doar mișcarea începută de poetul Ioan Alexandru ce și-a asumat educarea tinerilor în scopul conștientizării vieții nou create. A ajutat enorm, dar nu suficient, din păcate.
***
Am avut odată o prietenă deosebit de frumoasă și îndrăgostită foarte tare de prietenul ei. Se logodiseră la biserică, fiindcă ea dorise să fie sigură de relația lor, iar el acceptase. De altfel, nu erau practicanți. Făcuse patru avorturi în mai puțin de doi ani, deși aproape locuiau împreună, deși știau și părinții de faptul că trăiesc împreună, că ea rămâne în mod frecvent însărcinată. Spunea că a făcut avort cu un fel de mândrie care, în inocența ori nebunia ei, însemna cumva că partenerul îi aparține, că și-au lăsat reciproc un semn pe viață de care niciunul dintre ei nu se putea debarasa. Apoi au urmat consumul de alcool, drogurile și bătăile. Totul s-a terminat dramatic pentru amândoi, am aflat mai târziu, căci dispăruseră fără urmă. Însă lângă ei au fost acești părinți, pasivi, cu educație și posibilități materiale, care prin atitudinea lor i-au încurajat să meargă spre prăpastie. În ce fel or fi trăit mulți dintre părinții din generația noastră de sunt așa de limitați în dăruirea și acceptarea dragostei profunde este o întrebare pe care mi-o pun adesea, căci văd și observ prin natura activității mele zidurile dintre tineri și familiile lor.
***
Putem, oare, să spunem că feminismul a reușit? În mare parte, feminismul a eșuat, aș spune eu argumentând simplu. Cum poate femeia să fie egală cu bărbatul în condițiile ierarhice impuse de societatea actuală? Femeia ce îi cară servieta bărbatului îi este egală? Femeia care este amenințată, înjurată, pusă în pericol în trafic împreună cu copiii ei este egala bărbatului? Femeia care la o coadă spontană se trezește în spatele bărbaților ce s-au grăbit să se așeze primii este egală bărbatului? Femeia care este cumpărată pentru favoruri sexuale, exploatată, traficată, vândută este cumva egală bărbatului? În ce este femeia egală barbatului, în poziții de leadership, în management?
Da, femeia avansează tot mai mult pe treptele ierarhice ale unor cariere de succes, în timp ce tot mai mulți bărbați își fac programare la mani-pedi și pensat. Femeile se masculinizează și bărbații se feminizează. Unii autori, mai curajoși, spun chiar că bărbatul este noua femeie, numai că el nu își poate asuma pe deplin acest rol, din motive lesne de înțeles.
***
Este avortul o formă de sclavie modernă? Este avortul un business ce generează profituri incredibile? Este avortul susținut de marile corporații prin fundații aparent făcătoare de bine, ce promovează eugenia și controlul populației? Ce mai este astăzi familia? Ce mai este femeia și ce mai este bărbatul? Ce mai rămâne din copilul nostru supus pe toate căile și canalele posibile la pornografie și educație libertină încă de la vârste fragede? Putem răspunde la aceste întrebări?
Să încercăm a răspunde, a ne gândi, a deschide inimile nostre către iubire și a ne aduce aminte că în limba română, așa cum ne-a rămas ea moștenire din Pravila de la Govora ori din Pravila lui Matei Basarab, nu există cuvântul avort, ci „uciderea de prunc”, ori „lepădarea de copii”.
Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com
