Punctul de vedere al Asociației Studenți pentru viață cu privire la propunerea legislativă a REPER care valorizează avortul în dauna continuării sarcinii
9 mai 2023
Stimată Doamnă/Domnule Președinte, stimați membri ai Comisiei,
Încep această scrisoare privind propunerea L255/2023 cu un truism: o societate este atât de puternică și de rezistentă pe cât este de capabilă să poarte de grijă și să îi apere pe cei mai vulnerabili membri ai ei. De ce? Pentru că doar așa își poate apăra întregul patrimoniu și îl poate dezvolta.
În România, ne dorim o societate capabilă să poarte de grijă tuturor românilor – ca dovadă, Guvernele din ultimii ani și alte instituții importante își asumă să se intereseze și de binele românilor din diaspora și din teritorii vecine României; apar legi care să vizeze binele unor categorii de persoane bolnave; sunt promovate concursurile și activitățile pentru persoanele cu nevoi speciale etc.
Modelul de societate pe care îl urmăm în prezent (distanțându-ne de colectivismul din timpul regimului comunist) este cel al statelor occidentale, în care drepturile și libertățile sunt piloni esențiali în construcția statală. Dar situația de azi din aceste state nu a fost dintotdeauna așa și nu rămâne neschimbată: există o istorie a statuării de drepturi și de libertăți personale și a garantării și sprijinului pentru realizarea lor de către stat, o istorie care s-a desfășurat pas cu pas, cu suișuri și coborâșuri, o istorie care se desfășoară și în zilele noastre și care va continua.
În această istorie, un spațiu important în secolul al XX-lea l-au ocupat dezbaterile și legislația privind avortul: mai întâi, avortul la cerere a fost legalizat de statele dictatoriale (Uniunea Sovietică în 1920; Germania nazistă în 1933, pentru copiii cu handicap; țările comuniste, pe modelul URSS, în anii ‘50), apoi de statele democratice occidentale.
Statutul avortului reprezintă, în SUA, unul dintre principale subiecte în dezbaterile electorale și a fost subiectul a două celebre decizii ale Curții Supreme a SUA: Roe contra Wade, 22 ianuarie 1973, prin care avortul a fost legalizat la nivel federal (iar, împreună cu decizia Doe contra Bolton, din aceeași zi, avortul a devenit practic legal în toate cele nouă luni de sarcină), respectiv Dobbs contra Jackson Women’s Health Organization, 4 iunie 2022, care a anulat decizia precedentă și a redat statelor dreptul de a legifera avortul (în urma căreia, circa o treime dintre statele SUA au adoptat legi de tipul Heartbeat, care permit avortul doar până la înregistrarea bătăilor inimii, adică în primele șase săptămâni de la concepție).
Aceste două decizii au fost luate într-o societate democratică. Prima a fost urmarea unei speranțe că legalizarea avortului va constitui un pas înainte în realizarea binelui femeilor. A doua, după 49 de ani, a fost urmarea eșecului acelei speranțe.
În acești aproape 50 de ani, în timp ce o parte semnificativă a populației SUA a continuat să creadă că avortul este aprioric benefic, o altă parte a constatat, cel mai adesea prin propria experiență, că ceea ce pare o soluție salvatoare pe moment are și consecințe negative care, în timp, se dovedesc a fi mai mari decât s-ar fi putut crede.
Aceste consecințe, suportate de femei în urma avorturilor, au dus la crearea, de către ele, în primul rând, a peste 2.800 de centre de sprijin în criza de sarcină, care oferă gratuit consiliere psihologică, sprijin emoțional, sprijin material de urgență, educație, ecografii gratuite, produse pentru mamă și copil, ajutor în găsirea unor soluții pentru locuit, ajutor pentru continuarea educației, sprijin pentru creșterea copilului etc. Majoritatea acestor centre au fost create de femei care s-au confruntat cu consecințele avortului și au dorit să le prezinte altor femei, pentru ca ele să facă o alegere în cunoștință de cauză, și să le ofere posibilitatea de a rezolva problemele concrete cu care se confruntă și care le duc la avort – că avortul nu le rezolvă, de fapt.
Aceste centre sunt un proiect de succes: în ultimii cinci ani, în SUA s-au născut peste 800.000 de copii datorită sprijinului primit de mamele lor în centrele pentru sprijinirea femeilor în criză de sarcină.
Pentru a înțelege cât de departe este societatea românească de o astfel de conștientizare a realității complexe a avortului și de un astfel de sprijin uriaș, iată câteva numere relevante:
- circa 4 miliarde dolari anual sunt donați către centrele de sprijin în sarcină, pentru ca ele să ofere toate serviciile gratuit și să aibă angajați de un înalt nivel profesional (din acești bani, doar în ultimii ani, o mică parte a început să fie oferită de către unele state);
- în România, în prezent, sunt doar 23 de centre de sprijin pentru femei în criză de sarcină – pe care inițiatorii proiectului de lege le vor închise, sub pretextele, false, că oferă informații false și îndeamnă la păstrarea sarcinii!
- Students for Life of America, cea mai mare asociație studențească pro-viață din Statele Unite, are filiale în 1.400 de universități și licee. Din 2006 până în prezent, prin proiectele desfășurate, au echipat peste 160.000 de tineri cu informații și cunoștințe pentru a susține viața și pentru a sprijini femeile și copiii lor, înțelegând realitatea crizei de sarcină și cea a vieții din pântece.
Asociația Studenți pentru viață din România are două filiale: în București și în Iași – pe care inițiatorii proiectului de lege ar dori să le închidă!
Stimată Doamnă/Domnule Președinte, stimați membri ai Comisiei,
Un om politic este chemat să reprezinte voința celor care l-au ales, dar este chemat și să fie un vizionar, care propune celor care i-au acordat încrederea cel mai bun viitor posibil. Desigur, ei vor decide dacă îl vor urma sau nu. Cu siguranță, și Dumneavoastră doriți să fiți de partea bună a istoriei drepturilor și a libertăților.
Știm cum va arăta viitorul în privința avortului?
Da. Știm că, în viitor, avortul (la cerere) va fi abolit.
Nicio lege, oricât de dreaptă și de firească, nici știința embriologiei, care arată că omul este om din momentul concepției, nici credința religioasă, care arată că omul poartă chipul lui Dumnezeu din momentul concepției nu pot să impună unei societăți să nu mai pună confortul de moment al celor născuți și puternici deasupra continuării vieții celor nenăscuți și fără apărare. De aceea, Asociația Studenți pentru viață nu solicită interzicerea legală a avortului.
În schimb, educația și sprijinul celor ce își sacrifică din timpul lor, din banii lor, iar uneori își dedică viața nobilului scop de a ocroti deopotrivă femeia însărcinată și copilul nenăscut, pentru a înlătura spaima de viitor și a oferi sprijinul pentru clădirea unui viitor pentru amândoi vor conduce la schimbarea inimilor a din ce în ce mai mulți oameni, la acceptarea realității care înseamnă deopotrivă nevoile femeii însărcinate și viața copilului nenăscut.
Astfel, în viitor, mai devreme sau mai târziu, avortul va fi abolit, așa cum a fost abolită sclavia. Lucrul acesta nu se poate face împotriva voinței oamenilor, ci se va face atunci când o majoritate covârșitoare a societății va conștientiza că, precum sclavia, avortul nu este o alegere benefică pentru membri ei – nu în mod dictatorial, ci prin libera alegere de către membri societății.
Evident, până atunci mulți oameni vor suferi – nu doar copiii a căror viață se sfârșește înainte de naștere, ci și mamele lor, tații lor și toți cei care poartă cu ei trauma unei violențe împotriva cuiva lipsit de apărare.
Primul președinte al SUA care, după decizia Roe contra Wade, a subliniat ipocrizia ideologiei avortului a fost Ronald Reagan: „Am observat că toți cei care susțin avortul s-au născut deja” (1983).
Nu întâmplător, în același an, 1983, el a susținut unul dintre cele mai dure discursuri în care a subliniat ipocrizia regimurilor comuniste (responsabile de moartea a peste 100 de milioane de oameni), numind Uniunea Sovietică Imperiul Răului.
Propunerea L255/2023 este un pas înapoi pe drumul drepturilor și al libertăților omului.
Dacă inițiatorii ei o consideră un pas înainte, se înșală. În mod similar, s-au înșelat și ideologii care considerau comunismul culmea progresului uman. În cele din urmă, istoria i-a dat dreptate lui Ronald Reagan care a spus, în fața Parlamentului britanic, că „Marșul către libertate și democrație va lăsa Marxism-leninismul în cenușa istoriei” (9 iunie 1982).
Dar, prin prilejul oferit de analiza ei, Dumneavoastră puteți să faceți un pas înainte pe drumul drepturilor și al libertăților omului.
Vă invităm să citiți și să vizionați numeroasele mărturii disponibile despre avorturi regretate, despre cauzele avortului, despre violența fizică, verbală, psihică care se exercită adesea asupra femeilor însărcinate, pentru a face avort; despre asocierea dintre avort și traficul de persoane, industriile prostituției, ale pornografiei și ale video-chatului. Veți avea șansa să înțelegeți de ce Alice Paul, care a avut un rol fundamental în adoptarea celui de-Al nouăsprezecelea amendament la Constituția SUA (prin care femeile au primit drept de vot), fiind inclusiv arestată, a spus că „avortul este exploatarea supremă a femeilor”.
Și, pentru că aveți, în prezent, puterea de a legifera, Vă îndemnăm să cereți realizarea de studii temeinice despre cauzele și consecințele avortului și, mai ales, despre problemele, despre nevoile și despre sprijinirea femeilor însărcinate.
SUA a câștigat Războiul rece împotriva URSS pentru că a fost o societate care a pus mai mult accent pe adevăr și sprijin reciproc între cetățeni, decât pe demagogie și pe un individualism mascat în colectivism.
Doar protejând pe cei mai vulnerabili dintre noi – copiii nenăscuți – și sprijinind mamele lor se poate construi o societate puternică, durabilă, care își valorifică întregul potențial uman.
Vă atașăm două traduceri. Prima este un text al lui Ronald Reagan despre avort – articolul este lung, dar faptul că un președinte al SUA în exercițiu a dorit să îl scrie, din proprie inițiativă, arată importanța pe care el a acordat-o acestui subiect. A doua este un scurt articol sintetic pe temele avortului, respectiv nașterii copilului conceput în cumplitele împrejurări ale violului și ale incestului – împrejurări exploatate, ipocrit, de cei care susțin aprioric avortul ca panaceu pentru durerea atroce a femeilor aflate în aceste situații.
Cu speranța că vocea rațiunii va fi mai puternică decât ideologia avortului și că veți face un pas înainte pe drumul drepturilor, al libertăților și al demnității tuturor oamenilor.
Teodora Diana Paul,
Președinte al Asociației Studenți pentru viață
Avortul și conștiința națiunii
Traducere după: Ronald Reagan, Abortion and the Conscience of the Nation, în „The Human Life Review”, Spring 1983.
Cea de-a zecea aniversare a deciziei Curții Supreme de Justiție în cazul Roe contra Wade este un moment bun pentru a ne opri și a reflecta. Politica noastră națională privind legalizarea avortului la cerere în toate cele nouă luni de sarcină nu a fost votată de poporul nostru și nici nu a fost adoptată de legislatorii noștri – niciun stat nu a avut o astfel de legislație a avortului fără restricții înainte ca Curtea Supremă să decreteze că aceasta este politica națională în 1973. Dar consecințele acestei decizii judiciare sunt acum evidente: din 1973, peste 15 milioane de copii nenăscuți și-au pierdut viața din cauza avorturilor legalizate. Aceasta este de peste zece ori mai mare decât numărul americanilor pierduți în toate războaiele națiunii noastre.
Nu faceți nicio greșeală, avortul la cerere nu este un drept acordat de Constituție. Niciun cercetător serios, inclusiv unul dispus să fie de acord cu decizia Curții, nu a susținut că autorii Constituției au intenționat să creeze un astfel de drept. La scurt timp după decizia Roe contra Wade, profesorul John Hart Ely, în prezent decan al Facultății de Drept de la Stanford, a scris că această opinie „nu este o lege constituțională și nu dă aproape nicio impresie că ar încerca să fie”. Nicăieri cuvintele clare ale Constituției nu fac nici măcar aluzie la un „drept” atât de lejer încât să permită avortul până în momentul în care copilul este gata să se nască. Și totuși, asta este ceea ce a decis Curtea.
Ca un act de „putere judiciară brută” (pentru a folosi fraza mușcătoare a Judecătorului White), decizia luată de majoritatea de șapte bărbați în Roe contra Wade a fost până acum menținută. Dar decizia Curții nu a rezolvat în niciun caz dezbaterea. În schimb, Roe contra Wade a devenit un stimulent continuu pentru conștiința națiunii.
Avortul nu privește doar copilul nenăscut, ci ne privește pe fiecare dintre noi. Poetul englez John Donne a scris: „moartea oricărui om mă diminuează, pentru că sunt parte a omenirii; de aceea nu trimite niciodată să afli pentru cine bate clopotul; el bate pentru tine”.
Nu putem diminua valoarea unei categorii de viață umană – cea nenăscută – fără a diminua valoarea întregii vieți umane. Am văzut dovada tragică a acestui adevăr anul trecut, când instanțele din Indiana au permis moartea prin înfometare a „Copilului Doe” din Bloomington, deoarece copilul avea sindromul Down.
Mulți dintre concetățenii noștri se întristează din cauza pierderilor de vieți care au urmat după Roe contra Wade. Margaret Heckler, la scurt timp după ce a fost nominalizată pentru a conduce cel mai mare departament al guvernului nostru, Sănătatea și Serviciile Umane, a declarat în fața unei audiențe că ea crede că avortul este cea mai mare criză morală cu care se confruntă țara noastră în prezent. Iar venerabila Maica Tereza, care lucrează pe străzile din Calcutta, slujind muribunzilor în cadrul misiunii sale de caritate, celebră în întreaga lume, a spus că „cea mai mare nenorocire a timpului nostru este avortarea generalizată a copiilor”.
În primii doi ani ai administrației mele, am urmărit îndeaproape și am asistat eforturile din Congres pentru a inversa valul avorturilor – eforturi ale congresmenilor, senatorilor și cetățenilor care răspund unei crize morale urgente. În mod regretabil, am asistat, de asemenea, la eforturile masive ale celor care, sub stindardul „libertății de alegere”, au blocat până acum orice efort de a inversa avortul la cerere la nivel național.
În ciuda obstacolelor formidabile care ne stau în față, nu trebuie să ne pierdem curajul. Nu este prima dată când țara noastră este divizată de o decizie a Curții Supreme care a negat valoarea anumitor vieți umane. Decizia Dred Scott din 1857[1] nu a fost răsturnată într-o zi, sau într-un an, sau chiar într-un deceniu. La început, doar o minoritate de americani a recunoscut și a deplâns criza morală provocată de negarea umanității depline a fraților și a surorilor noastre de culoare; dar acea minoritate a persistat în viziunea sa și, în cele din urmă, a învins. Au făcut-o apelând la inimile și mințile compatrioților lor, la adevărul demnității umane date de Dumnezeu. Din exemplul lor, știm că respectul pentru valoarea sacră a vieții umane este prea adânc înrădăcinat în inimile poporului nostru pentru a rămâne pentru totdeauna suprimat. Dar marea majoritate a poporului american nu și-a făcut încă auzită vocea și nu ne putem aștepta să o facă – la fel cum nu s-a ridicat vocea publică împotriva sclaviei – până când problema nu va fi clar formulată și prezentată.
Care este, atunci, adevărata problemă? Am spus adesea că, atunci când vorbim despre avort, vorbim despre două vieți – viața mamei și viața copilului nenăscut. De ce altfel numim o femeie însărcinată mamă? Am spus, de asemenea, că oricine care nu este sigur că vorbim despre o a doua viață umană ar trebui să acorde vieții beneficiul incertitudinii. Dacă nu știi dacă cineva este viu sau mort, nu îl îngropi. Cred că această considerație în sine ar trebui să fie suficientă pentru ca noi toți să insistăm asupra protejării copiilor nenăscuți.
Argumentele împotriva avortului nu se opresc însă aici. Practica medicală confirmă la fiecare pas corectitudinea acestor simțiri morale. Medicina modernă tratează copilul nenăscut ca pe un pacient. Pionierii în cercetarea medicală au făcut mari progrese în tratarea fătului – pentru probleme genetice, deficiențe de vitamine, ritmuri cardiace neregulate și alte afecțiuni medicale. Cine poate uita relatarea emoționantă a lui George Will despre băiețelul care a fost operat pe creier de șase ori în cele nouă săptămâni înainte de a se naște? Cine este pacientul, dacă nu acea mică ființă umană nenăscută care poate simți durerea atunci când de el sau de ea se apropie medicii care vin să ucidă mai degrabă decât să vindece?
Adevărata întrebare de astăzi nu este când începe viața umană, ci: Care este valoarea vieții umane? Medicul care face avortul și reasamblează brațele și picioarele unui bebeluș pentru a se asigura că toate părțile sale au fost smulse din corpul mamei sale nu se poate îndoi că este o ființă umană. Adevărata întrebare pentru el și pentru noi toți este dacă acea viață umană minusculă are un drept dat de Dumnezeu de a fi protejată de lege – același drept pe care îl avem și noi.
Ce altă confirmare mai dramatică a adevăratei probleme decât cazul copilului necunoscut din Bloomington, Indiana? Moartea acelui mic copil a sfâșiat inimile tuturor americanilor, deoarece copilul era, fără îndoială, o ființă umană vie – o ființă care zăcea neajutorată în fața ochilor medicilor și a națiunii. Adevărata problemă pentru instanțe nu a fost dacă bebelușul Doe era o ființă umană sau nu. Adevărata problemă a fost dacă să protejeze sau nu viața unei ființe umane care avea sindromul Down, care ar fi fost probabil handicapat mintal, dar care avea nevoie de o intervenție chirurgicală de rutină pentru a-i debloca esofagul și a-i permite să mănânce. Un medic a declarat în fața judecătorului care prezidează ședința că, chiar dacă problema sa fizică ar fi fost corectată, Baby Doe ar avea nu avea nicio posibilitate de a avea „o calitate a vieții minim adecvată” – cu alte cuvinte, că retardul era echivalentul unei infracțiuni care merita pedeapsa cu moartea. Judecătorul l-a lăsat pe bebelușul Doe să fie înfometat și să moară de foame, iar Curtea Supremă din Indiana i-a sancționat decizia.
Legea federală nu permite spitalelor care beneficiază de asistență federală să decidă că bebelușii cu Sindrom Down nu merită să fie tratați, cu atât mai puțin să decidă să-i înfometeze până la moarte. În consecință, am cerut Departamentelor de Justiție și de Sănătate și Servicii Umane să aplice reglementările privind drepturile civile pentru a proteja nou-născuții cu handicap. Toate spitalele care primesc fonduri federale trebuie să afișeze anunțuri care să precizeze în mod clar că nealimentarea bebelușilor cu handicap este interzisă de legea federală. Chestiunea de bază este dacă trebuie să prețuim și să protejăm viețile persoanelor cu handicap, dacă trebuie să recunoaștem caracterul sacru al vieții umane. Aceasta este aceeași problemă de bază care stă la baza problemei avortului.
Audierile din Senat din 1981 privind începutul vieții umane au scos în evidență problema de bază mai clar ca niciodată. Numeroșii martori din domeniile medical și științific care au depus mărturie au fost în dezacord cu privire la multe lucruri, dar nu și cu privire la dovezile științifice care atestă faptul că copilul nenăscut este viu, că el este un individ distinct, un membru al speciei umane. Ei nu au fost de acord cu privire la chestiunea valorii, dacă trebuie acordată valoare unei vieți umane în stadiile sale timpurii și cele mai vulnerabile de existență.
Din păcate, trăim într-o perioadă în care unele persoane nu acordă valoare întregii vieți umane. Acestea doresc să aleagă ce indivizi au valoare. Unii au spus că numai acei indivizi cu „conștiință de sine” sunt ființe umane. Un astfel de scriitor a urmat această logică mortală și a concluzionat că „oricât de șocant ar părea, un copil nou-născut nu este o ființă umană”.
Un om de știință laureat al Premiului Nobel a sugerat că, dacă un copil cu handicap „ar fi declarat pe deplin uman doar la trei zile după naștere, atunci tuturor părinților li s-ar putea permite să aleagă”. Cu alte cuvinte, un „control al calității” pentru a vedea dacă ființele umane nou-născute sunt la înălțime.
Evident, unele persoane influente vor să nege faptul că fiecare viață umană are o valoare intrinsecă, sacră. Ei insistă că un membru al rasei umane trebuie să aibă anumite calități înainte de a-i acorda statutul de „ființă umană”.
Evenimentele au confirmat editorialul unei reviste medicale din California care explica, cu trei ani înainte de Roe contra Wade, că acceptarea socială a avortului este o „sfidare a eticii occidentale de lungă durată a valorii intrinseci și egale pentru fiecare viață umană, indiferent de stadiul, condiția sau statutul acesteia”.
Fiecare legiuitor, fiecare medic și fiecare cetățean trebuie să recunoască faptul că adevărata problemă este dacă să afirmăm și să protejăm caracterul sacru al întregii vieți umane sau să îmbrățișăm o etică socială în care unele vieți umane sunt prețuite, iar altele nu. Ca națiune, trebuie să alegem între etica sacralitatea vieții și etica „calității vieții”.
Nu am nicio problemă în a identifica răspunsul pe care națiunea noastră l-a dat întotdeauna la această întrebare fundamentală și răspunsul pe care sper și mă rog să-l dea în viitor. America a fost fondată de bărbați și femei care împărtășeau o viziune a valorii fiecărei persoane în parte. Aceștia au enunțat această viziune în mod clar, încă de la început, în Declarația de Independență, folosind cuvinte pe care orice școlar și școlăriță le poate recita:
„Noi considerăm că aceste adevăruri sunt evidente de la sine, că toți oamenii sunt creați egali, că sunt înzestrați de Creatorul lor cu anumite drepturi inalienabile, că printre acestea se numără viața, libertatea și căutarea fericirii”.
Am purtat un război teribil pentru a garanta că unei categorii de oameni – oamenii de culoare din America – nu i se pot refuza drepturile inalienabile cu care i-a înzestrat Creatorul lor. Marele campion al sfințeniei vieții umane din acea vreme, Abraham Lincoln, ne-a oferit opinia sa asupra scopului Declarației. Vorbind despre autorii acelui nobil document, el a spus:
„Aceasta a fost interpretarea lor maiestuoasă a realității Universului. Aceasta a fost înțelegerea lor înaltă, înțeleaptă și nobilă despre dreptatea Creatorului față de creaturile Sale. Da, domnilor, față de toate creaturile sale, față de întreaga mare familie a omului. În credința lor luminată, nimic imprimat cu imaginea și asemănarea divină nu a fost trimis în lume pentru a fi călcat în picioare… . Ei au cuprins nu numai întreaga rasă de oameni care trăia atunci, ci au ajuns mai departe și au avut în vedere posteritatea cea mai îndepărtată. Ei au ridicat un far pentru a-i ghida pe copiii lor și pe copiii copiilor lor, precum și pe nenumăratele miriade care vor locui pe pământ în alte veacuri”.
El a avertizat, de asemenea, asupra pericolului cu care ne vom confrunta dacă vom închide ochii în fața valorii vieții în orice categorie de ființe umane:
„Aș vrea să știu dacă luând această veche Declarație de Independență, care declară că toți oamenii sunt egali din principiu și făcând excepții de la ea, lucrurile se vor opri. Dacă un om spune că Declarația nu se referă la o persoană de culoare neagră, de ce nu ar putea un altul să spună că nu se referă nici la un alt tip de om?”
Atunci când congresmenul John A. Bingham din Ohio a redactat cel de-al paisprezecelea amendament pentru a garanta drepturile la viață, libertate și proprietate pentru toate ființele umane, el a explicat că toți au „dreptul la protecția legii americane, deoarece spiritul divin al egalității declară că toți oamenii sunt creați egali”. El a spus că dreptul garantat de amendament s-ar aplica, prin urmare, „oricărei ființe umane”. Judecătorul William Brennan, scriind într-un alt caz decis cu doar un an înainte de Roe contra Wade, s-a referit la societatea noastră ca fiind una care „afirmă cu tărie caracterul sacru al vieții”.
Un alt William Brennan, nu judecătorul, ne-a amintit de consecințele teribile care pot apărea atunci când o națiune respinge etica sacralității vieții:
„Mediul cultural pentru un holocaust uman este prezent ori de câte ori o societate poate fi indusă în eroare în a defini indivizii ca fiind mai puțin umani și, prin urmare, lipsiți de valoare și respect”.
Ca națiune astăzi, noi nu am respins sfințenia vieții umane. Poporul american nu a avut ocazia de a-și exprima punctul de vedere cu privire la caracterul sacru al vieții umane în cazul copiilor nenăscuți. Sunt convins că americanii nu vor să se joace de-a Dumnezeu cu valoarea vieții umane. Nu este treaba noastră să decidem cine este demn de a trăi și cine nu. Chiar și opinia Curții Supreme în cauza Roe contra Wade nu a respins în mod explicit ideea americană tradițională a valorii și valorii intrinseci a întregii vieți umane; pur și simplu a evitat această problemă.
Congresul are în fața sa mai multe măsuri care ar permite poporului nostru să reafirme caracterul sacru al vieții umane, chiar și al celei mai mici, mai tinere și mai lipsite de apărare. Proiectul de lege privind viața umană recunoaște în mod expres că cei nenăscuți sunt ființe umane și, în consecință, îi protejează ca persoane în conformitate cu Constituția noastră. Acest proiect de lege, introdus pentru prima dată de senatorul Jesse Helms, a oferit vehiculul pentru audierile din Senat din 1981, care au contribuit atât de mult la înțelegerea noastră cu privire la adevărata problemă a avortului.
Legea privind respectarea vieții umane, care tocmai a fost introdusă în cel de-al 98-lea Congres, afirmă în prima sa secțiune că politica Statelor Unite este „de a proteja viața nevinovată, atât înainte, cât și după naștere”. Acest proiect de lege, inițiat de congresmanul Henry Hyde și de senatorul Roger Jepsen, interzice guvernului federal să efectueze avorturi sau să îi ajute pe cei care fac acest lucru, cu excepția cazului în care este vorba de salvarea vieții mamei. De asemenea, abordează problema presantă a infanticidului care, după cum am văzut, decurge inevitabil din avortul permisiv, ca un alt pas în negarea inviolabilității vieții umane nevinovate.
Am susținut fiecare dintre aceste măsuri, precum și calea mai dificilă a amendamentului constituțional, și voi acorda acestor inițiative întregul meu sprijin. Fiecare dintre ele, în moduri diferite, încearcă să inverseze politica tragică a avortului la cerere impusă de Curtea Supremă în urmă cu zece ani. Fiecare dintre ele reprezintă o modalitate decisivă de afirmare a caracterului sacru al vieții umane.
Trebuie să ne educăm cu toții cu privire la realitatea ororilor care au loc. Medicii de astăzi știu că copiii nenăscuți pot simți atingerea în uter și că răspund la durere. Dar câți americani sunt conștienți de faptul că astăzi, în toate cele 50 de state, sunt permise tehnici de avort care ard pielea unui copil cu o soluție de sare, într-o moarte agonizantă care poate dura ore întregi?
Un alt exemplu: în urmă cu doi ani, Philadelphia Inquirer a publicat duminică un supliment special despre „complicația de temut”. „Complicația de temut” la care se referea articolul – complicația de care se tem medicii care efectuează avorturi – este supraviețuirea copilului în ciuda tuturor atacurilor dureroase din timpul procedurii de avort. Unii copii nenăscuți supraviețuiesc avorturilor târzii pe care Curtea Supremă le-a făcut legale. Mai există vreo îndoială că aceste victime ale avortului merită atenția și protecția noastră? Există vreo îndoială că cei care nu supraviețuiesc au fost ființe umane vii înainte de a fi uciși?
Avorturile târzii, în special atunci când copilul supraviețuiește, dar este apoi ucis prin înfometare, neglijență sau sufocare, arată încă o dată legătura dintre avort și infanticid. Este momentul să le oprim pe amândouă. Pe măsură ce administrația mea acționează pentru a opri infanticidul, vom fi pe deplin conștienți de adevărata problemă care stă la baza morții bebelușilor înainte și imediat după naștere.
Societatea noastră a devenit, din fericire, sensibilă la drepturile și nevoile speciale ale persoanelor cu handicap, dar sunt șocat de faptul că handicapurile fizice sau mentale ale nou-născuților sunt încă folosite pentru a justifica eliminarea lor. Această administrație are un medic în postul Surgeon General, Dr. C. Everett Koop, care a făcut poate mai mult decât orice alt american pentru copiii cu handicap, fiind un pionier al tehnicilor chirurgicale pentru a-i ajuta, vorbind despre valoarea vieții lor și lucrând cu ei în cadrul unor familii iubitoare. Nu veți găsi între foștii săi pacienți pe cineva care să susțină așa-numita etică a „calității vieții”.
Știu că, atunci când adevărata problemă a infanticidului va fi pusă în fața poporului american, cu toate faptele expuse deschis, nu vom avea nicio problemă în a decide că un copil cu handicap mental sau fizic are aceeași valoare intrinsecă și același drept la viață ca și noi toți ceilalți. Așa cum a spus Curtea Supremă din New Jersey acum două decenii, într-o decizie care susținea caracterul sacru al vieții umane, „un copil nu trebuie să fie perfect pentru a avea o viață demnă”.
Fie că vorbim despre durerea suferită de copiii nenăscuți, fie că vorbim despre avorturile târzii sau despre infanticid, ne concentrăm în mod inevitabil asupra umanității copilului nenăscut. Fiecare dintre aceste probleme este un potențial punct de raliere pentru etica sacralității vieții. Odată ce, ca națiune, ne mobilizăm în jurul uneia dintre aceste probleme pentru a afirma sfințenia vieții, vom vedea importanța afirmării acestui principiu în general.
Malcolm Muggeridge, scriitorul englez, merge direct la miezul problemei: „Fie viața este întotdeauna și în toate circumstanțele sacră, fie este intrinsec lipsită de importanță; este de neconceput ca în unele cazuri să fie una, iar în altele cealaltă”. Sfințenia vieții umane nevinovate este un principiu pe care Congresul ar trebui să îl proclame cu fiecare ocazie.
Este posibil ca însăși Curtea Supremă să își anuleze hotărârile privind avortul. Trebuie doar să ne amintim că, în cauza Brown contra Board of Education[2], instanța a revenit asupra propriei sale decizii anterioare „separați, dar egali”. Cred că, dacă Curtea Supremă s-ar uita din nou la cauza Roe contra Wade și ar lua în considerare adevărata problemă dintre etica sacralității vieții și etica calității vieții, s-ar răzgândi din nou.
În timp ce continuăm să lucrăm pentru a răsturna decizia Roe contra Wade, trebuie să continuăm, de asemenea, să punem bazele unei societăți în care avortul nu este răspunsul acceptat la o sarcină nedorită. Oamenii pro-viață au făcut deja pași eroici, adesea cu mari sacrificii personale, pentru a oferi asistență mamelor necăsătorite. Am vorbit recent despre o tânără femeie însărcinată pe nume Victoria, care a spus: „În această societate salvăm balene, salvăm lupi de pădure și vulturi pleșuvi și sticle de Coca-Cola. Cu toate acestea, toată lumea a vrut ca eu să-mi arunc copilul”. Ea a fost ajutată de Save-a-Life, o organizație din Dallas, care oferă o modalitate pentru mamele necăsătorite să păstreze viața umană din ele atunci când, altfel, ar putea fi tentate să recurgă la avort. Mă gândesc, de asemenea, la House of His Creation din Catesville, Pennsylvania, unde un cuplu iubitor a găzduit aproape 200 de tinere în ultimii zece ani. Ei au văzut, ca un fapt de viață, că fetelor nu le este mai bine să facă avort, ci să își salveze copiii. Îmi amintesc, de asemenea, de remarcabila familie Rossow din Ellington, Connecticut, care și-a deschis inima și casa pentru nouă copii adoptați și adoptați cu handicap.
Programul pentru viața familială a adolescenților, adoptat de Congres la cererea senatorului Jeremiah Denton, a deschis noi oportunități pentru mamele necăsătorite de a le da viață copiilor lor. Nu ar trebui să ne odihnim până când întreaga noastră societate nu va face ecoul cuvintelor lui John Powell din dedicația cărții sale Avortul: holocaustul tăcut, o dedicație pentru fiecare femeie care poartă un copil nedorit: „Te rog să crezi că nu ești singură. Există mulți dintre noi care te iubesc cu adevărat, care vor să fie alături de tine și să te ajute în orice fel putem”. Și ne putem face ecoul femeii credincioase și atât de practice, Maica Tereza, când spune: „Dacă nu vrei copilul mic, acel copil nenăscut, dă-mi-l mie”. Avem atât de multe familii în America care caută să adopte copii, încât sloganul „fiecare copil este un copil dorit” este acum cel mai gol de conținut dintre toate motivele pentru a tolera avortul.
Am spus de multe ori că trebuie să ne unim în rugăciune pentru a proteja pe cei nenăscuți. Rugăciunea și acțiunea sunt necesare pentru a susține caracterul sacru al vieții umane. Cred că nu va fi posibil să ne îndeplinim lucrarea noastră, lucrarea de a salva vieți, „fără a fi un suflet în rugăciune”. Celebrul parlamentar britanic William Wilberforce s-a rugat împreună cu micul său grup de prieteni influenți, „Clapham Sect”, timp de zeci de ani pentru a vedea sfârșitul sclaviei în Imperiul Britanic. Wilberforce a dus această luptă în Parlament, fără încetare, pentru că el credea în sfințenia vieții umane. A văzut împlinirea visului său imposibil atunci când Parlamentul a scos sclavia în afara legii, chiar înainte de moartea sa.
Să lăsăm credința și perseverența lui să ne fie călăuză. Nu vom recunoaște niciodată adevărata valoare a propriei noastre vieți până când nu vom afirma valoarea vieții altora, o valoare despre care Malcolm Muggeridge spune: „oricât de slabă ar pâlpâi sau ar arde cu putere, este totuși o flacără divină pe care niciun om nu îndrăznește să o stingă, indiferent de motivele sale, oricât de umane și luminate ar fi ele”.
Abraham Lincoln a recunoscut că nu putem supraviețui ca țară liberă atunci când unii oameni pot decide că alții nu sunt potriviți pentru a fi liberi și că, prin urmare, ar trebui să fie sclavi. În mod similar, nu putem supraviețui ca națiune liberă atunci când unii oameni decid că alții nu sunt apți să trăiască și ar trebui să fie abandonați avortului sau infanticidului. Administrația mea este dedicată păstrării Americii ca țară liberă și nu există o cauză mai importantă pentru păstrarea acestei libertăți decât afirmarea dreptului transcendent la viață al tuturor ființelor umane, drept fără de care niciun alt drept nu are vreun sens.
Sarcina și avortul în caz de agresiune sexuală: ce spun cercetările
Studiul[3] arată că majoritatea femeilor însărcinate în urma unei agresiuni sexuale nu vor să facă avort; ele spun că avortul adaugă încă o traumă.
Până în prezent, s-au efectuat foarte puține cercetări cu privire la experiențele femeilor care au rămas însărcinate în urma unui viol sau incest. Un sondaj a fost realizat de Institutul Elliot pentru cartea „Victims and Victors: Speaking Out About Their Pregnancies, Aborts and Children Resulting from Sexual Assault”[4].
Sondajul s-a bazat pe scrisorile și răspunsurile a 192 de femei care au rămas însărcinate în urma unui viol sau incest. 164 au fost victime ale violului și 28 au fost victime ale incestului (agresiune sexuală care a implicat un membru al familiei). În general, 69% dintre ele au continuat sarcina și fie au crescut copilul, fie l-au încredințat spre adopție, 29% au avortat și 1,5% au suferit avorturi spontane.
Rezultatele sondajului sunt:
- Aproape 80% dintre femeile care au întrerupt sarcina au declarat că avortul a fost soluția greșită.
- Majoritatea femeilor care au avortat au spus că avortul nu a făcut decât să agraveze trauma pe care o experimentaseră.
- În multe cazuri, victima s-a confruntat cu presiuni sau cereri puternice pentru a avorta. 43% dintre victimele violului care au avortat au declarat că s-au simțit presate sau au fost puternic îndemnate de membrii familiei sau de personalul medical să avorteze.
- În aproape toate cazurile în care o victimă a incestului a făcut avort, părinții fetei sau agresorul au fost cei care au luat decizia și au făcut aranjamentele pentru avort, nu fata însăși. În mai multe cazuri, avortul a fost efectuat împotriva dorinței exprimate de ea și, în câteva cazuri, fără ca ea să știe că era însărcinată sau că avea loc un avort.
- Mai mult de 80% dintre femeile care și-au dus sarcina la termen au declarat că sunt fericite că au continuat sarcina.
- Niciuna dintre femeile care au născut un copil conceput în urma unei agresiuni sexuale nu și-a exprimat regretul sau nu și-a dorit să fi luat decizia de a avorta în locul celei de a naște.
Mai mult, studiile care examinează factorii de risc pentru probleme psihologice după avort, arată că femeile cu antecedente de agresiune sau abuz sexual sunt mai susceptibile de a avea dificultăți în a face față după avort.
[1] Prin care Curtea Supremă a afirmat că nici un om cu strămoși africani nu poate fi liber în SUA. Decizia va fi anulată prin adoptarea Amendamentelor 13 (în 1864), 14 (în 1868) și 15 (în 1870) la Constituția SUA.
[2] Această decizie a Curții Supreme, din 1954, a anulat o decizie din 1896 care prevedea legalitatea segregării școlilor în funcție de culoare pielii.
[3] Traducere după articolul postat de Elliot Intitute la https://afterabortion.org/sexual-assault-and-abortion-survey/ .
[4] David C. Reardon, Julie Makimaa, Amy Sobie, Victims and Victors: Speaking Out About Their Pregnancies, Abortions and Children Resulting from Sexual Assault, Springfield, IL: Acorn Books, 2000.
Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com
