Psihicul există din momentul concepției. Criza de sarcină a mamei, o traumă pentru copilul nenăscut

Conf. univ. dr. Diana Vasile, preşedintele Institutului pentru Studiul şi Tratamentul Traumei, a explicat de curând la Digi TV ce este trauma psihologică și a adus în atenție faptul că fenomenul nu îi cruță nici pe copiii nenăscuți. Experta citează noi cercetări care arată că psihicul uman există încă din momentul concepției.

Orice traumă maternă, inclusiv criza de sarcină (frământările mamei care nu știe dacă să nască sau nu copilul), afectează major și psihicul copilului nenăscut, spune conf. univ. dr. Diana Vasile:

…avem un psihic din momentul concepției, iar al doilea lucru este că acest psihic încă de la momentul concepției este dotat cu o capacitate de a-și întrerupe funcționarea dacă se întâmplă ceva copleșitor pentru el.

Orice pune în risc viața embrionului, a copilului, pentru că am mai renunțat la aceste concepte tocmai pentru că am văzut că există psihic încă de la începuturile noastre, deci tot ce este mult prea mult în termeni de a face față solicitărilor mediului extern atunci poate constitui o experiență traumatică și deci o microruptură în funcționarea psihologică.

Mai concret înseamnă dificultăți ale mamei în a-și dori copilul, în a se pune într-o formă bună emoțională și corporală în a primi copilul. Asta înseamnă că dacă o mamă nu își dorește copilul, dacă face eforturi intense în perioada sarcinii sau chiar în primele momente după concepție sau în cele 9 luni de ședere a copilului în mediul intrauterin, dacă nu se hrănește bine, dacă are un stres prelungit emoțional din cauza condițiilor de viață, dacă există riscuri, intervenții medicale, accidente prin care poate trece mama, dificultăți relaționale semnificative, conflicte, insecurități în ceea ce privește viața ei, intervenții medicale.

Toate aceste lucruri generează o presiune psihică foarte mare care se transmite sau este resimțită mai degrabă, copilul fiind în interiorul mamei resimte toate aceste tensiuni și fiind extrem de rezonant, adică are această capacitate de a intra în rezonanță cu mama – preia această tensiune și trebuie să facă față. Forța vitală a noastră fiind destul de mare, soluția pe care o găsește psihicul persoanei nou venite în această lume este să se întrerupă puțin. Vorbim despre acest mecanism ca fiind unul automat, bazal al nostru, care ne permite să supraviețuim și să mergem mai departe. Acum important este de câte ori se întâmplă lucrul acesta sau pe ce perioadă se întâmplă, pentru că nu se face fără costuri.

Acest mecanism de întrerupere, de ruptură internă în funcționarea psihică ne salvează, dar ne face să consumăm energie, pe care o ia de undeva, adică din alte mecanisme fizice – de aceea vorbim de riscuri asupra funcționării fizice și psihice mai târziu, din cauza acestor experiențe timpurii.

Studiile au arătat că dacă în perioada intrauterină și imediat în perioada copilăriei mici – noi vorbim de până în 6 ani – există mai multe experiențe solicitante, traumatizante pentru copil, adică fie mama nu l-a dorit, dacă nu l-a dorit poate a încercat să facă și un avort, poate nu i-a reușit, copilul a rezistat, copilul s-a încăpățânat să vină pe lume, cum spun unele mame, apoi există anxietatea mamei pentru că e dificil pentru o mamă care nu și-a dorit după care a văzut că copilul a supraviețuit și se uită la el și cu vinovăție, și cu dorință, și cu surprindere și toată această anxietate se va pune în relaționarea cu copilul.

VIDEO

Peter Singer: Cum se poate transforma uciderea unui copil în mai multă fericire și de ce să experimentăm pe bebeluși orfani mai degrabă decât pe animale