„Primul drept al omului este dreptul la viață” – lansare de carte
În 1776, Declarația de Independență a Statelor Unite ale Americii, document fondator al uneia din cele mai mari democrații ale lumii, recunoștea dreptul tuturor oamenilor la „viață, libertate și căutarea fericirii”.
Acesta a fost adesea încălcat chiar în SUA. În 1857, Curtea Supremă a SUA legifera privarea de drepturi a negrilor americani, statuând că „pot fi justificat și legal reduși la sclavie pentru binele lor”. În 1927, aceeași Curte Supremă priva de dreptul la reproducere persoanele cu dizabilități mintale: „E mai bine pentru toată lumea dacă societatea îi poate împiedeca să procreeze”. Iar în 1973, același organism legislativ anula dreptul la viață al copiilor aflați în fază intrauterină: „Termenul «persoană» nu se referă și la cei nenăscuți”.
În prezent, în SUA, dreptul la viață este negat anual pentru circa 1,3 milioane de copii. Practic, o categorie întreagă de persoane este privată de dreptul fundamental la viață, viața lor ținând de opțiunea altora.
În preajma Zilei Internaționale a Drepturilor Omului (10 decembrie), Editura ProValori Media organizează la București evenimentul Primul drept al omului este dreptul la viață.
Luni, 8 decembrie 2014, la ora 19.00, la Librăria Bizantină din București, pe Str. Bibescu Vodă nr. 20, vom lansa cartea Avortul, ultima exploatare a femeii, de Brian E. Fisher, fondatorul organizației americane Online For Life, care, de la înființarea ei, în 2007, a salvat de avort peste 2.000 de copii. Evenimentul le va avea ca invitate pe doamna Florica Cherecheș, deputat, și pe doamna Roxana Puiu, psiholog.
Acest volum, dintr-o perspectivă originală și provocatoare, pune în discuție tocmai drepturile femeii și ale copilului nenăscut, explorând rolul bărbaților în impunerea și răspândirea practicii avortului în cea mai puternică națiune din lume și apoi în alte țări.
Cartea mai explică în ce fel a contribuit această practică la inegalitatea dintre sexe și la tratarea femeii ca obiect sexual, descurajând asumarea si responsabilitatea bărbatului la nivel de familie și societate.
Cartea este disponibilă gratuit, în format digital, la adresa de web www.avortulexploateazafemeile.
Vă așteptăm!
ProValori Media