Marxism cultural

Președintele glisează în tabăra pro-migrație. Este nefiresc fără o dezbatere în societate

de Horațiu Pepine, DW.com

(…) iată ce a spus marți președintele Iohannis (care se opusese inițial repartizării automate a solicitanților de azil):

În fine, am discutat tema migrației şi am ajuns împreună la concluzia că trebuie să găsim soluții bune pentru a putea rezolva problema migrației, în sensul de a o face mult mai ordonată. Aici trebuie negociate soluții care sunt bune, sunt general acceptabile, sunt fezabile şi sunt sustenabile.

Declarația a urmat întâlnirii avute la Palatul Cotroceni cu premierul Irlandei, Leo Varadkar. Or, a rezolva problema migrației prin a o face mai ”ordonată” este deja o certă poziție de simpatie față fenomenul migraționist. Lucrurile se judecă în context. Atunci când un grup consistent de țări europene (Italia, Austria, Ungaria, Cehia, Slovacia, Polonia) au ieșit demult din condiția unui refuz echivoc, solicitând explicit stoparea fluxului migrator, a vorbi despre ”ordonarea” lui înseamnă să te plasezi la polul celălalt. Este adevărat că președintele Iohannis a reluat în declarația sa și micile precauții de rigoare, vorbind de ”combaterea migrației ilegale”, dar în esență el pare să fi făcut deja pasul în tabăra cealaltă. Măcar pentru faptul că, riguros vorbind, migrația este în proporție covârșitoare ilegală, chiar și atunci când migranții sosesc în Europa la bordul unei nave umanitare.

De altfel, dacă urmărim declarațiile președintelui pe acest subiect vom observa o gradată trecere de la o poziție la alta prin diferite nuanțe strecurate cu discreție. Mai demult accentul cădea pe ”consolidarea frontierelor externe ale Uniunii”, acum dimpotrivă pe ”organizarea” migrației.

Însărcinată? Suntem alături de tine. Sună acum la 0800.070.013

Subiectul se află în chiar miezul dezbaterii europene de astăzi și de aceea este nefiresc ca cele mai înalte oficialități în stat să gliseze fin de la o poziție la alta fără să aibă loc o dezbatere în societate și mai ales fără niciun avertisment public. Președintele, mai ales el, ca participant la reuniunile Consiliului, este dator să explice în toate detaliile și în toate consecințele uneori nevăzute pozițiile pe care le adoptă în numele țării sale. Astăzi, nu doar Europa, dar și Germania sunt mai scindate ca niciodată cu privire la acest subiect și este prin urmare incorect ca președintele și oricine altcineva să prezume că are de pe acum un mandat din partea societății orice ar face.



Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button