criza de sarcină

Presa creează controversă referitor la banii publici pentru centrele de sprijin în criza de sarcină. Ajutorul oferit de ele, de 9 ori mai mare decât ce primesc de la stat

În 24 iunie 2022, Curtea Supremă SUA a anulat efectele unei decizii din 1973 care a legalizat avortul pe întreg teritoriul SUA din orice motiv și în orice stadiu al sarcinii, până înainte de naștere. Aceasta nu a însemnat că avortul a devenit interzis în SUA, ci că fiecare stat american a primit libertatea de a reglementa avortul prin lege în funcție de cutuma locală.

O investigație comună CBS și Pro Publica acuză guvernul texan că „sifonează fără niciun control o parte importantă din banii publici către organizații anti-avort”.

Despre ce este vorba? După ce Curtea Supremă SUA a decis, în 24 iunie 2022, că fiecare stat american în parte este liber să legifereze avortul conform cutumei locale, statul Texas a limitat prin lege avortul astfel: dacă se detectează bătăi ale inimii copilului, nu se mai poate face avort la cerere, ci doar avort în caz de urgență medicală care pune mama în pericol.

Practic, aceasta înseamnă o limitare aproape totală a procedurii, din moment ce primele bătăi ale inimii se pot înregistra cu cele mai comune mijloacele tehnice actuale de la 5 săptămâni și jumătate de sarcină, când femeia poate să nici nu știe că este însărcinată.

Însărcinată? Suntem alături de tine. Sună acum la 0800.070.013

Guvernanții au înțeles însă că, deși legea este o soluție optimă pentru a proteja dreptul la viață al copilului nenăscut, este nevoie de sprijin și pentru mamă, care cel mai adesea alege avortul din motiv de statut socio-economic.

Din acest motiv, statul Texas a crescut bugetul alocat programului Alternatives to Abortion („Alternative la avort”), prin care se oferă sprijin pentru familii și femei care se confruntă cu o sarcină în condiții socio-economice precare. În perioada 2021-2023, a alocat 54 de milioane de dolari pentru acest program.

Presa americană de mainstream, în general pro-avort, critică guvernul texan. Investigația CBS menționată sugerează că organizațiile pro-viață primesc diverse donații în natură, cum ar fi scutecele, pe care le distribuie și apoi pretind bani de la stat ca și cum ar fi plătit pentru ele.

Cu toate acestea, autorii ignoră faptele, atât de importante mai ales în jurnalismul de investigație: dacă în trei ani statul texan le-a dat centrelor de sprijin în criza de sarcină 54 de milioane, adică în medie 18 milioane pe an, numai în 2022, cele 2750 de centre de acest tip de pe teritoriul SUA au oferit gratuit beneficiarelor produse și servicii în valoare de 367 de milioane de dolari.

Heartbeat International, cea mai mare rețea de centre de sprijin în criza de sarcină din SUA, afirmă că 90%% din fondurile acestor centre provin din donații făcute de membrii comunităților locale. Aceasta înseamnă că, prin ele, comunitatea locală oferă de 9 ori mai mult decât ce primește de la stat.

Foarte puțini bani publici sunt alocați acestor centre care asigură servicii sociale de valoare mult mai mare, degrevând statul de obligația de a susține cazuri sociale și economisind astfel bani publici.

De exemplu, în 2017, cele aproximativ 3.000 de centre de sprijin în criza de sarcină din SUA au sprijinit două milioane de persoane, iar economiile estimate pentru state s-au ridicat la cel puțin 161 de milioane de dolari.

Desigur că autorii investigației nu menționează cât primește din bani publici federali rețeaua de clinici de avort Planned Parenthood: 700 de milioane de dolari în 2022.

Anul trecut, organizația a avut un venit de peste 2 miliarde de dolari și a încheiat anul fiscal 2023 cu peste 178 de miliarde de dolari venit net, cu active și pasive nete de peste 2,9 miliarde de dolari, cea mai mare cifră din ultimii ani.

Și, dacă tot vorbim de „sifonări”, există procese pe rol care privesc fraudele făcute de Planned Parenthood cu fondurile din asigurările medicale de stat, inclusiv în Texas.



Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button