Peste 1.000 de participanți la Întrunirea tinerilor din cadrul Marșului pentru viață
de John Jalsevac, 21 ianuarie 2014
Marți, 21 ianuarie, în interiorul sălii de bal a hotelului Regency Hyatt din Washington, s-a desfășurat March for Life Youth Rally (Întrunirea tinerilor pentru Marșul pentru viață). În ciuda temperaturilor scăzute și a furtunii de afară, la întrunire au fost prezenți peste 1.000 de tineri.
Timp de două ore și jumătate, numeroase personalități pro-viață, printre care Abby Johnson, Lila Rose, Ryan Bomberger, Troy Newman, Pr. Frank Pavone, s-au adresat tinerilor, îndemnându-i să ia poziție pentru viață.
Lila Rose a povestit cum a început organizația Live Action atunci când avea 15 ani, fără să-și imagineze că, 10 ani mai târziu, aceasta se va transforma în grupul de influență națională pro-viață care este acum.
„E cu adevărat periculos să-i ceri lui Dumnezeu vreodată să te folosească pentru ceva”, a spus ea tinerilor, îndemnându-i să facă doar asta. „El vrea să ne folosească pentru scopurile noastre. El ne iubește. El iubește fiecare copil.”
„Ne naștem în țara aceasta cu un scop. Dar când te uiți în jurul tău, constați că se fac peste 3.400 de avorturi zilnic în țara noastră. Sunt oameni care ar fi putut fi prietenii mei. O treime din generația mea lipsește”, a spus ea.
Bryan Kemper, organizatorul evenimentului, părea epuizat, dar încântat. „Ce a fost diferit la evenimentul de anul acesta? Sunt mai obosit”, a glumit Kemper, dar a adăugat :„Este mai mare decât anul trecut. Anul trecut era doar jumătate din această sală plină. Vin din ce în ce mai mulți oameni.”
De fapt, cei peste 1.000 care erau prezenți au fost o mică parte din cei aproape 5.000 care au dorit să participe la întrunirea de anul acesta. Mii de oameni au fost refuzați. Sala de bal de la Hyatt nu permitea participarea tuturor.
Dar Kemper a promis că anul viitor întrunirea se va muta într-un loc care va putea găzdui un grup mult mai mare de persoane.
Întrunirea tineretului a avut, de asemenea, o prezentare nouă, high-tech, deoarece noua președintă a Marșului pentru Viață, Jeanne Monahan, a deschis evenimentul îndemnându-i pe tineri să descarce noua aplicație pentru mobil a Marșului pentru Viață, învățându-i cum să primească noutăți legate de marș direct pe telefoanele lor.
De asemenea, ea i-a avertizat pe tineri că presa nu va informa cu acuratețe despre Marșul pentru Viață, dar ei pot ajuta la remedierea acestui lucru prin trimiterea de poze și alte noutăți în media socială folosind aplicația #whywemarch.
„Avem nevoie de voi, avem nevoie disperată de voi!”, Monahan le-a spus tinerilor. „Vă iubim. Scopul nostru e să vă oferim o platformă pentru ca vocile voastre să fie auzite, deoarece vocile voastre sunt cele mai puternice din această dezbatere.”
Într-adevăr, dacă a fost o temă comună a discursurilor, a fost aceea că tinerii n-ar trebui să privească Marșul pentru Viață ca evenimentul anual pro-viață, ci, mai degrabă, ca pe începutul unui an plin de muncă pentru a salva vieți.
„Venind aici nu înseamnă că sunteți pro-viață”, a spus Abby Johnson într-un discurs scurt, dar puternic. „Aceasta nu este toată activitatea voastră pro-viață din timpul anului.”
„Aveți oportunitatea să fiți pro-viață, să trăiți ca o persoană pro-viață în fiecare zi. Vreau ca voi, tinerii, să auziți asta. Probabil știți deja, dar e greu să fii pro-viață. Câteodată obosesc din cauza persecuțiilor, obosesc să mi se spună că nu sunt educată și nu știu despre ce vorbesc”, a spus ea. „Dar, deși este foarte greu, este corect. Vreau ca voi să fiți curajoși și să știți că generația voastră, generația noastră, va fi cea care va capăt avorturilor!”
Probabil cele mai furtunoase aplauze le-a primit activistul veteran pro-viață Joe Scheidler, care a luptat împotriva avorturilor înaintea de Roe vs. Wade. El a fost prezentat mulțimii drept „nașul mișcării pro-viață”.
El le-a spus tinerilor: „O singură ființă umană valorează mai mult decât întreg universul fizic. Când te duci la o clinică care practică avortul, când faci lucruri care sunt pro-viață, salvezi universul, faci voia lui Dumnezeu.”
În declarațiile sale de pe LifeSiteNews.com, Kemper a lăudat unitatea din mișcarea pro-viață, fapt ce a făcut posibilă organizarea întrunirii. „Unitatea care este în mișcarea pro-viață în acest moment este extraordinară”, a spus. „Toată lumea lucrează împreună.”
Legat de ceea ce speră că va realiza Întrunirea tinerilor? Simplu: „Sfârșitul avorturilor.”
Sursă: LifeSiteNews
Traducere: Roxana Machidon