Patru marșuri pentru viață în Arhiepiscopia Craiovei: Suntem datori să ne îngrijim de viaţa celor de lângă noi
de Redacția Stiripentruviata.ro
În patru localități din Arhiepiscopia Craiovei s-au desfășurat sâmbătă marșuri pentru viață: Albeni, Craiova, Polovragi și Târgu Jiu. Au participat clerici și profesori, tineri din grupurile parohiale, elevi de la diferite școli, familii tinere.
Marșul de la Craiova, organizat de arhiepiscopiei, s-a desfășurat pe traseul Biserica „Sfânta Treime” – Piața Mihai Viteazul – Catedrala Mitropolitană „Sfântul Dumitru” – Paraclisul Mitropolitan „Madona Dudu”.
La Catedrala Mitropolitană s-a rostit Rugăciunea Domnească „Tatăl nostru”. Activitatea s-a încheiat cu Acatistul Bunei Vestiri, oficiat la Paraclisul Mitropolitan „Madona Dudu”.
Au participat părinți de la Centrul Eparhial, precum și reprezentanți ai altor instituții: doi lectori ai Facultății de Teologie din Craiova; Inspectorul școlar al județului Dolj; directori de instituții de învățământ, membrii ASCOR Craiova.
„Ziua în care credincioşii sărbătoresc Buna Vestire este cel mai bun prilej pentru a ne îngriji de darul cel mai de preţ pe care Dumnezeu l-a oferit omului”, a declarat Părintele Profesor Adrian Lupu, consilier eparhial la Sectorul de Învăţământ.
„Deoarece astăzi Sfânta Fecioară află vestea că în pântecele său S-a zămislit însăşi Viaţa cea adevărată şi cea fără de sfârşit, şi noi suntem datori să ne îngrijim de viaţa celor de lângă noi, scopul activităţilor desfăşurate în luna martie fiind acela de ajutorare și de oferire a sprijinului nostru celor care, din diferite motive, sunt în nevoie.”
„Prin proiectele desfăşurate în Arhiepiscopia noastră, la îndemnul şi cu sprijinul Părintelui Mitropolit Irineu, ne propunem să dezvoltăm în continuare programe care să vină în sprijinul familiilor aflate în dificultate, să ocrotim viaţa şi să promovăm valorile creştine”, a adăugat consilierul eparhial.
La Târgu Jiu, marșul și celelalte activități din Luna pentru viață au fost organizate de patru asociații – ASCOR Târgu Jiu, ProVita, Down Art Therapy și Vasiliada – în colaborare cu reprezentanții protoieriilor din județul Gorj.
Participanții s-au întâlnit la Biserica „Înălțarea Domnului” din zona Paralela 45, deplasându-se până la Biserica „Sf. Voievozi” din Piața Prefecturii.
Marșul pentru viață este punctul culminant al Lunii pentru viață, serie de manifestări care au loc în luna martie, celebrează viața copiilor născuți și nenăscuți și propun măsuri de sprijin pentru femei însărcinate, mame și familii.
Marșuri pentru viață au avut loc în numeroase localități din România și Republica Moldova. Anul acesta, cel puțin o activitate pro-viață a avut loc în 1100 de localități de pe ambele maluri ale Prutului.
Mișcarea nu se concentrează pe interdicții, ci promovează schimbări legislative afirmative, care să creeze mediul propice pentru creșterea copiilor și sprijinirea femeilor.