Opinie: Teodora Marcu și deficitul celor 40 de ani de tranziție

Redacția RoLifeNews, website-ul Asociației România pentru Viață, a publicat un editorial despre crima care a zguduit România. Text integral:

Unii speră că, odată cu noul președinte, tranziția de după comunism se va încheia. În mandatul lui se vor împlini cei 40 de ani, biblici, de la căderea regimului. Noul Guvern are ca principală sarcină reducerea deficitului bugetar. Poate va reuși. Dar există un alt deficit, mai dureros, pe care niciun guvern nu-l va putea echilibra: deficitul de vieți, de demnitate și de repere morale. Acest deficit sunt femeile și copiii cu viețile zdrobite de o societate care, după ’90, a crezut că libertatea înseamnă să calci în picioare pe ceilalți pentru a-ți îndeplini cât mai repede dorințele.

• cel puțin 9 milioane de copii avortați;
• probabil un milion de femei tinere duse în prostituție în Occident, majoritatea prin metoda „loverboy”, adică manipulare emoțională, pe fond de lipsă de repere, destrămare familială, indiferență socială și pierderea identității;
• tinere absorbite în malaxorul singurei industrii în care România e pe primul loc în lume: videochatul.

În rândul acestor victime trebuie numărată și Teodora Marcu, împreună cu copilul ei nenăscut, uciși în urmă cu câteva zile. Și cu ceilalți copii ai ei, morți în avorturi anterioare. Poate că noul președinte și noul guvern vor reuși să echilibreze bugetul României. Dar vor avea curajul să se gândească și la grija față de cei mai vulnerabili?

Teodora n-a fost doar o victimă a unei crime recente. A fost mai întâi victima unei societăți care a permis ca, la 14 ani, să intre într-o relație cu un patron de studio de videochat. Aceasta nu a fost o alegere. A fost o condamnare mascată într-o aparență de libertate.

Te-ai născut în 2002, într-un an în care 54% dintre copiii generației tale au fost avortați. Ai scăpat. Doar pentru a trăi 23 de ani. Dumnezeu să te odihnească, Teodora – pe tine, pe copilul mort odată cu tine, pe ceilalți copii pierduți în deciziile dureroase care au urmat. Pentru toate acestea, nu doar tu ai fost responsabilă. A fost și tranziția noastră iresponsabilă, o tranziție fără oameni.

În câteva zile, numele tău va fi probabil uitat. Dar poate că Dumnezeu va privi către tine și alegerile tale cu mai multă înțelegere decât am privit noi.

P.S. 1: Doar 1-2% dintre proxeneții din Uniunea Europeană sunt condamnați. Ceilalți sunt cunoscuți de autorități. De ce se întâmplă așa? Pentru că dăm vina pe victimele metodei loverboy – că nu depun plângere, că își retrag declarațiile. În realitate, problema e în lipsa de voință politică și socială. În Germania, de exemplu, prostituția a fost legalizată tocmai în plin val de trafic. Iar în bordelurile „legale”, etnia majoritară este română – atât printre femei, cât și printre clienți.

Legile codifică starea de spirit a societății. Cât timp nu ne pasă de victimele traficului sau de victimele avortului, nimic nu se va schimba în bine pentru ele. Introducerea unei recompense financiare pentru sprijinirea identificării infractorilor în cazuri de trafic de droguri, trafic de persoane, viol și crimă ar încuraja persoanele care dispun de informații relevante să le furnizeze autorităților, contribuind astfel la dezvăluirea și condamnarea infractorilor.

P.S. 2: Câte femei din videochat sau prostituție aleg să păstreze copilul avut cu un proxenet sau cu un „client”? Aproape niciuna. Avortul nu le eliberează. Le adâncește rana. Iar noi le spunem, iresponsabil, că nașterea copilului le-ar distruge viața. Când, de fapt, ar putea fi tocmai șansa de a ieși din cercul abuzului.

P.S. 3: Revoluția sexuală a normalizat orice tip de relație intimă, punând ca unic criteriu consimțământul. Dar consimțământul unei persoane vulnerabile emoțional nu e libertate, ci iluzie. Așa s-au născut cele două tragedii ale epocii noastre: tragedia femeilor și tragedia copiilor. Ceea ce a fost prezentat drept „libertate pentru femei” a fost, în multe cazuri, un bumerang care s-a întors împotriva lor – și împotriva copiilor lor. Iar unii dintre supraviețuitorii acestui model social doresc, în numele libertății, să îl radicalizeze. Nu e progres. E un gest de sinucidere societală.