de la cititori

Martin Schultz propune crearea Statelor Unite ale Europei, dar probabil după modelul URSS

Liderul social-democraților germani și europeni Martin Schulz propune ca până în anul 2025 Uniunea Europeană să devină Statele Unite ale Europei. Dar poate cel mai important reprezentant al stângii europene are în minte modelul URSS. Căci nu SUA este modelul de uniune statală la care extrema stângă visează.

Libertățile din SUA sunt de negândit pentru stânga europeană. Un singur exemplu: în timp ce în SUA sunt milioane de copii școlarizați acasă, în Germania familiile care au încercat să facă homeschooling au fost arestate sau au pierdut custodia copiilor. Iar libertățile statelor membre UE față de Bruxelles tind să fie mai mici decât libertățile statelor din SUA față de guvernul federal.

În prezent, Martin Schulz propune ca statele care nu acceptă o asemenea constituție să fie excluse automat din UE. Probabil în timp va evolua spre gândirea de extremă stângă, în care statele nu vor fi excluse, ci vor fi obligate. Că așa e în URSS.

Însărcinată? Suntem alături de tine. Sună acum la 0800.070.013

Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button