Discursul urii față de instituțiile tradiționale se folosește acum de libertatea de expresie, pe care însă o va înăbuși pe măsură ce va deveni dominant

de Cristina Popescu, Facebook
Cea mai mare grijă a unui dictator sau uzurpator este să încerce să înlăture mijloacele și metodele care l-au adus la putere, ca să nu fie folosite și de alții.
În cazul de față, ideologia cu tendințe opresive de astăzi a cucerit puterea pornind lupta pe frontul moral/cultural prin practicarea unui discurs al urii împotriva instituțiilor tradiționale și a viziunii tradiționale asupra lumii, precum și a celor care le susțineau sau aderau la ele, discurs al urii pe care nu îl denumeau ca atare ci pe care îl justificau și legitimau prin eticheta generoasă de „libertate de expresie” (free speech) și prin farmecul re-fondator și re-formator al iconoclasmului.
Odată devenită discurs oficial și dominant, ideologia ordinii răsturnate (progresistă) caută fie să mimeze că este în continuare doar simplu challenger al unei presupuse autorități injuste tradiționalist-patriarhale – altminteri, demult golită de orice putere politică – pentru a-și justifica ura din propriul discurs și a putea invoca beneficiul libertății de expresie, fie, mai ales, să taie accesul la aceeași armă – libertatea de comunicare – celor care iau apărarea vechii ordini, sub pretextul existenței unui discurs al urii (hate speech) în ceea ce au aceștia din urmă de spus.