O interpretă pentru hipoacuzici care a lucrat la Planned Parenthood relatează povestea dureroasă a redării unui avort în limbajul semnelor
de Hope, LifeNews.com, 13 august 2014
Aveam 18 ani când m-am angajat ca interpret pentru hipoacuzici la Planned Parenthood. Am primit o educație catolică, dar eram catolică în aceeași manieră în care Olive Garden este un restaurant italian autentic. Chiar dacă meniul este scris în italiană, asta nu înseamnă că și mâncarea e italienească.
Pentru mine personal, avortul nu era o opțiune, dar mă gândeam că eu sunt un nimeni ca să judec o altă femeie care face un avort. Nu știam nimic despre viața ei, nu cunoșteam situația în care se afla. M-am mândrit întotdeauna cu faptul că nu am judecat niciodată pe nimeni fără să cunosc povestea lui.
O prietenă care suferea de hipoacuzie mi-a spus despre un post liber la o clinică din Boston. Salariul era bun. Se plătea aproximativ 100 de dolari pe ora de interpretare! Pentru mine era o ocazie de a strânge bani pentru taxa de școlarizare care se apropia. Nu era mult de lucru, cam una-două zile pe săptămână. Trebuia să mă deplasez la clinicile din zona Bostonului, când eram solicitată. În majoritatea cazurilor, trebuia să traduc pentru femei care solicitau consiliere, primeau rețete de anticoncepționale sau doar informații generale despre sănătatea sexuală. Totul părea relativ nevinovat.
Cu toate acestea, în sinea mea, probabil simțeam că ceva nu este în regulă. Dacă mă întreba cineva, spuneam că lucrez la un „centru de consiliere familială”. Mă gândeam că nu era chiar o minciună. Problema era că majoritatea înțelegeau că desfășuram o activitate pozitivă, că traduceam pentru familii sărace sau pentru familii care fac eforturi să rămână împreună. În ciuda faptului că Planned Parenthood oferea diverse servicii, în subconștientul meu, știam că la bază era totuși o clinică de avorturi.
Cea mai neagră zi din viața mea a fost marți, 1 noiembrie 2012, când am fost chemată să traduc o „procedură medicală”, o dată pe care mi-o amintesc an de an. Am venit devreme, am schimbat câteva vorbe cu recepționista, la fel ca în orice altă zi. Mi-am luat o cafea și am așteptat să vină clienta. În timp ce așteptam, i-am citit fișa. O să o numesc Kate. Avea 23 de ani și era surdă din naștere. După aprecierile sale, Kate era gravidă în 18 săptămâni.
La 10:30 fix, am intrat în sala de operații. În acel moment am simțit cum mi se strânge stomacul. În situațiile anterioare, când scria „procedură medicală”, era vorba despre ecografie. De data asta era altceva. Ne aflam într-o sală de operații. Luminile erau prea puternice pentru dimensiunile încăperii. Pe o masă se aflau instrumente de metal care păreau reci. Asistam la un avort.
Am încercat să-mi păstrez calmul. Am continuat să traduc ce spuneau pacienta și medicul, dar când a început omorul, am pierdut șirul. Când am văzut cum doctorul extrăgea viața din copil, bucată cu bucată, nu mi-am putut reține lacrimile. Ceea ce crezusem că sunt cheaguri de sânge aglomerate, erau părți din corpul copilului. Brațele, trunchiul, picioarele și capul. Am simțit că mă sufoc. Imediat ce s-a terminat, am fugit din sală. M-am prăbușit pe hol și am plâns cu suspine, fără să mă pot opri. Nu am mai plâns niciodată așa. Un paznic a venit repede și m-a îndemnat să intru în biroul lui. Acum îmi dau seama că probabil nu a făcut asta pentru a mă consola, ci pentru că speriam pacientele.
Mi-am dat demisia în aceeași zi. M-am dus în biroul directorului și am semnat actele. „Avort” nu este un cuvânt suficient de puternic pentru a exprima ceea ce am văzut. Pentru mine, cuvântul crimă înseamnă că victima se poate apăra. Nu, nu fusese o crimă, fusese un măcel.
Nu cred că îmi voi reveni vreodată pe deplin. O viață umană, un COPIL, fusese smuls din corpul mamei sale, bucățică cu bucățică. Acesta este primul lucru pe care îl văd în fața ochilor când mă trezesc în fiecare dimineață și ultimul lucru la care mă gândesc înainte să mă culc. Uneori am coșmaruri. De fiecare dată când văd un copil care are în jur de doi ani, mă gândesc că atât ar fi avut acum și copilul avortat. Nu mă pot abține să nu mă întreb ce ar fi ajuns copilul. Poate, dacă era fetiță, ar fi fost o artistă. Poate, dacă era băiat, ar fi visat să devină pompier. Poate s-ar fi pregătit să devină un medic care salvează vieți. Poate ar fi ajuns profesor.
În urma consilierii, am reușit să accept că Dumnezeu mă iartă pentru faptele la care am luat parte, dar eu încă nu reușesc să mă iert.
Traducere: Aurora Conrad
********************************************************************************************************
Dacă doriți să traduceți ca voluntar articole pro-viață din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă, vă rugăm să ne scrieți pe adresa provalorimedia@gmail.com
De asemenea, căutăm corespondent voluntar pentru Republica Moldova.
În măsura posibilităților dumneavoastră, vă rugăm să sprijiniți financiar acest sait
Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com
