„Nu poți să întorci doi copii înapoi. Avorturile nu trec niciodată” / Mărturii despre criza de sarcină #118
Vă scriu pentru a vă povesti, pe scurt, ceea ce cred că poate va ajuta pe alții, să nu facă ceea ce am făcut eu greșit și mă costă acum, la bătrânețe.
Am crescut într-o familie cu un tată alcoolic și violent, al doilea soț al mamei. O judecam pe mama că se complace în acea situație, mai ales că mai aveam un frate, care era privilegiat față de mine, fiind cu al doilea soț. Când am crescut mai mare, mama mi-a explicat că a acceptat ceea ce se întâmpla ca să cresc cu un tată, fiind că era deja la a doua căsătorie și se gândea că dacă divorțează îi va fi și foarte greu să se căsătorească a treia oară.
În mintea mea s-a format opinia că un copil care crește cu un tată vitreg va avea probleme, va fi nedreptățit față de copiii care sunt de la amândoi părinții.
M-am făcut mare, m-am căsătorit, am avut un copil, iar primul soț a murit după puțin timp.
M-am căsătorit a doua oară și i-am povestit soțului ce am trăit în copilărie și că nu vreau să am alții copii, ca să nu sufere copilul pe care îl aveam deja.
El mă iubea și mă iubește foarte mult și a acceptat. La fel cum a acceptat ca să nu bea, fiindu-mi teamă că va deveni alcoolic ca tatăl care m-a crescut. Și nici să nu mă lovească, că îmi era frică și de asta, de la violența tatălui cu care am crescut.
Am avut o căsătorie aș putea spune liniștită, în care eu i-am fost fidelă și iar el a greșit uneori, dar mi-a cerut iertare și l-am iertat, că am ținut cont și de ce condiții i-am pus eu.
Am rămas de două ori însărcinată și am făcut avort, că așa era stabilit, să nu avem alții copii.
Acum am aproape 70 și ceva de ani. Copilul pe care îl am are probleme mari, nici nu contează de care, că sunt mai multe. Are aproape 40 de ani, nu e căsătorit și probabil nu va fi. Eu sunt bolnavă cronic. Mă gândesc zilnic că cei doi copii pe care i-am avortat ar fi putut să fie acum lângă mine, poate aș fi avut și nepoți. Dar am ales să nu fie așa, iar acum trăiesc aceste tristeți: soțul meu nu a avut bucuria să crească și un copil al lui, eu nu am decât un copil din cei trei, iar de copilul care trăiește nu știu cine va avea grijă de el după ce voi muri eu și soțul meu.
După ce m-am căsătorit a doua oară, principala grijă a mea era să nu mă înșele soțul. Am încercat să îl țin cât mai strâns, eram foarte geloasă. Mă gândeam să nu îl scap, fiindu-mi frică să rămân iar singură. Era teama de la mama, că și ea se temea tare de asta.
Am crezut că avorturile nu erau nicio problemă. Acum mi se pare că cele câteva situații în care am aflat de soț că m-a înșelat sunt mai puțin grave decât avorturile. Înșelările m-au afectat atunci, dar au trecut, acum mă afectează avorturile, care nu trec.
Am scris acest rânduri la sfatul unui preot, care mi-a zis că poate mărturia mea va ajuta vreo femeie tânără să ia decizii mai bune decât am luat eu. E așa de ușor să nu ai minte la tinerețe!
Câteodată mă gândesc că inclusiv faptul că nu am născut copiii cu al doilea soț l-a făcut să mă înșele: poate el a înțeles avortarea copiilor cu el ca o lipsă a dragostei mele pentru el. Acum, la bătrânețe, uneori îmi spune că regretă avorturile și că el ar fi fost un tată bun și pentru copilul meu, chiar dacă îi nășteam pe cei doi cu el. Oare de ce am fost sigură că ceea ce făcut tatăl meu vitreg mamei și mie o să facă și el?
Este atât de trist! Nu poți să întorci doi copii înapoi. Mi-a fost teamă să nu pățesc ca mama, am făcut altfel decât ea, dar greșelile mă fac să nu trăiesc mai bine ca ea.
Mărturie apărută inițial la rubrica #vinereapentruviață de pe pagina de Facebook a Agenției de știri Basilica
Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com
