Nu doar în China, ci și în Marea Britanie se fac avorturi forțate

O tânără britanică fără capacitate de discernământ și aflată sistemul de protecție socială va suferi un avort indus, la cererea medicilor și a familiei de plasament. Dacă va fi nevoie, judecătorul a autorizat medicii să o constrângă și să o sedeze cu anestezie totală, informează LifeSiteNews.com.

În fața instanței, cei care sunt responsabili pentru ea au argumentat că sarcina îi afectează sănătatea fizică și mentală, iar 30 de experți medicali și de asistență socială au confirmat aceasta. Femeia, însărcinată în 12 săptămâni, are discernământul unui copil, iar în prezent poliția încearcă să afle cine a abuzat-o sexual.

Decizia vine la numai câteva luni după ce o altă instanță britanică dăduse hotărârea de a se face avort forțat unei tinere fără discernământ însărcinată în 22 de săptămâni. În Marea Britanie, avortul este permis până la 24 de săptămâni de sarcină. Judecătoarea din cazul respectiv, pe nume Nathalie Lieven, a recunoscut atunci că decizia reprezintă „o intruziune imensă”, dar o dă „în interesul superior” al fetei, căreia i-ar fi foarte greu să se despartă după naștere de un bebeluș de care nu ar putea avea grijă. Cazul a fost ulterior câștigat într-o instanță superioară de mama fetei, o moașă de origine nigeriană. Nici ea, nici fiica ei nu doreau ca tânăra să facă avort.

Obianuju Ekeocha, activistă nigeriană pro-viață, a atras atenția că judecătoarea Nathalie Lieven, care dăduse decizia inițială, reprezentase timp de 15 ani interesele industriei avorturilor, fiind un actor important în extinderea culturii avortului în Irlanda, țară eminamente pro-viață. Nathalie Lieven se mai remarcase prin argumentarea în instanță că nu ar trebui să se ceară acceptul părinților când copiilor lor li se recomandă anticoncepționale sau inducerea unui avort.

Concluzia? Nu numai în China se fac avorturi forțate, ci și în Marea Britanie. Diferența este că în China se fac în numele „interesului superior” al societății, în timp ce în Marea Britanie se fac în numele „interesului superior” al femeii (de a nu mai fi însărcinată).

Dacă rememorăm și cazul Alfie Evans (băiețelul britanic căruia judecătorii i-au „prescris” eutanasierea împotriva dorinței părinților), ne putem pune în mod legitim întrebarea: Oare ne îndreptăm către o dictatură a judecătorilor neiubitori de copii?