avort

Moștenirea lui Reagan: „Valoarea sacră a vieții umane”

40th U.S. President Ronald Wilson Reagan 1981-89

de Ryan T. Anderson, Heritage.org, 6 februarie 2014

Însărcinată? Suntem alături de tine. Sună acum la 0800.070.013

Pe 6 februarie, Ronald Reagan ar fi împlinit 103 ani. Puțini știu că a fost singurul președinte american care a publicat o carte în timpul mandatului. A fost una care promova cultura vieții.

În aceasta, el promitea că Administrația sa va promova cauza pro-viață, din moment ce doar aceasta garanta „păstrarea Americii ca un tărâm al libertății, deoarece, după libertate, nicio altă cauză nu e mai demnă de apărat decât afirmarea dreptului transcendent la viață pentru toate ființele umane, un drept fără de care oricare alte drepturi își pierd semnificația”.

Ca guvernator al Californiei, Reagan semnase o lege care liberaliza avortul. Nu o făcuse cu inima împăcată, ci pentru că se temuse că un veto din partea lui ar fi fost ignorat de legislatori, iar legea ar fi fost adoptată într-o formă mult mai… „liberală”. De aceea, a încercat să o limiteze la cazuri care justificau avortul: viol, incest și sănătatea mamei. A fost intitulată „Legea Avortului Terapeutic”, iar ulterior Reagan avea să afle, din nefericire, că medicii erau dispuși să clasifice aproape orice avort ca „terapeutic”. A regretat imediat acea decizie (n.red. – care a urcat numărul avorturilor de la 518, în 1967, la 100.000 pe an în deceniul următor; medicii se foloseau mai ales de pretextul pericolului pentru sănătatea mintală a mamei).

După această experiență, Reagan a devenit un campion al apărării vieții din biroul de la Casa Albă. În cartea sa, Abortion and the Conscience of the Nation (Avortul și conștiința unei națiuni), publicată în 1983, Reagan explică ce a însemnat decizia Curții Supreme a SUA în cazul Roe vs. Wade pentru națiunea americană:

„Au trecut 10 ani de la decizia în cazul Roe vs. Wade, un bun prilej de pauză și reflecție pentru noi. Politica avortului la cerere în orice stadiu al sarcinii – inclusiv la nouă luni – a fost implementată la nivel național fără să fie votată de popor și nici aplicată de organismele legislative. Niciun stat american nu avea o lege a avortului atât de nerestrictivă înainte de 1973, când Curtea Supremă a decretat această practică drept politică la nivel național. Dar consecințele acestei decizii juridice sunt evidente acum: de atunci, peste 15 milioane de copii nenăscuți și-au pierdut viața în urma legalizării avortului. E de peste zece ori mai mult decât numărul de americani pe care l-am pierdut în toate războaiele.”

Între timp au trecut 41 de ani, iar cifra respectivă a urcat la 55 de milioane.

Reagan a văzut decizia din cazul Roe în adevărata ei lumină, ca pe ceva ce doar se pretindea drept lege:

„Să nu vă înșelați, avortul la cerere nu este un drept garantat de Constituție. Niciun savant serios, nici chiar unul predispus să fie de acord cu decizia respectivă, nu a argumentat vreodată că autorii Constituției ar fi putut măcar intenționa să creeze un astfel de drept. La scurt timp după decizia în cazul Roe vs. Wade, profesorul John Hart Ely, acum Decan la Facultatea de Drept a Universității Stanford, a scris că opinia respectivilor jurați «nu reprezintă lege constituțională și nici nu lasă de înțeles că încearcă aceasta». Nicăieri în paragrafele limpezi ale Constituției americane nu se face măcar aluzie la vreun «drept» atât de important încât să permită avortul chiar și cu puțin timp înainte ca gravidei să-i vină sorocul să nască. Cu toate acestea, așa a decis Curtea Supremă.”

Reagan îi încuraja pe susținătorii vieții să nu-și piardă speranța:

„În ciuda formidabilelor obstacole, nu trebuie să ne pierdem curajul. Nu e prima dată când țara noastră e divizată în urma unei decizii a Curții Supreme care neagă valoarea anumitor vieți umane. Decizia Dred Scott din 1857 nu a fost răsturnată într-o zi, într-un an, nici măcar într-un deceniu. La început, doar o minoritate dintre americani a recunoscut și deplâns criza morală produsă prin negarea deplinei umanități a fraților și surorilor noastre cu pielea neagră; dar acea minoritate a stăruit în convingerea ei și, în cele din urmă, a izbândit. Au reușit apelând la inima și intelectul concetățenilor, la adevărul demnității umane în ochii lui Dumnezeu. Din exemplul lor, învățăm că respectul pentru valoarea sacră a vieții umane este prea adânc săpat în inimile poporului nostru pentru a rămâne pe veci ascuns. Dar marea majoritate a americanilor nu s-au pronunțat încă acum și nici nu le putem pretinde asta, până când subiectul nu e pe deplin pus în context și prezentat. Să nu uităm că nici pentru sclavi nu s-au ridicat prea multe voci publice la început.”

Dar cum să prezentăm și să punem subiectul deplin în context? Reagan explică:

„Am spus adesea că, atunci când vorbim despre avort, vorbim de două vieți: cea a mamei și cea a copilului nenăscut. Altfel de ce am numi-o deja pe femeia gravidă mamă? Am mai spus și că oricine care nu e sigur că acolo există o a doua viață ar trebui măcar să-i acorde vieții prioritate: dacă nu știi că cineva e viu sau a murit, nici nu-l îngropi. Cred că numai această idee e suficientă pentru a ne îndreptăți să insistăm pentru protejarea nenăscuților…

Cine poate uita povestea emoționantă a lui George Will despre băiețelul care a fost operat de șase ori pe creier în ultimele nouă săptămâni înainte de a se naște? Pacientul era tocmai acea ființă umană micuță, încă nenăscută, care simte durerea și simte când medicii se apropie! Și iată că aceștia se apropie acum mai mult să ucidă decât să vindece!

Adevărata întrebare a zilelor noastre nu este când începe viața umană, ci ce valoare mai are aceasta. Medicul care tocmai a făcut un avort și pune laolaltă bucățile din fătul dezmembrat, pentru a se asigura că l-a smuls cu totul din trupul mamei, știe cu siguranță că are în față o ființă umană. Adevărata întrebare pe care și-o pune acesta – și noi toți împreună cu el – e dacă această viață firavă este un drept de la Dumnezeu ce trebuie protejat prin lege la fel cu cel de care ne bucurăm noi, adulții.”

Iată în continuare și motivul pentru care Reagan a insistat ca Administrația lui să fie în avangarda mișcării pentru viață:

„Abraham Lincoln și-a dat seama că nu puteam supraviețui ca pământ al libertății dacă unii oameni puteau decide că alții nu se cuvine să fie liberi și că trebuie să fie sclavi. La fel, nici noi nu putem supraviețui ca națiune liberă dacă unii pot decide că alții nu se cuvine să trăiască și că trebuie abandonați prin avort sau infanticid. Administrația mea se dedică păstrării Americii ca pământ al libertății și nu e cauză mai importantă pentru păstrarea acestei libertății decât afirmarea dreptului transcendent la viață pentru toate ființele umane, un drept fără de care toate celelalte drepturi își pierd semnificația.”

 



Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button