„Minunea de a fi de mai multe ori mamă, sau despre rostul căsătoriei” / Mărturii despre criza de sarcină #84
Stau cu pruncuțu`cel mic în brațe și nu-mi vine să cred câte șanse ca aceasta am ratat într-o grămadă de ani liniștiți, dar sterili, din incapacitatea de a conștientiza sensul real, rostul adevărat al familiei, al femeii creștine, al relației dintre soți!
de Redacția Stiripentruviata.ro
Mărturia de mai jos este preluată de pe site-ul FemeiFericite.com.
Îmi aduc aminte acum de începuturile vieții de cuplu, care la noi n-au coincis, din păcate, cu formarea a ceea ce numeam atunci sarcastic „celula de bază a societății”: familia.
Timpul însemna cu deosebire prezentul, trăiam lucrurile așa cum veneau, înotând din greu contra curentului (după cum aveam să constat mai târziu), însă, cu puterea tinereții, câștigam. Câștigam câte oleacă de bună dispoziție, ceva prieteni, momente și experiențe „faine”, „vechime” în viață.
Nu aveam – și, aparent, nimic împrejur nu părea să aibă – un anume sens, un rost clar, propriu-zis. Înaintam și, după câte-un moment de răscruce, la vreo posibilă spaimă legată de o eventuală sarcină, rosteam cu repeziciune: Slavă Domnului!, cu bucurie că se infirma și că nu se producea vreun cutremur în starea noastră de „echilibru”.
Ne-am căsătorit. Ne-am preocupat – mai ales eu – de noua imagine și postură, ne-am lăsat învăluiți progresiv de mirajul schimbării pe care o contestam vehement înainte: Ce diferență aduce o hârtie? Iaca, aflam că există cel puțin o diferență notabilă, dincolo de faptul că fluturam la început cu mai multă atenție mâna stângă, mai „grea” cu cele câteva grame ale verighetei: mă simțeam, în fine, bine cu mine, deși nu avusesem impresia că îmi lipsea ceva pe vremea când nu eram soție.
Dar la inerenta întrebare aplicată cuplului de curând oficial creat, legată de evoluția firească și nașterea de prunci, mă „ariceam” subit, considerând-o inoportună. Și, fără să ne fi vorbit explicit pe tema cu pricina, soțul meu se dovedea la fel de preocupat de matematica evitării „pericolelor” în această direcție.
La un moment dat, ce să vezi? (Pe de-o parte încă mă mai simțeam într-un fel copil!) Ceasul a început să bată pentru mine altfel și, după mai multe luni (!) de atenție acordată subiectului, plus ceva emoție și semne de întrebare, am rostit iar Slavă Domnului!, acum din cealaltă perspectivă. Căci da, El fusese îndurător și la ecograf se zărea în desfășurare o lucrare de Alchimist, niște celule oarecare se prefăceau în aur – un bebeluș! Devenisem subit o persoană aparte, aveam două inimi ce îmi băteau deodată!!!
Am lăsat totuși această stare de sărbătoare proprie și lumină lină să se așeze în inimile și în casa noastră doar de câteva ori, din cauza unor argumente „logice” legate până la urmă de dorința de conservare a amărâtului de trup – Câte cezariene să faci? / de câte ori să secționezi mușchii aceia?! etc.
Da, știu, e ca și cum ai fi primit frânghia de salvare și te-ai balansa nesigur, atârnat deasupra hăului, până când nu mai ai puterea de a urca… Am întâlnit în ultima vreme exemplele vii care mi-au lipsit cât ochii minții nu mi-au fost în această direcție larg deschiși, respectiv mai multe mame vrednice care au îndrăznit să treacă prin adevărate epopei legate de câte 5-6 nașteri prin cezariană, cu „bonusul” că, la cele din urmă operații, le-a fost mai ușor și s-au simțit mai bine.
Și abia acum, când viitorul de atunci a devenit parcă într-o clipită „alaltăieri”, marea mirare m-a cuprins. Stau cu pruncuțu`cel mic în brațe, (probabil) ultima surpriză din această mare și frumoasă categorie de Daruri primite de la Dumnezeu și nu-mi e timpul îndeajuns pentru a mă minuna!
Mă privește ca pe cea mai frumoasă și specială persoană din viața lui, îmi zâmbește cu căldura lumii întregi între noi adunată și, cu nasul cârn special desenat tuturor bebelușilor de Creator, respiră și papă cu profesionalism lăpticul gustat de copiii mai mari și considerat searbăd ca pe nectar de viață dătător! Crește în câteva luni cât alții mai mari într-un an și-i unul dintre Feții Frumoși care leagă cu ușurință tărâmurile, gângurindu-le și încercând să-i ia de mână pe sfinții din icoane!
Țin la piept sublimată Nevinovăția, Puritatea, Seninătatea, Bunătatea, și nu-mi vine să cred câte șanse ca aceasta am ratat într-o grămadă de ani liniștiți dar sterili, din incapacitatea de a conștientiza sensul real, rostul adevărat al familiei, al femeii creștine, al relației dintre soți!
Și timpul trece oricum, făcând parcă haz de noi, care greșim de atâtea ori direcția pe autostradă și ne putem întoarce iar pe traseul bun abia după zeci de kilometri…
Constat așadar că mi-am restricționat accesul la momente magice, pline de har, refuzându-mi mulțumirea de a privi pe fereastră curtea plină de copii, de Zâmbet și de Viață.
Dumneavoastră de câte ori v-ați permis să fiți fericiți?
Carmen S.
Sursa: Femeifericite.com
Vă rugăm să ne sprijiniți trimițând mărturii sau îndemnând persoane cunoscute care au trecut prin criza de sarcină să trimită mărturii la 101marturii@gmail.com
Garantăm că datele personale sau de contact ale celor care trimit mărturiile nu vor fi făcute publice decât dacă ei solicită aceasta.
Vă rugăm să oferiți doar mărturii adevărate, deoarece spunerea adevărului și numai a adevărului este centrală în abordarea crizei de sarcină.
Mai multe mărturii despre criza de sarcină aici
Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com
