Avorturi regretate: „Am fost dintre cele care au considerat liberalizarea avortului un drept al femeii câștigat la revoluție și un apanaj al democrației” / Mărturii despre criza de sarcină #65
de Redacția Stiripentruviata.ro
Mărturia de mai jos este preluată de pe site-ul AvorturiRegretate.ro.
Am fost dintre cele care au considerat liberalizarea avortului un drept al femeii câștigat la revoluție și un apanaj al democrației, deoarece în copilărie, în plin regim comunist, o văzusem pe mama mea de multe ori la un pas de moarte și închisoare pentru că făcuse avorturi ilegale. Dintr-o dată mă vedeam în siguranță. La revoluție eram de 3 ani căsătorită și aveam deja 2 copii născuți cu diferență de un an intre ei. Deși îmi doream o familie mare cu mulți copii (11), m-am speriat când am văzut că vin așa de repede unul după altul și în același timp ne dădeam seama că unui număr mai mare de copii nu le-am putea oferi ceea ce ne-am fi dorit pentru ei adică tot ceea ce noi nu avusesem. Dar aveam să ne convingem în timp că e aproape imposibil să oferi tot ce ți-ai dori chiar și unui singur copil.
Așadar, iată-mă cu 2 copii și un altul pe drum! M-am lăsat amăgită de cuvintele care descriu copilul nenăscut ca fiind doar: o aglomerare de celule sau că de fapt nu simte, și că în realitate nici măcar nu e încă un copil. În același timp pot spune că simțeam că fac un păcat deși nu credeam în Dumnezeu însă am reușit să reduc la tăcere glasul conștiinței mele. Prin urmare am uzat de așa-zisul meu drept de femeie liberă și am ales avortul.
M-a trezit la realitate documentarul medical „Strigătul mut”, din care am văzut că acel copil simte pericolul reprezentat de chiuretă, încearcă să se ferească și să strige dar nimeni nu îl aude, apoi este sfâșiat și scos bucată cu bucată. Atunci am înțeles grozăvia avortului. Atunci am decis să nu se mai repete, și să iau măsuri contraceptive. Nu doream să folosesc pastile contraceptive, căci știam că pot avea efecte adverse asupra ficatului în principal.
Am întrebat cum funcționează steriletul iar doctorița mi-a răspuns că nu are ce să-mi explice, că nu sunt doctor și tot nu voi înțelege, important este că împiedică concepția. Am fost bucuroasa că organismul meu nu îl respinge și aparent nu am mai rămas însărcinată. Târziu am aflat însă că steriletul nu împiedică concepția, ci fixarea copilului în uter, ceea ce înseamnă că am continuat să săvârșesc avorturi asupra copiilor mei în stadii incipiente de dezvoltare. Dar indiferent de dimensiune, de nivelul dezvoltării sau de locul în care se află (în pântec sau în brațele mele) sau de faptul că depinde de mine ca mamă, copilul nenăscut este o persoană vie din prima clipă a zămislirii lui, și care are dreptul la viață.
Tot târziu am mai aflat și că avortul nu este un drept propriu democrației, căci prima țară care a legalizat avortul a fost URSS în 1920, adică un regim totalitar, apoi Germania lui Hitler iar SUA, reprezentanta democrației, abia în 1973.
Acum sunt convinsă că avortul nu este o alegere ci o crimă asupra unor ființe nevinovate pe care Dumnezeu ni le-a dăruit și le-a pus într-un loc unde ar fi trebuit să fie extrem de protejate adică în pântecele mamei. A alege să iei viața altei persoane nu ar trebui să fie niciodată considerat un drept, mai ales atunci când aceasta este nevinovată și neajutorată. Se spune că este un drept al femeii, dar unde este atunci dreptul posibilei fete avortate?
De asemenea am înțeles că există urmări ale avortului asupra sănătății mamei, asupra relației între mamă și copii supraviețuitori, asupra relației între soți. Pe mine m-a ajutat să trec peste toate aceste urmări, cea mai mare minune din viața mea, cea a învierii sufletului meu, a găsirii lui Dumnezeu. O vreme crezusem că nu voi putea primi iertare pentru asemenea fapte. Acum știu că există iertare și vindecare chiar și după avort.