„Mi s-au umplut ochii de lacrimi când i-au aruncat corpul într-un container”-mărturia unui student la medicină devenit pro-viață

![]() |
Avortul devine ceva foarte real atunci când este văzut
și nu considerat doar o dezbatere morală sau politică.
|
Cu ceva timp în urmă, am primit această mărturie de la un student la medicină care a preferat să nu-și dea numele. Tocmai fusese martorul unui avort ca parte a trainingului. Foarte tulburat, voia să spună cuiva despre experiența trăită. Era bântuit de ceea ce văzuse.
Studentul mărturisește că înainte de a fi martorul avortului era în tabăra activiștilor pro-avort:
„Pentru început, trebuie să mărturisesc că până ieri, 2 iulie 2004, susțineam cu hotărâre avortul. Sunt student la medicină și fiind foarte axat pe cele științifice am înțeles că masa de celule ce formează corpul fetal în uter este adesea incapabilă de supraviețuire înainte de împlinirea celor 24 de săptămâni. De asemenea, sunt ușor liberal și credeam că fiecare femeie ar trebui să aibă dreptul de a alege ce să facă cu propriul corp și cu cel care crește înăuntrul ei.”
Studentul auzise de sloganurile mișcării pro-avort dar luase acele informații ca atare, crezând că fătul este „o masă de celule” și nu o ființă umană autonomă. Credea că o femeie „are dreptul asupra propriului corp” și nu empatiza cu micuțul dinlăuntrul ei. Nu credea în firea umană a copilului ori în dreptul său de a trăi.
Apoi a avut șansa de a vedea procedura unui avort. Datorită ideilor lui pro-alegere, nu se aștepta să fie tulburat de orice ar fi văzut: „Vara aceasta am fost acceptat într-un program pre-medical în orașul New York, în cadrul căruia ni se permitea să observăm doctorii la muncă și să vedem tot felul de proceduri medicale. Când mi s-a oferit șansa de a vedea un avort, n-am șovăit în a accepta oferta. Era ceva nou, provocator și palpitant, ceva ce nu mai văzusem niciodată.”
Apoi descrie exact la ce fusese martor în sala de operație:
„Când am intrat în sala de operație, aceasta părea ca oricare alta în care mai fusesem. Pe masa din fața mea am văzut o femeie cu picioarele în sus, de parcă era gata să nască, deși era anesteziată. Lângă ea era o tablă de instrumente pentru avort și o mașină pentru aspirarea țesuturilor fetale din uter. Doctorii și-au îmbrăcat halatele, și-au pus măștile, iar procedura a început. Cervixul era ținut deschis cu un instrument metalic dur, iar un tub mare și transparent a fost băgat în interiorul femeii. În numai câteva secunde motorul mașinii a fost pornit iar sânge, țesut și mici organe au fost scose din locul lor printr-un filtru. Un minut mai târziu, mașina s-a oprit dintr-o dată. Tubul a fost pus deoparte. Lipit de capătul său era un corp mic și un cap atașat anapoda de el. Coastele erau deja formate, având o piele subțire ce le acoperea, ochii erau și ei formați, iar organele interne începuseră să funcționeze. Inimioara fetusului, care era în mod clar un băiețel, tocmai se oprise pentru totdeauna. Filtrul mașinii a fost deschis iar mânuțele și piciorușele ce fuseseră sfâșiate de pe fetus au fost analizate. Degetele de la mâini și picioare aveau începuturi de unghie. Doctorii, mândri de munca lor, au reasamblat corpul pentru a mi-l arata. Ochii mi s-au umplut de lacrimi atunci când au luat copilașul de pe masă și i-au aruncat corpul într-un container pentru a scăpa de el.
De vreme ce acest avort s-a făcut prin aspirare, bebelușul trebuie să fi avut mai puțin de 13-14 săptămâni, dar totuși era destul de mare pentru ca natura sa umană să fie evidentă.
Avorturile din trimestrul al doilea sunt făcute de obicei prin dilatare și aspirare, o procedură în care forcepsul este folosit pentru a sfâșia copilul, mai degrabă decât prin aspirare.”
N-o să mai fiu pro-avort niciodată și niciodată n-o să mai sprijin uciderea vreunei ființe umane, indiferent de stadiul lor în viață.”
Spre deosebire de marea majoritate a avorturilor, acest copil a fost deplâns. Cineva a simțit tristețe și oroare la moartea sa. Mii de bebeluși ca el sunt aspirați din uterul mamei lor în fiecare zi. Ei sunt respinși de mamele lor și văzuți drept gunoi medical de către ucigașii lor. Societatea permite ca acești copii să moară în tăcere, fără vreo recunoaștere sau confirmare a umanității lor. Acest băiețel nu va avea niciodată un nume. Nu va inspiră niciodată o gură de aer, nu va mângâia niciodată un câine, nu va privi nicidata un apus de soare, nu va merge niciodată pe o bicicletă. Nu va trăi niciodată acele lucruri cărora tu și eu nu le acordăm vreo prea mare însemnătate. Dar poate că acest copil nu a murit întru totul în zadar. Moartea sa tragică i-a arătat adevărul acestui om tânăr. Iar voi cei care citiți acest articol acum știți despre moartea acestui copilaș.
Poate că povestea acestui copil nefericit vă poate determina să fiți mai activi în mișcarea pro-viață. Sunt multe lucruri pe care le puteți face, chiar de pe calculatorul vostru. Împărtășiți acest articol pe Facebook. Înscrieți-vă pe o listă de mailuri a unui grup pro-viață. Donați bani către o organizație pro-viață sau un centru care se ocupă de criza de sarcină. Fiecare mic ajutor contează. Fiți pro-viață. Vorbiți cu cei dragi despre avort. Împărtășiți cu ei articole pro-viață. Fiți răbdători și înțelegători. Fiți buni, respectuoși, dar mai presus de toate, fiți activi.
Faceți ceva!
One Comment