sarcină

Mărturie: „Toată lumea trebuie pusă la adăpost de acest nenorocit de virus, dar oare mamele trebuie lăsate de izbeliște să nască pe unde apucă?”

de Alexandra Nadane, alexandranadane.ro

Astăzi am fost la Centrul de Transfuzii unde am încercat să donez sânge. Nu am reușit să donez, am avut hemoglobina 12 și trebuia să fie minim 12,5. M-am întors acasă cu gândul la toți cei din spitale, la medicii care în aceste zile fac tot ce pot să ajute oamenii. M-am schimbat, m-am spălat, m-am dezinfectat bine și m-am apucat de lucru.

La Centrul Sf. Alexandra sună constant femei în criză de sarcină, femei care vor naște în curând, femei care au născut, familii cu copii, iar problemele sunt variate. Unele persoane au probleme emoționale: frică, incertitudine pentru viitor, teama de infectare cu Covid-19, gânduri suicidare, sentimentul că nu mai rezistă psihic presiunii.

Altele sunt constrânse să rămână cu partenerul violent/abuzator pentru că n-au unde să se ducă în altă parte. Sunt oameni care își pierd locul de muncă, mame singure care rămân în casă cu copiii fără resurse. Iar de câteva zile apare o problemă nouă la femeile care vor naște în curând: incertitudinea legată de unde vor naște și cu ce medici, pentru că unele maternități se transformă în spitale Covid-19.

O doamnă din Suceava care urmează să nască în curând mi-a scris disperată că nu știe unde va naște și în ce condiții, pentru că Spitalul Județean Suceava a fost închis, inclusiv secția de Obstetrică-Ginecologie. Decizia de închidere a fost luată după peste 90 de cadre medicale s-au infectat cu Covid-19. Copilul ei nenăscut are nevoie de o echipă de profesioniști pentru a veni în lume în siguranță, întrucât au existat anumite probleme în timpul sarcinii.

Însărcinată? Suntem alături de tine. Sună acum la 0800.070.013

Înainte să public materialul am întrebat-o dacă a aflat vreo decizie medicală legat de nașterea ei. Mi-a răspuns că toate femeile care urmează să nască au fost redirecționate către două spitale din Rădăuți și Fălticeni, împreună cu toate celelalte urgențe, însă capacitatea acestor spitale este redusă comparativ cu numărul de cazuri direcționate.

Postez cea ce e a mi-a trimis nu pentru a stârni panică, ci pentru a semnala o realitate care nu trebuie neglijată nici acum, în vreme de pandemie: suntem datori față de generatiile viitoare la fel cum suntem datori față de generatiile trecute, suntem datori față de copiii născuți și nenăscuți la fel cum suntem datori față de persoanele vârstnice și foarte vârstnice. Dumnezeu să îi lumineze pe cei care iau decizii în aceste momente cum să procedeze în hățișul problemelor, iar noi toți să Îi cerem ajutorul pentru asta!

„M-am gandit sa scriu cateva randuri pentru ca ma simt datoare pentru viata ce o port in pantece. Vreau sa stiu ca am facut macar minimul din ce puteam sa fac pentru ca, copilul ce urmeaza sa il nasc peste o saptamana (sau cine stie, poate cateva ore) sa se nasca in siguranta, in niste conditii decente. Am avut un inceput de sarcina cu multe greutati, riscuri si recomandari de avort din partea medicilor. Am decis sa pastrez sarcina si sa imi asum pana la capat darul de la Dumnezeu. Astazi, cum nu credeam ca mai este posibil, am trecut cu bine de cea mai mare parte din riscuri si ne lovim de o problema de neimaginat, nu avem un loc sigur si protejat unde sa putem sa dam viata celui mai curajos prunc, primul nostru prunc.

Imi vine sa strig dupa ajutor, sa atrag atentia asupra acestei probleme, insa acum toti sunt ocupati cu alte griji. Toate institutiile statului se concentreaza cum sa organizeze spitalele pt COVID-19. Deosebit de important, nimic de zis, de o importanta existentiala as putea spune, insa VA ROG, nu uitati ca viata merge inainte si noi mamicile nu putem pune pe stop derularea sarcinii pana la incetarea acestui fenomen. Toata lumea trebuie pusa la adapost de acest nenorocit de virus, dar oare mamele trebuie lasate de izbeliste sa nasca pe unde apuca? Nu este normal si cat se poate de firesc oare, sa avem grija de generatiile viitoare, mai ales in contextul acesta in care mor atatia oameni?

M-as simti, va spun sincer, de un milion de ori mai in siguranta sa nasc acasa, aici unde mi-am petrecut ultimele 2 saptamani, avand contact cu lumea de afara doar prin sotul meu. Dar cum as putea eu face asta, cand acea micuta si firava fiinta trebuie controlata din cap pana in picioare dupa ce vine pe lume. Am nevoie sa nasc intr un loc sigur, cu medicii care m-au supravegheat pe parcursul sarcinii si care stiu cum sa intervina in caz de orice eventualitate. Poate cer prea mult, dar ganditi-va ca toata drama asta cu Covid-19 se va termina, intr o buna zi va lua sfarsit, si atunci macar copiii care se nasc in aceste zile sa aduca putina bucurie la cata durere va fi pentru lipsa celor care în aceste zile pleaca la cele vesnice. Va rog, sa nu ramanem si fara batrani si fara copii…

Va rog, in numele tuturor femeilor ce asteapta un copil, sa gasiti solutii reale si sigure pentru Maternitatea din Suceava!!!!! Daca intr-o ora corpul meu ma anunta ca urmeaza sa dau nastere, va spun cu sinceritate, ca nu stiu ce urmeaza sa fac… eu nu stiu unde voi naste si daca este cineva care sa ma asiste la nastere, cineva sanatos si responsabil.

Eu m-am protejat, am avut grija de mine si de bebelusul meu, dar vedeti bine, oamenii reactioneaza in virtutea ignorantei, a egoismului, a iresponsabilitatii. In acest moment suntem lipsite de aparare, suntem vulnerabile, va rugam sa va plecati atentia si asupra noastra. Copiii nostri va vor fi recunoscatori…

O mama ingrijorata…”


Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button