În Marea Britanie se pregătește o lege care să reglementeze aparatele de pariat


O lege care caută să reducă semnificativ miza din aparatele de pariat denumite “cocaină pură” a fost anunțată miercuri în Parlament.
Legea lordului Clement-Jones propune reducerea sumei de pariat de la terminalele de joc cu șanse fixe (FOBTs) de la 100 de lire la numai 2.
Introducerea legii a fost salutată de organizația Cercetare Acțiune și Educație Creștină (CARE), al cărei director în relații cu Parlamentul, dr. Dan Boucher, a remarcat pericolul social reprezentat de posibilitatea de a pierde sume mari de bani în timp foarte scurt și a lăudat inițiativa lordului Clement-Jones.
Lordul Clement-Jones a subliniat că legea trebuie schimbată, punând accent pe ruptura socială produsă de timpul petrecut la aparate și pe nivelul în creștere de persoane afectate.
Anul trecut, și parlamentarul laburist Tom Watson își exprimase dezamăgirea că guvernul nu a limitat suficient aparatele FOBT.