familie

Legea mamelor eroine, adoptată tacit de Senat. Ce facilități pentru mamele cu cel puțin trei copii prevede aceasta

children-772275_640

Mediafax, 17 octombrie 2016

Senatul a adoptat tacit, luni, proiectul de lege inițiat de deputatul Ninel Peia, care prevede acordarea unei indemnizații viagere pentru femeile care au trei sau mai mulți copii, acestea fiind cuprinse între 30 și 50% din salariul mediu net pe economie, ceea ce ar însemna între 630 și 1000 lei.

Conform proiectului de lege, femeile care au născut trei copii vor primi 30% din salariul mediu net pe economie. Femeile care au crescut patru copii vor primi 40% din salariul mediu net pe economie, iar cele care au cinci sau mai mulți copii vor primi o indemnizație viageră de 50% din salariul mediu net pe economie, plus titlul și medalia de ”Mamă Eroină”.

Însărcinată? Suntem alături de tine. Sună acum la 0800.070.013

Această indemnizația viageră se va actualiza anual în funcție de salariul mediu net pe economie și nu va ține cont de alte venituri pe care familia le obține. De asemenea, această indemnizație va fi neimpozitabilă. Femeile care vor dori această indemnazație viageră vor trebui să facă o cerere scrisă pentru a o primi.

„Cred că o femeie care naște, crește și se ocupă de educația a trei sau mai mulți copii, poate fi numită Mamă Eroină (…)Statalitatea noastră depinde de numărul populației. Există studii care arată că în România vor exista numai 16 milioane de cetățeni în anul 2050. Să ne gândim la creșterea natalității și cred că este de importanță națională pentru a nu dispărea ca popor”, declara în luna martie deputatul Ninel Peia.



Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button