de Lucian Bălănescu, Facebook
Mama mea este o figura de om. Se pot scrie carti despre ea si despre spiritul ei viguros, dar plin de o sensibilitate mereu vie.
A plecat in Statele Unite pe cand aveam 19 ani. Nu o duceam deloc bine cu banii si asa ne-a tinut in facultati si ne-a cumparat apartamente. Imi aduc aminte ca i-am scris la un moment dat o scrisoare lunga in care ii spuneam cat de dor imi este de ea (sunt mezinul si mamosul casei) si cat de mult imi doresc sa o vad. Mi-a raspuns destul de sec, dar clar. „Si mie imi este dor, dar prefer sa-mi fie dor decat sa-mi fie mila.”
Asa este mama mea. Nimic nu o opreste din ambitia ei. A invatat sa inoate la 55 de ani pentru ca facea parte din jobul de babysitter pe care trebuia sa il tina. Avea oroare de apa.
A invatat sa conduca ca sa poata sa ajunga fara dificultate in diferite parti ale orasului. A dat de vreo 8 ori examenul de conducere, dar nu pentru ca nu invatase, ci pentru ca de fiecare data intra in sala de examene pentru autobuze. 🙂 Intr-o zi un domn binevoitor a vazut-o si i-a indicat sala corecta. Asta este mama mea. Nimic nu o impiedica, nimic nu ii sta in cale.
Imi aduc aminte de o dimineata, aveam vreo 6 ani, ma trezisem mai bucuros ca oricand si am intrat in bucatarie unde mamica (asa ii spunem noi si acum) pregatea ceva de mancare. Cum m-a vazut mi-a spus cu un aer firesc: “Am visat ca vei muri martirizat. Ce vrei sa mananci?”
Asa e mama mea si, stiu, orice copil isi iubeste parintii, dar eu cred ca exagerez, ca de obicei.
La multi ani, mamica! 🙂
Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com
