Interviu cu capul unei familii care numără zeci de membri: „Te costă să ai copii, dar este cel mai important lucru pe termen lung”

de Alexandra Nadane, Studenți pentru viață

L-am cunoscut pe Liam Ó hAlmhain la o masă rotundă de la Comisia de Sănătate a Camerei Deputaților din Parlamentul României. Este director de abonamente la o publicație catolică și în aprilie a fost la București pentru a participa laconferința internațională Traficul de persoane: O amenințare la Valorile Familiei. El a venit pentru a susține cauza pro-familie și a-i îndemna pe români să fie mai pro-activi ca societate civilă și a obține astfel politici publice care protejează familia naturală.

Irlandezii sunt foarte asemănători cu românii prin faptul că au un puternic filon religios. Deosebirea dintre noi și ei ar putea sta în faptul că ei au încă o cultură pro-viață foarte pronunțată. După ce am vorbit un pic cu Liam despre familia lui – conversație de rutină, în pauza de cafea –, ne-am dat seama că avem ce învăța de la irlandezi și în termeni de cultură pro-adopție.

Câți copii aveți?
Am 10 copii – nouă în viață.

Câți dintre ei au fost adoptați?
Numai al doilea a fost adoptat, când băiatul avea vreo trei ani. Soția mea devenea îngrijorată. Nu voiam doar un băiat, pur și simplu. Noi ne doream o familie. De fapt, a fost destul de ciudat. Eu am fost cel care a sugerat adopția, dar fără succes, până într-o zi, când soția a descoperit cât de mult iubea… un iepure pe care îl aveam pe lângă casă. Atunci mi-a zis: „Aș putea iubi și un copil adoptat, de fapt cred că ar fi mult mai bine decât un iepure!”

Femeile adesea se tem că nu ar putea iubi un copil care nu e carne din carnea lor…
Exact! Aceasta încă mai reprezintă o problemă. Dar iată că, de atunci și până acum, soția mea a ajuns să aibă o mulțime de copii. Și a devenit și un adevărat expert în adopție. Cu toate aceastea, încă i se pare că eu am o relație mai bună decât ea cu fiica noastră adoptivă. Eu am spus mereu că mă asemăn cu Dreptul Iosif, fiindcă și el a fost tatăl adoptiv al lui Iisus. Dar noi i-am spus de la bun început fetei că a fost adoptată. Fratele ei mai mare era băiat, cel care a venit pe lume după ea a fost băiat, iar următorul tot băiat. Așa că, atunci când soția mea a rămas gravidă cu al cincilea copil și era întrebată ce era, ea răspundea: „Sigur că băiat! Fetele le adoptăm!” Cam asta spunea totul, nu-i așa?

Cei nouă copii ai lui Liam

Câți nepoți aveți acum?
17, din care doi sunt adoptați.

Nepoții adoptați sunt ai fiicei voastre adoptive?
Chiar așa. Din punct de vedere medical, nu există motive pentru a nu avea copii, dar cred că motivul poate fi unul psihologic. Așa că, la opt sau nouă ani după căsătorie, a adoptat primul copil, iar acum se pregătește pentru a doua adopție, deja a ales copilul.

Cum se desfășoară procesul de adopție în Irlanda?
Fiica mea trăiește în Spania, unde procesul de adopție e puțin diferit decât în Irlanda. Iar la noi, din câte știu, există firme de adopție care îi ajută pe cei care vor să găsească un copil adoptabil. În prezent, se adoptă mulți copii din Rusia, Vietnam, se realizează adopții internaționale.

Ne-ați povestit că aveți în familie un copil din India. Care dintre ei este?
Fata mea din Spania a adoptat un copil Indian. Și așa am devenit și nașul de botez al unui copil indian care s-a convertit la catolicism. Este copilul natural al unui tată catolic din Dehli. Tatăl mai sprijină un copil aflat într-un orfelinat din India. Avem mulți prieteni care au adoptat. Eu sunt mai în vârstă. Pe vremea noastră, erau și destui copii irlandezi adoptabili, iar toți prietenii de vârsta noastră au adoptat copii irlandezi. Generația de după noi a apelat la adopții internaționale. A existat și o fază în care se puteau adopta destul de mulți copii din România. Vecinii de pe strada noastră au adoptat copii din Peru. Vin de departe. Și copiii lor sunt foarte diferiți unul de celălalt.

Așadar, Irlanda are o cultură a adopției?
Are. Are cultura copiilor. Chiar și cumnata mea, care, timp de nouă ani, nu a reușit să facă copii, a adoptat. Iar peste un an a născut și propriul ei copil natural.

Irlanda este mai conservatoare decât restul Europei, e foarte atașată de valorile familiei naturale, nu?

N-aș spune „conservatoare”. Așa spune mai degrabă înclinată către familia tradițională. Dar nu aș califica-o drept „conservatoare”, totuși. Însă, într-adevăr, Irlanda este țara cu cea mai mare rată a natalității din Europa – aproape dublă față de a României.

Avem o situație destul de dramatică aici în ceea ce privește rata natalității și valorile familiei. Aveți un mesaj pentru români?
Mi-e greu să mă gândesc la asta. Să știți că și Irlanda se îndreaptă spre aceeași situație. Tinerii ar trebui încurajați să se căsătorească mai devreme, să se încreadă în Dumnezeu și să nu caute exclusiv bunăstarea materială. E adevărat că te costă să ai copii, dar este cel mai important lucru pe termen lung.