de Eric Metaxas
11 Februarie, 2013 (Breakpoint.org) – Ministrul de finanțe al Japoniei, Taro Aso a reușit, la doar o lună după numirea în funcție, să lanseze discuții controversate cât pentru o viață întreagă.
În ianuarie a apărut pe prima pagină a ziarelor din întreaga lume datorită afirmației pe care a făcut-o odată cu lansarea unui pachet de reforme pentru securitatea socială: că oamenilor în vârstă trebuie să li se permită “să se grăbească să moară”.
O mare parte din problemele fiscale ale Japoniei se trag din situația ei demografică. Și acestea pornesc dinspre începuturile vieții iar nu de la sfârșitul ei.
Ca să înțelegem cele afirmate de ministrul de finanțe – Aso, sunt câteva lucruri pe care ar trebui să le știm în legătură cu demografia japoneză și impactul ei asupra economiei. În primul rând, aproape un sfert din populația Japoniei este trecută de 60 de ani. Acest procent este prevăzut să crească la aproape 40% în 2050.
De asemenea, 40% din gospodăriile japoneze primesc bani cash, adică toate persoanele de peste 65 de ani. Și “gospodăriile” constau, din ce în ce mai mult, dintr-o persoană singură, în vârstă, ce urmează să moară: aproape 10% din gopodariile japoneze din zilele noastre – 4.6 milioane – se încadrează în această descriere.
Costul de îngrijire a vârstnicilor explică în mare parte de ce un indicator economic ca datoria per PIB să ajungă la uluitoarea cifră de 229%, aproape 2.5 ori cât a Statelor Unite.
După celebra spusă a economistului Herbert Stein, “Dacă ceva nu poate merge la nesfârșit, atunci se va opri”, iar împrumuturile Japoniei pentru a îngriji o populație aflată în stadiu rapid de îmbătrânire nu pot merge la nesfârșit.
Întrebarea este: Cum vom opri această situație? Numind “oameni tub” pacienții vârstnici care sunt incapabili să se hrănească singuri și afirmând că “problema nu se va rezolva decât dacă îi vom ajuta să se grăbească să moară” este nu numai jignitor și crud, dar ocolește cel mai important aspect: faptul că Japonia îmbătrânește pentru că a încetat să mai aibă copii.
Rata lucrator-pensionar măsoară câți oameni sunt în câmpul muncii, stimulând economia și plătind taxele pentru fiecare persoană pensionată. Pentru Statele Unite, o țară relativ tânără cu mulți imigranți, rata este de aproximativ 4.5 la 1. Japonia are 2.6 la 1 și este prevăzut să fie 1.2 la 1 în 2050.
Sunt mai multe căi în care tu poți crește această rată: să ai mai mulți copii și/sau admiți mai mulți imigranți. Japonia, care pune preț pe omogenitate, nu va accepta nici prima și nici ultima variantă: O femeie japoneză obișnuită dă naștere unui copil, în medie, în jurul vârstei de 30 de ani și apoi se oprește.
Capcana fiscal-demografica în care se află Japonia nu este rezultatul unei legi a naturii ci este un produs al culturii. Din mai multe motive japonezii au plasat nașterea și creșterea de copii aproape la coada listei cu ceea ce au de făcut în viața lor.
Japonia nu este singura în această situație. Nouăsprezece țări, printre care Germania și Coreea de Sud, au rate de naștere mai mici decât Japonia. Rata din Singapore este cu 40% mai mică decât cea din Japonia.
În SUA, rata lucrator-pensionar este prevăzută să fie în 2050 aceeași cu cea a Japoniei de astăzi.
Consecințele economice ale declinului ratei fertilității nu este un secret. Însă a spune tinerilor să facă mai mulți copii este o afirmație mai puțin populară decât a cere vârstnicilor “să se grăbească să moară”.
Și apropo, rata fertilității în SUA este acum sub nivelul de înlocuire a populației. Dar bineînțeles este în regulă, pentru că nici un oficial de aici n-ar zice vârstnicilor să se grăbească să moară. Nu-i așa?
Sursă: LifeSiteNews
Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com
DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.
