Gemenele siameze care au fost în pericol de a fi avortate sunt acum absolvente, șefe de promoție, cu mari vise pentru viitor
LifeSiteNews, 10 iulie 2014
Cu doar 18 ani în urmă, Emily și Caitlin Copeland, siameze, au părăsit uterul mamei lor, unite. Acum, după ce au absolvit liceul ca șefe de promoție, fetele sunt pe punctul de a părăsi casa lor din Hoston, Texas, pentru a merge la facultăți diferite. Aceasta va fi a doua oară în viața lor când vor fi despărțite una de cealaltă.
La câteva zile după ce Emily și Caitlin au împlinit 18 ani, mama lor, Crystal Copeland a vorbit pentru LifeSite News despre cât de dificil a fost momentul în care a aflat că fetele erau siameze și cum s-a gândit la posibilitatea de a le avorta. Acum totul s-a transformat într-o binecuvântare, iar ea și familia ei susțin că “nu ar schimba cu nimic lucrurile”.
Primirea diagnosticului
Crystal și Jonh Copeland, îndrăgostiți încă din liceu, s-au căsătorit imediat după terminarea facultății și erau un cuplu tânăr obișnuit. Apoi ea a rămas gravidă și a aflat că va avea siameze. Cuplului i s-a părut a fi sfârșitul lumii.
“Nici soțul meu și nici eu nu am fost crescuți în biserică”, a spus Copeland pentru LifeSiteNews. “În momentul în care am aflat că sunt însărcinată, eu și soțul meu nu făceam parte dintr-o biserică, nu studiam Biblia. Amândoi credeam în Dumnezeu, dar nu înțelegeam cu adevărat ce însemna asta”.
“După ce am aflat diagnosticul, au fost momente cumplite. M-am rugat întotdeauna, toată viața mea, dar în acel sfârșit de săptămână m-am rugat intens în timp ce așteptam să aflăm părerea chirurgilor despre înregistrarea ecografiei.”
Deși știe că a făcut decizia corectă acum două decenii, Crystal spune că abia anul acesta și-a iertat faptul că a luat în considerare avortul.
Așteptarea nu a fost ușoară. “Am avut prieteni și membrii ai familiei care ne-au sugerat să alegem avortul. Neavând pe atunci credința drept reper și centru al vieții mele, mi-am făcut griji tot timpul. Nu știu ce s-ar fi întâmplat dacă îmi spuneau că fetele împărțeau aceeași inima și că nu ar fi putut supraviețui. Mă înspăimânta acest gând. Nu știu ce aș fi făcut”.
Copeland spune că fetele erau în săptămâna a 17-a de sarcină și “dădeau din piciorușe, se mișcau, puteam să le simt și erau foarte reale pentru mine. Deja le alesesem și numele. Era foarte traumatizant”.
“Căutam orice mijloc de salvare, orice care ne dădea o speranță. Când chirurgii au spus că au analizat din nou înregistrarea și cred că împart doar ficatul și că există șanse mari pentru a le despărți, ne-am agățat de acest lucru.
Am discutat și am decis că dacă există o șansă ca măcar una dintre ele să supraviețuiască și să ducă o viață normală, atunci o să păstrez sarcina.”
Copeland spune că celor doi li s-a prezentat opțiunea avortului, “pentru că (doctorii) nu știau dacă fetele împărțeau inima, ceea ce este o complicație fatală”.
Putere în adversitate
Crystal spune că alegând viața pentru bebelușii ei și crescându-le pe Emily și Caitlin în condiții dificile i-a ajutat atât pe ea cât și pe soțul ei să dobândească putere interioară. “Mi-e tare frică de sânge”, a explicat ea, dând un exemplu. Aproape leșin daca mă tai cu o foaie, așa de rău îmi este. Evident că fetele au avut multe intervenții chirurgicale și a trebuit să fie folosite multe catetere care duceau direct la artera de pe pieptul lor.” Deși ar fi preferat să părăsească zona cât timp asistentele medicale se ocupau de această responsabilitate, medicii i-au spus că bebelușii devin foarte agitați atunci când mamele lor nu sunt prin preajmă.
“Erau așa mici”, a arătat Crystal. “Așa că am stat la multe astfel de intervenții, mai multe decât îmi pot aminti. Erau oribile, dar am făcut-o, pentru că fetele mele aveau nevoie de mine acolo.”
Crystal spune că acasă a devenit atât de pricepută la îngrijirea lor – fiicele ei aveau mari găuri pe abdomen de la operația de separare – încât o asistentă medicală a spus că “ar angaja-o pe loc”.
“Am făcut tot felul de lucruri dificile, dar am reușit”, a zis Crsytal. A adăugat însă că poate face asta doar pentru copiii ei. “Faci față situației pentru că trebuie și gata.”
Creșterea lui Emily și lui Caitlin a ajutat și căsnicia soților Copeland. “Ne-a făcut mai puternici. Cunosc o mulțime de căsnicii care trec prin greutăți, dar nu rezistă. Pe noi ne-a apropiat mai mult și ne-a închegat căsnicia”.
Vindecare și speranță
Totuși, unele răni din acea perioadă s-au vindecat abia recent. Deși a știut că a făcut decizia corectă acum aproape două decenii, Crystal spune că abia anul acesta s-a împăcat cu faptul că a luat în calcul avortul. “M-am gândit de-a lungul anilor că dacă nu aș fi primit acel colac de salvare, ce aș fi făcut?”
“Acum câteva luni, am aflat despre o familie din Houston care a primit un diagnostic similar – siameze legate la fel ca Emily și Caitlin și care au decis să întrerupă sarcina. Când am aflat știrea – nici nu-i cunosc pe acești oameni, nu le știu numele, nu știu nimic despre ei, decât că au trecut prin situația mea – am fost atât de necăjită, încât am plâns tot drumul spre casă”.
“Am fost supărată toată ziua”, a explicat Crystal. “Nu puteam accepta că au ales să întrerupă sarcina. Cred că a fost un mijloc prin care Dumnezeu m-a făcut să-mi dau seama cum aș fi reacționat dacă noi am fi primit aceeași veste. Eram înspăimântată – și cred că prin acest mod Dumnezeu mi-a spus să trec mai departe.”
De vreme ce fetele ei pleacă la universități diferite – Emily la Houston pentru a deveni organizator consultant pentru nunți și Caitlin, la Universitatea Concordia, în Austin, pentru a deveni profesoară de religie luterană, Crystal spune că “va avea mult timp liber începând din august”. Intenționez să fac voluntariat la mai multe acțiuni ale bisericii”, spune ea.
În timp ce fetele ei se pregătesc pentru a doua lor despărțire, Crystal precizează că este “foarte mandră de ele. Sunt foarte competitive și muncitoare – fără să fie influențate. Au realizat tot ce au vrut în liceu și nu au niciun regret”.
Întrucât au învățat în aceeași clasă toată viața lor, fetele lui Crystal “sunt foarte îngrijorate că pleacă la școli diferite.”
“Le va fi foarte greu”. Totuși, tehnologia modernă le va permite să fie în continuare împreună, chiar dacă viața le poartă în direcții diferite.
Traducere: Dumitru Oana
********************************************************************************************************
Dacă doriți să traduceți ca voluntar articole pro-viață din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă, vă rugăm să ne scrieți pe adresa provalorimedia@gmail.com
De asemenea, căutăm corespondent voluntar pentru Republica Moldova.
În măsura posibilităților dumneavoastră, vă rugăm să sprijiniți financiar acest sait.
Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com
