Marşul pentru Viaţă

FOTO: Marșul pentru viață și pace de la Orhei

de Redacția Stiripentruviata.ro

Marșul pentru viață de la Orhei, Republica Moldova, organizat sâmbătă, 26 martie 2022, a avut anul acesta o temă adiacentă: promovarea păcii.

Evenimentul a fost organizat de Parohul din Orhei, Părintele Sergiu Aga, care a spus în cadrul evenimentului că nu putem fi indiferenți la curmarea vieților de copii nenăscuți, așa cum nu putem fi indiferenți la curmarea vieților în războiul din Ucraina.

„Avem datoria sfântă să ne rugăm atât pentru sufletele lor, cât și pentru pacea din Ucraina și din întreaga lume”, a spus Părintele Protoiereu Sergiu Aga, Consilier cultural al Mitropoliei Basarabiei.

Însărcinată? Suntem alături de tine. Sună acum la 0800.070.013

La statuia Domnitorului Vasile Lupu din centrul Orheiului au fost susținute discursuri și momente artistice, iar copiii au eliberat porumbei, ca simboluri ale rugăciunilor pentru pace.

FOTO



Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button