Eveniment dedicat mamelor cu mulți copii | Luna și Marșul pentru viață 2023 la Iași
de Redacția Stiripentruviata.ro
Zece mame din cadrul Programului de solidaritate pentru familia cu mulți copii „Sf. Stelian” al Arhiepiscopiei Iașilor au participat duminică la un eveniment de socializare organizat pentru ele în cadrul Lunii pentru viață 2023 „Viitorul este pro-viață”.
Doamnele au fost găzduite de alte zece mame din oraș și au participat la întâlnirea de la Parohia „Sf. Vasile” – Nicolina. După Sfânta Liturghie, într-un moment festiv, mamele cu mulți copii au primit diplome și daruri.
A urmat un atelier susținut de psihologul Pro Vita Iași, în cadrul căruia au fost evidențiate elementele de bază pentru o familie fericită: comunicarea, respectul, acceptarea, validarea partenerului, valorile comune.
Astfel de evenimente sunt organizate periodic pentru mamele din cadrul programului „Sf. Stelian”, care se desfășoară prin Pro Vita Iași, departamentul pro-viață al Arhiepiscopiei Iașilor.
Programul mai include și sprijin material pentru familii, precum și burse pentru copiii din familii numeroase care sunt buni la învățătură.
Programul Lunii pentru viață 2023 continuă la Iași cu vizite la coafor pentru mamele înscrise în programul Praesidio al arhiepiscopiei (pentru femeile în criză de sarcină), un atelier de lectură pentru elevi, o vizionare de film pro-viață și alte activități de celebrare a vieții și valorii mamei și copilului.
Punctul culminant al Lunii pentru viață va fi la Iași, ca și în numeroase alte localități de pe ambele maluri ale Prutului, organizarea Marșului pentru viață 2023 „Viitorul este pro-viață”. Acesta se desfășoară simultan în numeroase localități în data de 25 martie 2023.
La Iași, marșul începe din Piața Unirii, la ora 14:00, și se desfășoară pe traseul: Piața Unirii – Str. Gavriil Musicescu – Bld. Independenței – Str. I.C. Brătianu – Bld. Ștefan cel Mare și Sfânt – Piața Unirii.
Pentru programul integral al Lunii pentru viață 2023 la Iași: click aici.
Pentru programul Marșului pentru viață 2023 la Iași: click aici.