familiereligie

Episcopii lituanieni despre Convenția de la Istanbul: „Este inacceptabil să transformăm prevenirea violenței în vehicul ideologic pentru scopurile unor grupări care se opun specificului național și intereselor vitale ale țării”

Presiunea opiniei publice a determinat mai multe țări est-europene (Croația, Ungaria, Slovacia, Bulgaria, Letonia, Lituania) să respingă ratificarea Convenției de la Istanbul. Redăm mai jos declarația episcopilor din Lituania.

Conferința Episcopilor Lituanieni

Declarație despre intenția de a semna Convenția Consiliului Europei cu privire la prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice

Ne preocupă îndemnul de a semna Convenția Consiliului Europei cu privire la prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice fără o dezbatere publică și fără a consulta societatea. Convenția conține prevederi care ridică semne de întrebare serioase, prevederi despre care cetățenii nu sunt informați în mod adecvat. În plus, nu s-a explicat clar ce angajamente își ia Lituania odată cu semnarea acesteia.

Combaterea violenței împotriva femeilor și a altor persoane este un scop nobil și folositor. Din nefericire, deși declară scopuri legitime, Convenția se bazează pe o viziune ideologizată cu privire la genul persoanei, care este prezentat ca un construct social ce nu coincide cu firea biologică a ființei umane. După semnarea și ratificarea acestui document, Lituania ar fi obligată să consolideze în sistemul ei juridic o nouă concepție despre genul persoanelor. Este însă puțin probabil ca redefinirea conceptului de gen al persoanelor să prevină violența împotriva femeilor și violența domestică. Nu există o justificare clară cu privire la modul în care această schimbare de interpretare ar putea să reducă violența.

Convenția își propune să stabilească noi temeiuri legale pentru interzicerea discriminării în funcție de „sexul social” și „identitatea de gen” (Articolul 4), temeiuri care însă pot fi interpretate foarte larg și ambiguu. Nu se explică cum se vor pune în practică aceste principii și care sunt noile responsabilități și situații care vor fi gestionate în baza ei de către autoritățile publice, instituțiile educaționale, mediul de afaceri și publicul larg.

Însărcinată? Suntem alături de tine. Sună acum la 0800.070.013

Articolul 12 al Convenției cere, printre altele, măsuri „de promovare a schimbării modelelor de comportament social și cultural al femeilor și bărbaților, cu scopul de a eradica prejudecăți, obiceiuri, tradiții și alte practici bazate pe ideea inferiorității femeii sau pe roluri-stereotip pentru femei și bărbați”. Adoptarea unor astfel de prevederi reprezintă o sursă de amenințare permanentă pentru femei. Convenția se poate transforma cu ușurință într-un instrument convenabil de marginalizare a valorilor morale și a moștenirii spirituale care stau la temelia de valori a națiunii noastre.

Prevederile din Articolul 14 al Convenției sunt deosebit de îngrijorătoare, deoarece obligă semnatarii să includă materiale educaționale despre „roluri nestereotipe de gen” în programa școlară de la toate nivelurile de învățământ. Astfel de materiale pot include promovarea homosexualității și transsexualității. Încercarea de a lega combaterea violenței de introducerea unor prevederi străine de sistemul educațional lituanian și de valorile morale ale multor părinți creează un precedent care reprezintă motiv de îngrijorare.

În consecință, facem apel la autoritățile publice responsabile și la înalții oficiali de a nu acționa imediat în niciun fel cu privire la semnarea și ratificarea Convenției. Este inacceptabil să transformăm prevenirea violenței împotriva femeilor în vehicul ideologic pentru scopurile unor grupări care se opun specificului național și intereselor vitale ale țării.

Episcopii lituanieni
9 mai 2013
Sursa: Lietuvos Vyskupu Konferencija

Citește mai multe informații despre Convenția de la Istanbul


Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button