de Tatiana L. Șișova
De ce se tem copiii de singurătate?
Din cele mai diferite motive. Pe unul l-a pedepsit educatoarea la grădiniță închizându-l în dormitor sau lăsându-l de unul singur în casă în timpul plimbării. Toată lumea știe că nu se procedează astfel, însă până astăzi unele educatoare nu și-au schimbat obiceiul. Desigur, nu orice copil va fi zguduit în urma unei asemenea pedepse; pentru unii va fi apă de ploaie, însă alții, în urma unor asemenea „norme educative”, chiar și la maturitate vor rămâne cu teama de spații închise, cu claustrofobie.
Să presupunem că un copil s-a speriat rămânând singur în cameră pe timp de furtună. Altul a fost marcat de o scenă dintr-un film polițist la televizor. Altul e bântuit de mult timp de amintirea faptului că s-a rătăcit de mama într-un magazin imens. Toate acestea se încadrează în aceeași categorie a „traumelor psihice”. Iar de urmările lor se scapă cu foarte mult efort. Mai ales dacă este vorba de amintiri uitate sau, după cum spun psihologii, ascunse în subconștient.
Alți copii, însă, care manifestă dorința de a-i ține în permanență pe cei maturi lângă ei, nu dau dovadă de timiditate, ci de despotism. Și în acest caz frica este doar o modalitate comodă de a se masca. Căci atunci când copilul nu reușește să impună tudelor condițiile sale, adeseori ocupă poziția micuțului neajutorat și, înduioșându-i, obține ce vrea. Desigur, el face aceasta inconștient. El însuși are impresia că se teme, dar în realitate teama de singurătate nu este decât o modalitate de a-i manipula pe adulți. […]
Este absolut necesar să înțelegem cauza temerii copilului de a rămâne în singurătate, fiindcă în situații diferite este nevoie de o tactică diferită.
Ce putem face?
În cazul unei traume psihice este mai bine să vă adresați unui specialist. […]
Copilul trebuie înconjurat de atenție și grijă. Totodată, păstrându-vă calmul și încrederea și creându-i micuțului sentimentul de ocrotire în spatele unui „zid” puternic, el va putea să se relaxeze și să lase în urmă temerile sale. Adeseori, când e ceva în neregulă cu copilul, îngrijorarea noastră față de el este redată prin neliniște, pe care noi i-o transmitem în mod involuntar. Și atunci nu mai poate fi vorba de nici un fel de relaxare. […]
Luați mai des copilul în brațe, îmbrățișați-l, mângâiați-l pe cap, pe spate. În cazul traumelor psihice, contactul fizic cu cei apropiați este unul dintre cele mai indicate medicamente. Și, desigur, nu grăbiți lucrurile și nu vă așteptați la un rezultat rapid. Repet, e ușor să suferi o traumă psihică, mult mai greu este să învingi urmările acesteia. Dar atunci când în sfârșit se reușește, copilul se schimbă brusc spre bine. El pare să scape de o vrajă și devine din nou cum a fost.
Tatiana L. Șișova, Probleme și dificultăți în educarea copiiilor. Îndrumar pentru părinți, Editura Sophia, pg. 25-26
Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com
