Dușmanii dintre zidurile noastre. Budapesta și războaiele civile ale viitorului

de David Engels, Junge Freiheit, 31.01.2012
Traducerea: Paul Bașotă

În Europa se sting din nou luminile: ce contează acum sunt atitudinea și mentalitatea; să exprimi îndoieli în legătură cu direcția în care se merge sau chiar și să pui întrebări “greșite”, poate duce cu ușurință la marginalizare mediatică sau profesională, uneori chiar și familială. Cine însă insistă să gândească cu propriul cap și trăiește mult timp în izolare, în emigrație internă, cunoaște inevitabilele îndoieli de sine în acest mediu care nu mai îndrăznește să arate spre exterior decât o față conformă sistemului: suntem noi, cu adevărat, singurii care stăm strâmb și judecăm drept? Sau poate că gândirea greșită e totuși de partea noastră?

Aceluia care își pune această întrebare, îi este recomandată o călătorie în statele Vișegrad: Polonia, Ungaria, Republica Cehă și Slovacia. Acolo el va constata, nu doar spre ușurarea sa, ci, într-o anumită măsură, și spre spaima sa, că opinia lui, aparent unică, este acolo opinie majoritară, și că el, cu temerile sale, nu se situează, din păcate, în afara oricărei rațiuni umane.

Pentru că, efectiv: în loc să-și facă griji, cu o isterie crescândă, săptămânală, și împotriva tuturor previziunilor științifice, în legătură cu clima modială, ba chiar să ceară și măsuri obligatorii ale statului pentru ca, prin centralele eoliene germane și auto-deindustrializare de bună voie, să salveze “cumva” planeta întreagă, oamenii din est se preocupă mai degrabă de o temă mai evidentă și sigur mai importantă la nivel global: de auto-distrugerea civilizației occidentale prin sinucidere demografică, multiculturalism prescris de sus, islamizare, demolarea democrației, degradare morală, creșterea criminalității și migrație în masă. Acolo sunt căutate mijloace și căi de a evalua în mod realist criza care vine, și de a feri măcar Europa Centrală și de Est de ce e mai rău. Dintr-un număr de evenimente recente, o conferință s-a evidențiat ca deosebit de reprezentativă.

Pe 22 noiembrie 2019 a fost ținută în Budapesta o conferință care, în această formă, nu ar fi putut fi organizată în Europa de Vest fără să atragă după sine tulburări masive sau cine știe ce alte consecințe. La invitația Centrului Civitas, a fundației Századvég, partener al Fundației Konrad Adenauer în Budapesta, și a Migrációkutató Intézet (Institutul de Cercetare a Migrației), s-au întâlnit mai mulți experți internaționali din domenile cercetării islamului și conflictelor, și al științelor istorice (printre care și autorul acestor rânduri), pentru a trage consecințele concrete din înstrăinarea și islamizarea multor mari orașe vest-europene, și a discuta posibile scenarii de viitor. După deschiderea oficială a conferinței de către Zsolt Németh, fost vice-ministru de externe maghiar, prezentările și discuțiile au avut loc în mare măsură fără public și sub reguli Chatham*, astfel că nici aici nu poate fi relatat despre conferință decât la modul general.

Oricum, a reieșit următoarea imagine: dislocarea extinsă a populației indigene din metropolele și centrele de decizie vest-europene și înlocuirea ei de către grupări musulmane mai ales sărace, prost integrate și din ce în ce mai radicalizate a progresat mult mai mult decât se presupune în mod obișnuit.

Consecințele actuale ale acestei evoluții – creșterea criminalității, sărăcirea unor cartiere întregi, riscul terorii, înființarea de societăți paralele, islamizarea tinerilor europeni, zonele no-go – sunt însă doar începutul, și nu punctul de apogeu al crizei. Căci chiar și „pacea” actuală (foarte relativă) dintre grupurile de populație este posibilă doar datorită cheltuielilor sociale, în permanentă creștere, în favoarea acelor societăți în creștere rapidă. Dacă însă se va ajunge într-o bună zi, așa cum e de așteptat, la o scădere economică serioasă, în urma căreia statul va trebui să facă scăderi importante în domeniul ajutoarelor de șomaj, alocațiilor pentru copii, pensiilor și asigurărilor de sănătate, atunci sunt de așteptat tulburări serioase.

O experiență pe atât de interesantă pe cât de îngrijorătoare la conferință a fost faptul că, deși își desfășuraseră cercetările independent, toți vorbitorii au fost în mare parte de acord în ipotezele lor despre evenimentele care vor urma. Mai întâi, s-a presupus că temutele tulburări civile vor fi treptate și progresive, și nu punctuale și explozive, și se vor desfășura pe o perioadă mai lungă, de până la 20 de ani, căci criza economică ce urmează va fi de lungă durată, potențialul de conflict acumulat între timp este uriaș, iar instituțiile politice, atât la nivel național cât și european, în forma lor actuală, sunt incapabile să rezolve probleme adevărate.

Apoi, a reieșit cu claritate că fronturile vor fi haotice și suprapuse: chiar dacă conflictul între populația islamizată și cea ne-islamizată va fi probabil un factor esențial, un rol important vor juca și conflictele dintre bogați și săraci, bătrâni și tineri, urban și rural, liberali și conservatori, și vor putea duce la fronturi transversale surprinzătoare. Principalul oponent al conservatorilor nu este însă islamul, ci sunt acele forțe liberale de stânga, care au făcut de la bun început posibilă actuala migrație în masă și auto-dizolvarea culturală.

Probabil vor fi afectate mai ales centrele marilor orașe, unde se va ajunge la ani de tulburări endemice, cu episoade de extremă violență și distrugeri, cărora forțele de poliție nu vor putea să li se opună mult, mai ales că e de presupus că poliția și armata, datorită componentei lor din mediu migranțional în continuă creștere, vor fi foarte divizate în ce privește loialitatea față de stat și guvern, și deci vor fi compromise ca actori omogeni. Și astfel, insecuritatea generală va duce la o importanță din ce în ce mai mare a autoapărării, astfel încât asociațiile religioase, concernele economice și grupările paramilitare vor construi societăți paralele din ce în ce mai extinse, autonome, în timp ce statul se va limita la doar câteva funcții de bază.

Prin urmare, lupta politică se va deplasa tot mai mult la nivelul conflictului între acele grupuri autonome și în mare parte ostile unul altuia, astfel încât chestiunile de fond vor deveni din ce în ce mai mult chestiuni de putere, iar locul partidelor definite ideologic va fi luat de indivizi carismatici.Și ce rezultă din aceste temeri pentru viitor? A existat o unanimitate generală că o asemenea perioadă lungă de tulburări civile nu va putea fi evitată, cel puțin în Europa de Vest. De asemenea, a existat temerea că sfera de acțiune a crizei și a tulburărilor, dată fiind paralizia politică actuală, nu se va lăsa îndiguită eficient, cel puțin la început.

Și totuși, pe termen mediu și lung au fost schițate mai multe scenarii. Ambele posibilități extreme, cea a dislocării complete a populației indigene, respectiv cea a asimilării populației migrante, pot fi considerate în egală măsură nerealiste, chiar și pe termen lung: în primul rând, din motive demografice evidente, și apoi pentru că, foarte probabil, după experiența totalitarismului și genocidului, populația vest-europeană va respinge orice formă de utilizare colectivă de forță masivă și deportare deliberată a unei grupări de populație, deși proiecțiile demografice ar face oricum imposibil un asemenea demers, din punct de vedere logistic.

Și încercarea, cerută de unele partide conservatoare, de a anula unilateral ajutoarele financiare pentru grupuri individuale migranționale trebuie, din motivele menționate, să fie exclusă ca nerealistă, și neaplicabilă juridic în cadrele legale actuale.

De aceea, este mai probabil ca, la sfârșitul unei perioade îndelungate de tulburări endemice, care se va caracteriza prin destrămarea statalității, banalizarea violenței, auto-abolirea democrației parlamentare și instituirea unor sisteme de ordine paralele, să se ajungă la un armistițiu incert, în care adversarii epuizați se vor supune în cele din urmă acelei grupări care permite cel mai bun compromis și care are mijloacele necesare pentru a-l asigura pe termen lung, chiar și prin recurgerea la violență.

În vremurile grele care vin, toate acestea vor conduce la stabilirea unor priorități politice diferite în Europa de Est și cea de Vest: în est va fi important de supraviețuit crizei cu cât mai puține daune, și de a respinge orice încercare de a fi implicați, prin măsuri forțate, de pildă din partea UE, în presupuse “rezolvări de probleme” – cum ar fi redistribuirea migranților, eliminarea banilor gheață, transferul tot mai mare al competențelor către Bruxelles, sau măsuri de stabilizare a monedei euro și a datoriilor – pentru a putea a deveni astfel un adăpost sigur pe timpul crizei, iar după, un punct viabil de cristalizare a reconstrucției.

Pentru forțele conservatoare din vest va fi însă mai important să nu dorească, ca până acum, să împiedice cu toate mijloacele sau să amâne izbucnirea crizei inevitabile, facând astfel jocul oponenților politici care trag de timp, ceea ce nu va face decât să mărească potențialul care se acumulează continuu.

Dimpotrivă: de îndată ce adevărul amar că o criză majoră nu mai poate fi evitată va fi acceptat – căci schimbarea politică și socială necesară pentru asta oricum ar veni prea târziu, dacă măcar ar veni – va deveni, ca în cazul unei demolări controlate, aproape o obligație morală adaptarea la noile condiții, ba chiar și speranța că conflictul se va manifesta cât mai curând posibil, pentru a limita agonia populației europene la un minim și pentru a se putea pregăti pentru o perioadă lungă și dificilă de rezistență locală, redescoperire spirituală a valorilor occidentale și reconstrucție treptată.

Este edificator pentru situația actuală că o astfel de conferință a avut loc la Budapesta, și nu acolo unde ar fi fost urgent nevoie de ea, deci la Paris, Bruxelles sau Berlin. De plăcut, nu vor place nimănui perspectivele schițate aici pe scurt, nici în Europa de Est, nici în vest. Însă ideea principală este că cu cât forțele implicate se pregătesc mai repede și mai realist pentru aceste perspective, cu atât mai mari vor fi șansele de a salva măcar spiritul civilizației noastre occidentale pentru următoarele câteva decenii și de a realiza o adevărată “Renovatio Europae”.

Note

• „Reguli Chatham” (Chatham house rule) – participanții pot folosi cum vor informațiile din conferință, însă se obligă să nu divulge cine a făcut fiecare afirmație. Scopul este de a obține o discuție cât mai deschisă.
• David Engels este profesor de istorie romană la Université Libre de Bruxelles și cercetător la Instytut Zachodni (Institutul de Vest) din Posen, Polonia.
• “Renovatio Europae – Pledoarie pentru o reconstrucție hesperialistă a Europei” este titlul cărții coordonate de către David Engels, în care nouă autori discută despre Europa de astăzi, adusă pe marginea prăpăstiei de către universalismul multiculturalist corect politic, și despre o reînnoire “hesperialistă” a Europei, prin apărarea familiei naturale, regularizarea strictă a imigrației, reîntoarcerea la dreptul natural, un model economic responsabil, subsidiaritate radicală, reînvigorarea rădăcinilor spirituale ale identității europene.