de Marcus Roberts, MercatorNet, 18 martie 2014
Zilele trecute, am aflat o poveste pe care vreau să o împărtășesc cu voi. Nu prea are de-a face cu demografia, dar aduce în prim-plan câteva ingrediente esențiale pentru viața de familie și creșterea generației viitoare: dragostea, sacrificiul de sine, gândul la binele celuilalt, perseverența și curajul. Pe scurt, vorbește despre multe dintre calitățile pe care cred că ar trebui să le aibă un părinte, calități pe care eu, personal, mi-aș dori să le am într-o cantitate mai mare.
Povestea se petrece într-o zonă rurală din China: orășelul Fengyi, provincia Sichuan, la aproximativ 2.000 de mile vest de Shanghai. În fiecare zi, Yu Zekuang, un bărbat de 40 de ani, se trezește la 5 dimineața. Pregătește pachetul de mâncare pe care fiul său îl va lua la școală. Apoi, își ajută copilul să meargă la școală, cam 7 kilometri de drum aspru de munte. Fiul său, Xiao Qiang are 12 ani, dar nu poate merge pe jos către școală. El are o dizabilitate fizică, determinată de o boală necunoscută: este înalt de numai 90 de cm, cu brațele și picioarele răsucite și cu spatele cocoșat. Cea mai apropiată școală nu are facilitățile necesare pentru a-l accepta. Tatăl său explică: „Știu că fiul meu are handicap fizic, dar nimic nu este în neregulă cu mintea lui. Cu toate astea, nu am putut găsi aici o școală cu facilitățile necesare pentru a-l accepta, fiind continuu respins. De fapt, singurul loc unde a fost acceptat a fost Școala Primară Fengxi, din orașul Fengyi, din provincia Sichuan – care este la 5 mile de mers pe jos”.
Nu există autobuze sau transport public pentru a parcurge acest drum. De aceea, Xiao trebuie să meargă pe jos. Dar Xiao nu poate să meargă pe jos. Aici intervine rolul tatălui său. În fiecare zi, Yu își pune fiul într-un coș construit special, pe care și-l leagă de spate. Apoi, tatăl (el însuși înalt de numai 1,5 m) îl cară până la școală, pe o distanță de 7 km. Apoi, tatăl face cei 7 km înapoi, pentru a lucra la o fermă. După-amiază, el face același lucru, dar în sens invers. Un drum de 7 km pentru a-și lua fiul de la școală. 7 km cărându-și fiul în spate. 28 de km pe zi! În ultimele 6 luni, estimează că a mers mai bine de 2.500 de km.
Din cauza bolii necunoscute, băiatul nu a putut începe școala până la 12 ani. Mai mult, tatăl și mama sa s-au despărțit când el avea 3 ani (rapoartele nu specifică exact în ce circumstanțe). Dar, după cum tatăl său afirmă cu mândrie, toate aceste greutăți nu par a-i fi limitat capacitatea academică.
„Dizabilitatea de care suferă fiul meu nu-i dă acestuia posibilitatea de a merge pe jos sau cu bicicleta. În ciuda faptului că are 12 ani, înălțimea sa nu depășește 90 cm. Dar sunt mândru de faptul că este deja printre cei mai buni din clasă și știu că va realiza lucruri deosebite. Visul meu este ca el să meargă la facultate”.
Cu un tată care face atâtea eforturi, Xiao are toate șansele ca acest lucru să i se întâmple cu adevărat. Mai mult, de când povestea a apărut în presa locală, autoritățile locale au anunțat că, în viitorul apropiat, îi vor închiria lui Yu o cameră, astfel încât acesta să fie mai aproape de școală. Între timp, școala va fi astfel adaptată, încât să poată primi elevi în regim de internat, inclusiv pe Xiao.
Deși sunt sigur că Yu se va bucura de o pauză de la această muncă de Sisif, nu pot să nu mă întreb dacă nu cumva tatălui și fiului nu le va lipsi timpul petrecut împreună, singuri, discutând despre școală și despre visele lor de viitor.
Traducere: Miruna Ionescu
Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com
