de dr. Vasile Astărătoae, Facebook
Am postat un mesaj video prin care îmi invitam prietenii să participe la Marșul pentru viață din 24 martie 2018. În acel mesaj, specificam că trebuie să devenim vorbitori în numele celor care nu se pot exprima, vorbitori în numele copiilor ce nu se nasc. Am fost uimit de numeroasele aprecieri și aprobări, dar în același timp am primit și mesaje (privat) de la unii dintre prieteni care mi-au reproșat această atitudine. Am fost întrebat cum se împacă afirmațiile mele legate de libertatea individului cu acest mesaj care a fost perceput a fi împotriva libertății femeii de a alege. De aceea simt nevoia să explic. În dezbaterea publică, majoritatea opiniilor s-au focalizat pe drepturile adultului competent de a face o alegere informată între acceptarea sau refuzul unei sarcini. Se pun în balanță drepturile femeii împotriva drepturilor embrionului, fără un efort prealabil de determinare a ce înseamnă aceste drepturi. Prin urmare, concluzia finală a fost că dorința femeii însărcinate să fie suverană în toate cazurile. În realitate, problemele morale legate de începutul vieții derivă nu numai din relația materno-fetală (așa cum este ea acceptată sau din contra, respinsă), dar mai ales cum este sarcina percepută de către mamă, medic, societate. Spun medic și societate deoarece fetusul devine un pacient în momentul în care femeia însărcinată s-a adresat sistemului medical. În acest punct apar, pentru cei implicați, obligații de fidelitate sau de loialitate „divizată”? Divizată în funcție de persoana afectată și obligațiile care determină conflictul etic. Pentru Immanuel Kant numai persoana rațională este autonomă, capabilă de a-și exprima dorința. Embrionii, feții, copii, retardații mintal nu au rațiune, deci nu sunt persoane. Deci diferența apare în funcție de momentul transformării produsului de concepție în persoană: la începutul procesului de diferențiere (când ovulul s-a divizat în două celule); la aproximativ patru săptămâni de la concepție, când apar primele bătăi fetale sau la șase săptămâni când pot fi detectate primele semne de funcționare a creierului. De aici sofismul: Dacă embrionul nu este persoană și nu are statut moral, distrugerea sa este permisa și acceptabilă.
Are embrionul și fătul drepturi? Răspunsul legii la această întrebare (în majoritatea țărilor) este negativ. Doar după naștere se spune că nou născutul viabil deține drepturi. Trebuie să remarcăm că această decizie legală vine în contradicție cu acele considerente morale potrivit cărora fătul trebuie să aibă drepturi, pentru a fi protejat. De altfel, recomandările organismelor etice internaționale (WMA, Consiliul Europei, Coduri etice etc.) vorbesc despre drepturile embrionului și obligația de a le respecta. Dacă acordăm drepturi embrionului și fătului, trebuie să deliberăm dacă și în ce condiții intra în conflict cu ale mamei. Susținătorii „dreptului la viață” („pro-life”) revendică drepturile fătului, care datorită inocenței și neajutorării lui trebuie să fie apărat. De cealaltă parte, susținătorii „dreptului de a alege” consideră că o respectare absolută a drepturilor fătului l-ar plasa într-o poziție superioară mamei, ceea ce este nejustificabil și nerealist. Alții nu recunosc embrionii și fetușii drept persoane, ci mai curând organisme. Din această perspectivă ei sunt doar persoane potențiale, dar pentru că nu au rațiune sau memorie nu pot deține același statut ca și ființele umane care sunt persoane. Din această multitudine de opțiuni, fiecare poate alege funcție de valorile morale la care aderă.
Eu am ales. Mă număr printre cei care apără dreptul la viață al embrionilor și fetușilor fără însă a mă plasa în rândul celor care judecă și condamnă o femeie care refuză maternitatea. Ceea ce susțin este că, atunci când alege, femeia trebuie să fie informată de consecințele deciziei proprii, să beneficieze de consiliere pentru ca mai târziu să nu regrete. Susțin că este necesar să redăm conținut, valoare și respect noțiunii de mamă.
P.S.: În Ziarul de Iași, ziarul deontologilor, un colaborator permanent își exprima dezamăgirea că la protestul din fața Universității Alexandru Ioan Cuza împotriva Ministrului Toader Tudorel au fost prezente 30 – 40 de persoane, iar la Marșul pentru viață au fost 7.000 – 10.000 de persoane. Nu înțelegea de ce această discrepanță. Îi spun că această discrepanță este explicată prin mesaj. Într-o parte era un mesaj negativ, contra cuiva, în cealaltă parte era un mesaj pozitiv, pentru ceva, pentru viață
VIDEO
Citește mai multe articole de dr. Vasile Astărăstoae
Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la stiripentruviata@gmail.com
