Cursa pentru legalizarea avortului / „Avortul, ultima exploatare a femeii” (25)
Cruciada dusă de Lawrence Lader pentru legalizarea avortului era inspirată de Margaret Sanger, farul călăuzitor al mișcării de promovare a controlului nașterilor. El a publicat în 1955 și o biografie oficială a lui Sanger, fondatoarea organizației Planned Parenthood, despre care spunea: „A exercitat, fără îndoială, cea mai puternică influență în viața mea”. Credința acesteia în inviolabilitatea persoanei l-a convins și pe el că numai mama avea dreptul de a decide cu privire la ceea ce se întâmpla în corpul ei și că aceasta „controla fătul pe care îl hrănea” [106].
Betty Friedan, mama mișcării feministe moderne, l-a întrebat odată pe Lader de ce s-a implicat în promovarea cauzei liberalizării avortului. Din cauza lui Sanger, a explicat Lader, citând o lucrare a acesteia din 1920, Woman and the New Race (Femeia și Noua Rasă): „Nicio femeie nu se poate numi liberă dacă nu-și controlează propriul corp. Nicio femeie nu se poate numi liberă dacă nu poate alege în mod conștient să devină mamă sau nu” [107].
Pentru Lader, dreptul la avort era o cauză morală, similară abolirii sclaviei în anii 1800. „Ambele (cauze) implicau poziții morale și religioase fundamentale, care se confruntau cu interesele intrinseci ale epocii”, scria el. Și ambele, adăuga, „fuseseră create prin legi aflate în conflict vădit cu drepturile fundamentale aparent garantate prin Constituție…” [108]
Lader, care și-a dedicat o mare parte din viață rescrierii legii americane referitoare la avort și extinderii accesului la avort, argumenta că legile împotriva acestei proceduri „le răpeau femeilor dreptul de a-și controla propriul corp și capacitatea de procreație, obligându-le să dea naștere la copii împotriva propriei lor dorințe” [109]. Practic, nu acorda atenție deloc statutului moral al copiilor nenăscuți și dezbaterii cu privire la dreptul lor de a se naște.
Influenta carte a lui Lader, Abortion (Avort), publicată în 1966, era o amplă trecere în revistă a „legilor și practicilor care guvernau avortul în SUA și în lume”. Judecătorul Harry Blackmun de la Curtea Supremă a folosit opt citate din această carte în redactarea deciziei din 1973, cea care a răsturnat toate legile avortului din SUA, acordându-le femeilor dreptul de a alege să le ia viața copiilor lor nenăscuți.
Cele mai importante figuri din spatele liberalizării avortului au fost în principal bărbați. David Garrow, istoric al fenomenului, scrie că Pat Maginnis, o californiană care în anii 1960 s-a implicat activ în respingerea legilor avortului, „deplângea slaba implicare din partea femeilor în favoarea liberalizării avortului și îi spunea lui Morris Ernst, cofondator al Uniunii Americane pentru Libertăți Civile, că «bărbații ne-au acordat până acum cel mai mult sprijin»” [110].
Lader și-a dat seama că avea nevoie de vocea femeilor. Nathanson aduce în lumină felul în care Lader a recrutat femei pentru cauza liberalizării avortului. El evocă o remarcă a lui Lader: „Dacă e să scoatem avortul din cărți în stradă, trebuie să recrutăm feministe” [111].
La început, lui Nathanson i s-a părut o greșeală: „M-am gândit că, dacă feministele ar fi părut că preiau lupta, reforma necesară în cazul avortului nu ar mai fi beneficiat de audiență echitabilă în rândul moderaților. M-am înșelat amarnic, desigur. Mariajul lui Lader cu feministele s-a dovedit o tactică strălucită” [112].
Nathanson și Lader aveau o agendă clară: legalizarea avortului. Dar și-au dat seama că trebuia să folosească femeile potrivite pentru a câștiga acceptul în diverse state. Întrebarea care s-a pus apoi a fost dacă organizația să fie reprezentată de o femeie sau de un bărbat.
„Ca președinte, aveam nevoie de cineva dedicat activismului social și cu simț politic”, scrie Nathanson. „Sigur că trebuia să fie o femeie, deși Larry se gândea să conducă el însuși NARAL, pe post de Președinte al Comitetului Executiv.” [113]
Cu alte cuvinte, bărbații aveau să conducă în continuare organizația, punând o femeie ca paravan. Nathanson își amintește de calculele lor politice:
„«Trebuie să avem femei în față. Mă-nțelegi?», a spus el (Larry).
Da, îl înțelegeam. Dădea dovadă de un simț politic impecabil.
«Și persoane de culoare. Mai ales femei de culoare. De ce naiba nu reușesc să înțeleagă ce importantă e pentru ele această mișcare?»” [114]
Până și reprezentanții onorifici „trebuia să fie femei, nu numai pentru a ne întări legăturile cu feministele, dar și pentru a le atrage pe femeile neangajate politic”, scrie Nathanson. El și Lader au „trecut în revistă vreo cincizeci și ceva de nume pentru funcția de Președinte Onorific, căutând o figură de rasă albă care făcea parte din establishment… și una de culoare… dar și de sex feminin.” [115] În cele din urmă, s-au oprit la Shirley Chisholm, prima femeie de culoare aleasă ca membru în Congres, și la dr. Lester Brimlow, președintele Asociației Americane de Sănătate Publică, care au fost desemnați să împartă funcția de președinte onorific.
Lader și Nathanson au recrutat-o și pe Betty Friedan, cofondatoarea Organizației Naționale a Femeilor (NOW), înființată în 1966, „ca să se alăture revoluției” (avortului) [116]. Aceasta a devenit membru în consiliul administrativ al NARAL.
Să nu uităm că feministele din secolul al XIX-lea se opuneau ferm avortului, dându-și seama că le dăuna femeilor, fiind un instrument de exploatare. Nici feministele din secolul XX nu au sprijinit cauza avortului la început. Rosemary Oelrich Bottcher, fosta președintă a organizației Feminists for Life (Feministe pentru Viață), scria:
„Prima ediție a cărții-manifest The Feminine Mystique (Mistica feminină), de Betty Friedan, nici măcar nu face referire la avort. Legalizarea avortului nici măcar nu era pe lista de revendicări a nou-apărutei Organizații Naționale a Femeilor. În cartea sa din 1979, Aborting America (Avortarea Americii), dr. Nathanson își amintește că Lader ar fi zis: «Friedan trebuie să-și trimită soldații la noi – cât încă și-i mai poate controla».
Când l-am întâlnit pe Nathanson la convenția națională Dreptul la Viață, în iunie 1986, mi-a spus că le-au convins pe șefele de la Organizația Națională a Femeilor (NOW) că accesul simplu la avort legal era esențial pentru îmbunătățirea problemelor care amenințau bunăstarea femeilor, probleme pe care chiar Friedan le identifica în cartea ei.
«Le-am făcut să vadă liberalizarea avortului ca pe o problemă de drepturi civile, ca pe o chestiune fundamentală legată de drepturile femeii», mi-a explicat Nathanson.” [117]
Astfel, bărbații au conspirat cu succes la convingerea feministelor de frunte să includă avortul pe agenda lor ca remediu la alte aspecte care le preocupau.
Deși Friedan și-a petrecut restul zilelor ca suporteră a avortului, ea a criticat abordarea politizată pe care NARAL și NOW o aveau în această chestiune: „Din punctul meu de vedere, se pune prea mult accent pe avort… În ultimii ani a început să mă cam stânjenească concentrarea exclusivă asupra avortului, de parcă aceasta ar fi unica și esențiala problemă a femeilor, ceea ce nu este deloc” [118].
În 1981, Friedan chiar le-a sugerat feministelor „să-și unească forțele cu toți cei care au un real respect față de viață, inclusiv cu catolicii, care se opun avortului, și să lupte pentru opțiunea de a naște copii” [119].
Diverși autori și istorici recunosc că agenda avortului a fost promovată de bărbați care, la rândul lor au convins femeile și s-au folosit de ele pentru a câștiga sprijin și credibilitate. „Statistic, bărbații elitiști au fost întotdeauna mai înclinați să sprijine liberalizarea totală a avortului, cu toate că aveau nevoie de femei pentru a da glas acestui îndemn”, notează Stella Morabito [120].
În 1971, demograful Judith Blake a trecut în revistă statistici referitoare la opinia publică despre avort în perioada 1960–1970 și a ajuns la concluzia surprinzătoare că liberalizarea avortului nu se bucură de sprijin majoritar „în rândul persoanelor dezanvatajate și al femeilor”. Concluzia sa a fost că, în realitate, „legalizarea avortului se bucură de cel mai mult sprijin în rândurile bărbaților bine educați și integrați în sistem, care nu au convingeri religioase catolice” [121]. Blake a mai spus, exprimându-se elegant: „Bărbații de categorie socială superioară au cel mai mult de câștigat și cel mai puțin de pierdut din relaxarea legilor care restricționează avortul” [122].
Și astfel, America, țara care în anii 1800 dusese o adevărată bătălie pentru protejarea femeilor și a copiilor, a capitulat pe acest front în anii 1900. Iar efortul de a legaliza avortul a fost în principal condus – și încă la modul agresiv – de bărbați.
Întrebarea este: De ce? Dr. Nathanson avea propriile motive – cumva idealiste: grija pentru sănătatea și starea de bine a femeilor care făceau avorturi în clinici clandestine. El vedea legalizarea avortului ca pe un mijloc de a proteja sănătatea femeii.
Totuși, Nathanson, cofondatorul NARAL, s-a răzgândit mai târziu, denunțând avortul. El s-a străduit să readucă în America o mentalitate care respectă și femeia, și copilul.
Au fost toți bărbații la fel de altruiști ca Nathanson? Oare toți bărbații care luptau din greu în favoarea avortului erau preocupați de sănătatea femeii?
NOTE:
[106] Elaine Woo, „Lawrence Lader, 86; Activist for Abortion Rights Whose Book Was Cited in Roe Case”, Los Angeles Times, 14 mai 2006. http://articles.latimes.com/2006/may/14/local/me-lader14
[107] Margaret Sanger, Woman and the New Race (New York: Truth Publishing Co., 1920), p. 94. Citat în: Lawrence Lader, Abortion II: Making the Revolution (Boston: Beacon Press, 1974), p. 18.
[108] Lawrence Lader, Abortion II: Making the Revolution (Boston: Beacon Press, 1974), p. IX.
[109] Ibid.
[110] David J. Garrow, Liberty and Sexuality: The Right to Privacy and the Making of Roe v. Wade (Berkeley, Calif.: University of California Press, 1994), p. 292.
[111] Nathanson, Ostling, Aborting America, p. 32.
[112] Ibid., pp. 32-33. [113] Ibid., p. 50.
[114] Ibid., p. 53.
[115] Ibid. [116] Bernard Nathanson, The Hand of God (Washington, D.C.: Regnery Gateway, 1996), p. 88.
[117] Rosemary Oelrich Bottcher, „Men Launched the Movement to Legalize Abortion”, FeministsforLife.org. http://feministsforlife.org/news/menlaunched-the-movement-to-legalize-abortion.htm
[118] Betty Friedan, Life So Far: A Memoir (New York: Simon & Schuster), p. 377.
[119] Betty Friedan, The Second Stage: With a New Introduction (Cambridge, Mass.: Harvard Univ. Press, 1981, 1986 1991, 1998), pp. 246–8 (mai ales p. 247).
[120] Stella Morabito, „Feminist enablers of the war against women”, Washington Examiner, 11 martie 2012. http://washingtonexaminer.com/feministenablers-of-the-war-against-women/article/361536#.UQQ6efL9V8M
[121] Judith Blake, „Abortion and Public Opinion: The 1960-1970 Decade” 1971. Citat în: Eva R. Rubin, editor, The Abortion Controversy: A Documentary History (Westport, Conn.: 1994), p. 107.
[122] Edward Manier, William Thomas Liu, W. D. Solomon, Abortion: New Direction for Policy Studies (University of Notre Dame Press, 1977), p. 7.
Pe 8 decembrie 2014, ProValori Media a lansat a lansat cartea Avortul, ultima exploatare a femeii, de Brian E. Fisher, fondatorul organizației americane Online For Life, care, de la înființarea ei, în 2007, a salvat de la avort peste 2.000 de copii.
Acest volum, dintr-o perspectivă originală și provocatoare, pune în discuție tocmai drepturile femeii și ale copilului nenăscut, explorând rolul bărbaților în impunerea și răspândirea practicii avortului în cea mai puternică națiune din lume și apoi în alte țări.
Pe parcursul mai multor săptămâni ne propunem să vă prezentăm fragmente din acest volum.
Cartea “Avortul, ultima exploatare a femeilor” se poate achiziționa de la Librăria bizantină, din rețeaua de librării Supergraph și online de pe site-ul Librăriei Sophia.
De asemenea, cartea este disponibilă și gratuit, în format digital, la adresa de web www.avortulexploateazafemeile.