Conf. univ. dr. Ana-Maria Drăgulinescu: Mamele din mediul academic au nevoie de un mediu sănătos acasă și în universitate

Interviu de Alexandra Nadane, apărut prima dată la Basilica.ro

Ana Maria Drăgulinescu este conferențiar universitar și cercetător la Universitatea Politehnica din București și mamă a trei copii. Am discutat împreună despre maternitate și carieră, despre provocările mamelor din mediul academic și despre nevoia de sprijin.

Cum se împletesc în viața dumneavoastră rolul de mamă și rolul de cadru didactic universitar implicat în proiecte academice?

Ana Maria Drăgulinescu: Atunci când am făcut primii pași în cariera academică, eram deja mama unei fetițe, iar la doctorat eram deja mămică a două fetițe. Programul mai flexibil din mediul universitar a reprezentat un avantaj pentru mine atunci când am luat decizia de a mă alătura departamentului din care fac parte și astăzi.

La mijloc, însă, este multă pasiune, pentru că, în realitate, noi nu intrăm într-un birou la ora 8 ca să ieșim la ora 17 și nici nu ne oprim din cercetare sau experimentare după 9 ore pe zi. Singurele ore programate sunt cele didactice, în rest, programul de cercetare poate fi foarte variabil.

Programul flexibil din cercetare avantajează mamele

Eu cred – și experiența, iată, mi-a arătat – că, pentru o femeie care își dorește să fie mamă, o funcție în universitate este foarte potrivită.

Eu nu am fost singură în această poveste. Am avut și am ajutorul mamei mele și sunt multe colege care au beneficiat de ajutorul bonelor, de exemplu, pentru că este necesar să te deplasezi și în străinătate, la conferințe.

Când s-au făcut mari, le-am luat cu mine în deplasări, dar nu pentru că nu aveam în grija cui să le las, ci pentru că mi s-a părut util să ia contact cu mediul academic de mici.

Apoi, ca mamă, nu am lipsit niciodată de la evenimentele copiilor: de la serbări, ședințe cu părinții și până la consultații medicale. Lucram noaptea, pentru a putea compensa ce nu reușeam să fac în timpul zilei, dar eram lângă ele.

Au fost și etape mai dificile, când au mai crescut, mai ales că noi nu mai locuim de câțiva ani în București și eram nevoită să petrec destul de mult timp departe de casă pentru a organiza anumite evenimente sau pentru a lucra fizic în laborator.

Din fericire, au fost doar situații temporare și, până să rămân însărcinată cu al treilea copilaș, preferam să revin zilnic acasă în ciuda distanței. Totodată, primii doi ani după ce ne-am mutat, până la pandemie, am făcut naveta cu trenul zilnic, în timpul săptămânii de lucru, 200 de km dus-întors, doar ca să fiu lângă ele…

În cazul meu, pot spune că au fost mai multe provocări și ca urmare a distanței față de universitate. Altfel, până să ne mutăm, am avut un program foarte bun. Nu același lucru îl pot spune despre colegele mele din industrie.

Provocările unei mame care are carieră

Ana Maria Drăgulinescu: Am participat în iunie 2024 la un eveniment al unei companii multinaționale, unde am întâlnit o colegă din industrie care mi-a spus că visul ei era să aibă trei copii, dar mi-a spus: „I-aș fi făcut, aș fi putut sta acasă doi ani, dar ce aș fi făcut după cei doi ani cu un job pentru care plec la 8 din cauza traficului și revin după ora 18?”

Ca și cadru didactic, am simțit că relația cu proprii copii mă ajută în relația cu studenții, chiar dacă reprezentau două categorii de vârstă diferite.

Care au fost provocările pe care le-ați întâmpinat ca mamă în activitatea dumneavoastră profesională?

Ana Maria Drăgulinescu: În timpul studiilor de licență, ca femeie însărcinată, am simțit o admirație tacită din partea cadrelor didactice și empatie din partea colegilor. Nu lipseam de la niciun curs, laborator sau seminar și doar odată, însărcinată fiind în 30 de săptămâni, am fost nevoită să plec de la o oră de curs pentru că am căzut – nici acum nu-mi dau seama ce s-a întâmplat – în amfiteatru.

După ce am născut prima fetiță, însă, în primul semestru din anul IV nu puteam merge decât la seminarii și laboratoare, pentru că o alăptam și nu puteam lipsi multe ore la rând. Am observat atunci că ai mei colegi nu împărtășeau cu ușurință materialele pentru cursuri sau examene, iar cadrele didactice titulare de curs, evident, nu știau că exist.

În laborator, mi se spunea, în mod corect, desigur, că nu am voie să am lichide la masă, dar eu trebuia să consum multă apă când eram plecată, pentru ca, atunci când ajung acasă, să fiu pregătită pentru o nouă sesiune de alăptat.

Mediul academic nu sprijină femeile însărcinate

Ana Maria Drăgulinescu: La masterat, în anul I, semestrul II, am rămas din nou însărcinată și, deși tratam cu multă seriozitate toate disciplinele, eram acuzată că sunt lentă. Din cauza aceasta, eram depunctată la sarcinile de tip proiect. Era, însă, specificul sarcinii și așa-numitul „creier de gravidă” care încă trebuie mult studiat, pentru că sunt multe dovezi contradictorii.

Din păcate, în mediul academic nu există vreo procedură aparte pentru femeile însărcinate, cum sunt acum, de exemplu pentru studenții cu nevoi speciale, iar acest lucru creează, cred eu, dificultăți studentelor care trec prin această etapă.

Lipsa unui cadru de sprijin adecvat face ca experiența educațională să fie mult mai solicitantă decât ar trebui. În loc să se ofere înțelegere și soluții flexibile, adesea există așteptări rigide care nu iau în calcul schimbările fiziologice și cognitive prin care trece o femeie gravidă. În semestrul I al anului II, însă, am depășit stările respective și am intrat din nou pe modulul „performanță”.

Prejudecăți legate de maternitate

Ana Maria Drăgulinescu: Am reușit să particip la toate examenele, ultimul dintre ele susținându-l la nici două săptămâni după ce am născut. A urmat un semestru II dedicat pregătirii proiectului de disertație la finalul căruia făceam naveta de fiecare dată când o alăptam pe cea mică pentru a lucra în laborator cât ea dormea.

Din fericire, atunci locuiam încă în București, la cinci stații de autobuz de universitate. La doctorat, am beneficiat de mai multă flexibilitate, însă, când a apărut oportunitatea de a ocupa un post de asistent, au existat rețineri legate de faptul că aveam doi copii și s-a presupus că nu voi avea suficient timp pentru a face față responsabilităților.

Totuși, realitatea a demonstrat contrariul, iar ulterior s-a ajuns la extrema opusă – să fiu încărcată excesiv, pe motiv că „puteam” să gestionez toate sarcinile.

Această schimbare bruscă a atitudinii scoate în evidență o problemă frecvent întâlnită: prejudecățile legate de maternitate în mediul academic.

Inițial, s-a considerat că rolul de părinte ar putea fi un obstacol în dezvoltarea mea profesională, însă, odată ce am dovedit contrariul, s-a instalat o altă presiune – aceea de a accepta mai mult decât era echitabil.

Din păcate, este o realitate cu care se confruntă multe mame care își construiesc o carieră în cercetare și învățământ superior, fiind nevoite să dovedească constant că sunt capabile, indiferent de responsabilitățile personale.

Succesul academic a venit odată cu maternitatea

Ana Maria Drăgulinescu: Nu întâmplător, am colegi în departamentul de Formare a Cadrelor Didactice care îmi spun că aș putea fi subiect de burnout. Mulțumesc lui Dumnezeu, încă nu sunt, dar este doar ajutorul Lui… Din fericire, am avut o evoluție foarte rapidă, muncind cu mult drag, dar și cu gândul – poate reprimat – de a arăta că și noi, mamele, putem.

La un an după susținerea tezei de doctorat, câștigam primele două proiecte de cercetare, apoi, la celebrarea a doi ani de la susținere, câștigam bursa L’Oréal-UNESCO For Women in Science la categoria Computer Science și continuam să fac cercetare și să public rezultatele în conferințe și reviste.

Tot atunci a trimis Dumnezeu și al treilea îngeraș, despre care nici nu știam că există când eram într-o deplasare în Ljubljana și munceam cu sârg, fără a ieși 3 zile să văd lumina zilei, pentru a depune niște propuneri de proiecte… Îi mulțumesc mereu lui Dumnezeu pentru că aceste abuzuri ale mele nu i-au pricinuit niciun rău.

La nici trei ani de la finalizarea doctoratului, pe când eram însărcinată și susțineam concursul pentru postul de conferențiar, deja îndeplineam criteriile CNADTCU pentru profesor. Tot atunci, mi-am susținut teza de abilitare pentru a conduce, la rândul meu doctoranzi, pentru că studenții care deja absolviseră mă întrebau deja dacă pot conduce și teze de doctorat.

Presiuni la locul de muncă la a treia sarcină

Din nou, în timpul celei de-a treia sarcini, presiunile au culminat. Nu mai eram un simplu student, ci evoluasem mult profesional. În opinia mea, presiunea grupului nu urmează aceeași lege ca cea atmosferică, ci crește odată cu urcarea pe treptele superioare profesionale.

Mai simplu, cu cât ajungi mai sus, cu atât sunt presiuni mai mari. De exemplu, însărcinată fiind, se tot vehicula că „sunt pe linie moartă”, mi se spunea constant că pentru a continua anumite colaborări este nevoie de prezența mea fizică, deși erau activități pe care le desfășuram odinioară de la distanță, fără probleme.

Iar aceste presiuni veneau din partea unor colegi, nicidecum a conducerii, la adresa căreia nu am avut niciodată vreun reproș, ci, din contră, doar cuvinte de laudă. Sarcina, în loc să fie recunoscută ca o etapă firească a vieții unei persoane care s-a dovedit activă în cercetare și educație, a fost percepută mai degrabă ca o variabilă care pune sub semnul întrebării capacitatea mea de a performa. Astfel, în loc de susținere, am simțit o presiune din ce în ce mai mare din partea anumitor persoane.

Mentalitatea „numărului suficient de copii”

Care au fost prejudecățile pe care le-ați întâlnit legat de femeile cu nivel înalt de educație care au mai mulți copii?

Ana Maria Drăgulinescu: În 2022, am fost suspectă de sarcină extrauterină. La spital, deși nu divulgasem nimic legat de nivelul de educație, unele asistente îmi spuneau să nu mai plâng pentru că sunt tânără și pot avea copii.

Atunci când le explicam că pierderea oricărui copil este dureroasă și că suferința pentru acesta era la fel de copleșitoare ca și dragostea față de ceilalți doi de acasă, mă întrebau de ce mai vreau copii și de ce nu îmi ajung doi.

Cred că prejudecățile legate de mamele cu mai mulți copii sunt independente de nivelul de educație și de organizația în care acestea lucrează, îndeosebi pentru că, așa cum am experimentat înainte de a candida pentru postul de asistent, oamenii au impresia că o mamă nu-și poate asuma alte responsabilități decât cele legate de copiii ei.

Există o mentalitate colectivă deficitară conform căreia există un număr „suficient” de copii, iar orice alegere care depășește această normă nescrisă este privită cu scepticism. Această convingere limitează nu doar oportunitățile femeilor, ci și starea de bine și sănătatea lor mentală.

Se creează astfel un cadru social în care mamele sunt judecate și nevoite să justifice alegeri care, în esență, ar trebui să le aparțină exclusiv.

Femeile, nevoite să-și demonstreze constant competențele

Ana Maria Drăgulinescu: O astfel de presiune, uneori subtilă, dar persistentă, face ca femeile să fie nevoite să își demonstreze constant competențele, atât ca mame, cât și ca profesioniste, dar nu oricum, ci într-un echilibru pe care societatea nu pare dispusă să-l accepte fără rezerve.

Totodată, avem impresia că trebuie să fim impecabile pentru a fi acceptate, să nu dăm dovadă de „slăbiciune” solicitând sprijin sau recunoaștere.

Este necesar, în opinia mea, să dăm naștere unei comunități de mămici profesioniste care să vină cu exemple care să demonstreze că succesul profesional și maternitatea nu se exclud. O astfel de comunitate ar putea oferi nu doar inspirație, ci și sprijin real pentru femeile care își doresc să îmbine armonios cele două aspecte ale vieții lor.

Acest demers nu ar trebui, însă, să conducă la o presiune suplimentară asupra mamelor sau să alimenteze sentimentul că trebuie să facă „totul perfect”. Scopul nu este de a genera burnout, ci de a normaliza ideea că fiecare femeie are un grad diferit de reziliență și determinare, are propriul ritm, propriile limite și propriul mod de a-și defini succesul.

Mamele au un rol covârșitor în societate

Ce credeți că ar trebui să știe societatea despre mamele din mediul academic?

Ana Maria Drăgulinescu: Mamele din mediul academic au un rol foarte important în societate: participă la educarea tinerilor, lansează soluții, metode și tehnici noi cu impact real și inspiră, la rândul lor, copiii să aibă o carieră de succes, responsabilă, cu rezultate care să le surclaseze, chiar, pe ale părinților.

Mamele au un rol covârșitor în societate, iar mamele din mediul academic au posibilitatea de a contribui nu doar la dezvoltarea științei și cunoașterii, ci și la formarea unei generații viitoare de tineri curioși, creativi și implicați.

Ele pot modela nu doar propria carieră, ci și atitudinile și aspirațiile copiilor și studenților lor, insuflându-le valori precum perseverența, gândirea critică și dorința de a aduce o schimbare pozitivă în societate. Astfel, mamele din mediul academic au și ele anumite nevoi pentru ca toate aceste contribuții ale lor să fie vizibile:

Mamele din mediul academic au nevoie de un mediu sănătos atât acasă, cât și în universitate, pentru a crea, inspira și a nu se lăsa pradă descurajării. În cercetare, este ca în literatură, ai nevoie de spațiu și timp atunci când vine inspirația și curg ideile. Procesul creativ nu poate fi grăbit sau fragmentat fără consecințe asupra calității muncii.

De aceea, un mediu academic flexibil, care înțelege și susține nevoile mamelor, poate contribui nu doar la dezvoltarea acestora, ci și la progresul întregii comunități universitare.

Mamele din mediul academic au nevoie de politici universitare mai incluzive, de o comunitate care să vină cu idei de bune practici și inițiative care permit femeilor să își continue cariera fără sacrificii disproporționate. În final, mamele din mediul academic au nevoie să fie auzite, să le fie auzite poveștile de viață.

Nașterea de copii, o jertfă

Ce gânduri aveți pentru femeile aflate la începutul carierei universitare, care se tem că nașterea copiilor le-ar putea afecta dezvoltarea profesională?

Ana Maria Drăgulinescu: Eu nu vreau să ofer garanții false, spunând că exemplul meu este universal valabil. Nașterea și creșterea unui copil implică un bagaj emoțional profund, o jertfă pornită dintr-un preaplin de dragoste. Acestea vin cu o transformare interioară care ne face să privim diferit cariera și viața personală.

Sunt, de exemplu, multe transformări fizice și emoționale pe care colegii și mentorii nu le înțeleg. Ce vreau să spun este că le pot împăca pe amândouă fără repercusiuni psiho-emoționale dacă au o disciplină, dacă au sprijin în familie, un mediu academic sănătos și flexibilitate în organizarea timpului.

Este foarte adevărat că nu putem controla mereu acești factori, dar ceea ce putem controla este atitudinea noastră – asumarea, perseverența și capacitatea de a ne adapta la provocări. Maternitatea nu ar trebui privită ca o piedică pentru o carieră de succes, ci ca o experiență care ne poate maturiza, ne poate face mai empatici și echilibrați.

Fiecare femeie își poate găsi propriul ritm și propriul mod de a gestiona aceste două dimensiuni, iar cel mai important este să nu se simtă singură în acest demers. Comunitatea, mentoratul și sprijinul celor din jur pot face diferența între o experiență negativă și una împlinitoare.