familie

COMUNICAT: Conferinţa de Presă „Apărați copiii României! Apărați drepturile părinților!”

Platforma civică ÎMPREUNĂ şi Coaliţia pentru Familie vă invită luni, 3 septembrie 2018, orele 12:00 în Bucureşti, strada Matei Basarab nr 46, la conferinţa de presă  “APĂRAȚI COPIII ROMÂNIEI! APĂRAȚI DREPTURILE PĂRINȚILOR!” față de atacul fără precedent împotriva părinţilor români care îndrăznesc să îşi exercite dreptul constituțional de a-şi educa, potrivit propriilor convingeri, copiii.

Peste 26.000 de părinţi din Vrancea, prin organizația din care fac parte, nu şi-au dat acordul pentru participarea copiilor la o activitate educațională în care urmau să fie învățați că “identitatea de gen şi orientarea sexuală sunt două lucruri diferite”. Deşi acest acord este dovada dreptului constituțional prevăzut de art. 29 alin. 6 din Constituția României, organizaţia de părinţi a fost chemată în faţa CNCD de către persoana transgender care susținea activitatea educațională şi organizația lgbt ACCEPT.

Mai au părinţii în România drepturile constituţionale garantate ori ele sunt anihilate de represiunea ideologică la care suntem supuși?

Însărcinată? Suntem alături de tine. Sună acum la 0800.070.013


Ai o opinie despre un subiect de actualitate? Scrie-ne la

stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Invităm cititorii să își exprime opiniile pe subiectele de actualitate scriindu-ne la adresa stiripentruviata@gmail.com


DISCLAIMER: Stiripentruviata.ro condamnă instigarea la ură şi violenţă. Dar, după cum confirmă şi CEDO în cazul Handyside vs. UK (para 49), Stiripentruviata.ro consideră că dezbaterea onestă şi libertatea de exprimare pe subiecte de interes public – printre care se numără şi avortul sau atracţia pentru persoane de acelaşi sex – trebuie să aibă loc în mod democratic, fără a fi cenzurate de ameninţarea că vor fi interpretate ca „discurs al urii”.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole relaționate

Back to top button